Un băiat de 16 ani a fost prins, miercuri, de jandarmi, în timp ce se pregătea să vândă peste 1.700 de articole pirotehnice. Adolescentul va trebui să suporte consecințele gestului său.
Jandarmii de la Gruparea Mobilă Timişoara, aflându-se în timpul serviciului pe Str. Peneş Curcanu, au prins miercuri un băiat care deţinea articole pirotehnice. Acesta a fost legitimat și s-a constatat că avea asupra lui peste 1.700 de bucăţi. P.T.A., de numai 16 ani, a fost dus la sediul unităţii, unde i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice. Întreaga cantitate de materiale pirotehnice a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi va fi predată Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Timiş. Jandarmii reamintesc că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă.
Comentarii prin facebook