Tradiționalul alai al colindătorilor va străbate, și în acest an, o parte din zona centrală a Timișoarei. Colindătorii, din Timișoara, dar și din mai multe comune din județ, se vor îndrepta spre Consiliul Județean Timiș.
Colindătorii vor pleca, la ora 11, de la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, aflat pe strada Emanoil Ungureanu nr. 1. Ei vor merge pe traseul Piaţa Libertăţii – Bd. Revoluţiei – Consiliul Judeţean Timiş. În acest an, alaiul cuprinde, pe lângă Fanfara „Pro Amicitia”, Ansamblul Profesionist „Banatul” şi Corul Şcolii de Arte Timişoara, ansambluri şi grupuri folclorice din câteva comune timişene, cu vechi tradiţii culturale. Este vorba de colindători din Giroc, Belinţ, Moşniţa Nouă, Coştei, Buziaş, Breazova, Româneşti şi Curtea.
Comentarii prin facebook