Președintele ales al României, Klaus Iohannis, vine la Timișoara pe 16 decembrie, pentru a comemora 25 de ani de la Revoluție. El a promis încă din octombrie, când se afla în campania electorală, că, dacă va câștiga prezidențialele, li se va alătura timișorenilor pentru a celebra istoricul moment.
„Saptamana de teatru Diogene V. Bihoi”, la Teatrul Thespis / PROGRAM
Teatrul Studenţesc Thespis prezintă, în perioada 16-22 decembrie, cea de-a XXI-a ediţie a festivalului „Săptămâna de teatru Diogene V. Bihoi”. Aceasta încurajează libertatea de expresie, propunând, prin spectacolele prezentate, un tablou viu al creaţiei teatrale studenţeşti timişorene.
Timisorenii de toate varstele sunt invitati la… ora de programare
Toți cei pasionați de computere vor avea ocazia să facă primii pași în lumea fascinantă a IT-ului. Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest organizează, în această săptămână, Hour of Code, adică Ora de Programare. Cei mici, dar și cei mari vor putea să învețe mai multe despre IT, chiar dacă nu au cunoștințe prealabile în domeniu.
Telemaratonul Speranței a adunat peste 14.000 de euro pentru copiii bolnavi! Strangerea de fonduri continua
Cea de-a XXI-a ediție a Telemaratonului Speranței, care și-a propus să strângă fonduri pentru copiii și tinerii care suferă de boli musculare și neuromusculare progresive, a arătat, din nou, că timișorenii sunt deschiși să-i ajute pe cei aflați în nevoie. Cei care vor să ajute se pot implica în continuare. Tot ce trebuie să facă este să dea un telefon.
Contracte de peste 60 de milioane de lei pentru dezvoltare regionala, semnate la Timisoara
La Timișoara au fost semnate, marți, trei contracte care vizează dezvoltarea regională a zonei de vest. Două dintre ele sunt pentru spitalul din Sebeș, respectiv un bloc de aproape 100 de apartamente din Deva. Cel de-al treilea, cu valoare de peste 12 milioane de euro, „merge” către Spitalul Județean din Timișoara, mai exact către modernizarea ambulatoriilor acestuia.
Fiindca manualele au uitat, revolutionarii vor merge prin licee sa vorbeasca despre Decembrie 1989
Membrii Asociației ALTAR Timișoara se pregătesc intens pentru comemorarea a 25 de ani de la Revoluție. Anul acesta, ei vor să implice cât mai mult tânăra generație, așa că vor ajunge și prin liceele din oraș cu diferite acțiuni.
Petre Tutea va avea strada, iar Bd. Bulbuca redevine Bd. Rebreanu
Două străzi vor primi denumiri nou-nouțe, iar un bulevard va reveni la vechea denumire de acum 20 de ani. În plenul de marți, consilierii locali au votat propunerile înaintate de executivul primăriei. Una dintre cele două străzi, aflată în centrul Timișoarei, va purta numele lui Petre Țuțea.
Daca nu face primaria, fac rotarienii! Poarta de intrare dinspre Calea Lugojului va fi reabilitata
Rotary Club Cetate Timişoara organizează vineri, 12 decembrie, cel mai important eveniment caritabil din calendarul său. Balul Inimilor Albastre va aduna donații atât pentru proiectele tradiționale ale rotarienilor, cât și pentru reabilitarea uneia dintre porțile de intrare în Timișoara.
Cele mai frumoase cadouri, dar si fapte bune la Christmas Charity Fair
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, cei aflați în căutarea cadourilor perfecte pentru cei dragi au ocazia să facă și o faptă bună pentru micuții din familiile defavorizare. Astfel, în perioada 11-12 decembrie, cei care vor să cumpere daruri inedite sunt așteptați la Christmas Charity Fair.
A incercat sa salveze o caprioara atacata de caini, dar n-a ramas decat cu un gust amar
Găsești o căprioară rănită în Pădurea Verde, o duci la Grădina Zoologică, de unde ești trimis la plimbare, apoi o transporți la clinica de la Facultatea de Medicină Veterinară, unde animalul este preluat, dar moare! Se întâmplă în Timișoara anului 2014, iar autoritățile își pasează vina între ele. Peste toate, veterinarii spun că, de fapt, căprioara ar fi fost mușcată de câini!
25 de ani de libertate, celebrati la Timisoara / PROGRAM
Primăria Timişoara și asociaţiile de revoluţionari au pregătit un program special dedicat comemorarii a 25 de ani de la Revoluţia Română. Acesta va începe pe 16 decembrie și se va încheia pe 20 decembrie, cu un mega-concert cu Bajaga i Instruktori, Riblja Čorba, Pro Musica și Phoenix.
Rembrandt, la Timisoara! Peste 250 de gravuri ale artistului vor fi expuse la Muzeul de Arta
Muzeul de Artă Timișoara va găzdui, pentru trei luni, una dintre cele mai spectaculoase colecții de gravuri semnate Rembrandt van Rijn. Veți putea admira astfel cele 273 de gravuri care vor fi expuse în Palatul Baroc începând cu miercuri, 10 decembrie.
Afacerist din Timisoara, dat in gat de Mircea Basescu
Chiar înainte de-a ieși din spatele gratiilor, fratele președintelui, Mircea Băsescu, l-ar fi denunțat la DNA pe un om de afaceri din Timișoara. Drept urmare, DNA a deschis un nou dosar penal pe numele timișoreanului cu afaceri mai puțin curate.
La 25 de ani de la Revolutie, primaria ii face monument lui „Mono”
Consilierii locali vor avea pe mese, la plenul de marți, un proiect care privește realizarea şi amplasarea unui bust al poetului Ion Monoran, primul om care a strigat, acum 25 de ani, la Timișoara, „Jos Ceaușescu”. Lucrarea va costa în jur de 13.000 de euro și va fi amplasată în zona Flora.
Pe 18 decembrie, Stefan Hrusca ii colinda pe timisoreni
Pentru mulți români, sărbătorile de iarnă n-au niciun farmec fără colindele lui Ștefan Hrușcă. Dacă vă regăsiți printre ei, pe 18 decembrie îl veți putea asculta live pe „magul colindelor” într-un concert desfășurat în sala Operei Române din Timișoara.
Strauss Festival Orchestra Vienna, in concert la Timisoara
Pentru al treilea an consecutiv în Timișoara și pentru al șaselea an în România, Strauss Festival Orchestra Vienna le aduce iubitorilor de muzică bună un strop de magie vieneză. Turneul începe în orașul de pe Bega, pe 11 decembrie, alături de invitații special Leontina Văduva și Robert Nagy.
Sustine-o pe Bianca Fanu la Miss World 2014!
Timișeanca Bianca Fanu, medicinista care, în acest an, a câștigat titlul Miss World Romania 2014, este la Londra, unde se desfășoară competiția pentru titlul Miss World 2014. Lugojeanca a plecat cu fruntea sus și mult curaj, singură, să-și reprezinte țara. Cei de acasă o pot ajuta să ajungă cât mai departe.
Ca intr-o gospodarie din Banat, la targul traditional de la CRAFT / FOTO
Cârnați de casă, brânză, zacuscă, murături, miere sau țuică – toate produse în gospodării bănățene din România și Serbia. Le puteți găsi până sâmbătă, la târgul dedicat tradițiilor din această parte de țară, deschis la CRAFT.
De Mos Nicolae se deschide targul de Craciun din Bastion
Târgul de Crăciun „La Cetate” își așteaptă, de sâmbătă, primii clienți. Turtă dulce, cozonaci, plăcinte și vin fiert – toate vor putea fi cumpărate de la cochetele căsuțe din Bastionul Theresia.
Iohannis, asteptat sa confirme oficial venirea la Timisoara
Președintele ales, Klaus Iohannis, este încă așteptat să confirme venirea la Timișoara pe data de 16 decembrie. Participarea sa la evenimentele organizate cu prilejul sărbătoririi a 25 de ani de la Revoluție este o promisiune făcută de Iohannis încă de la începutul lunii octombrie.