Arhiva pentru eticheta: Timişoara

River Deck a renascut, dar functioneaza tot ilegal!

River Deck, cel mai de fiţe club pe timp de vară din Timişoara, s-a redeschis, aproape în același loc din care a fost demolat cu buldozerul astă iarnă. Patronii lui dau din nou cu tifla legii. Ei testează acum gradul de toleranță al noilor edili, ridicându-și noua construcție tot fără niciun fel de autorizaţie din partea Primăriei Timişoara.

Intreruperi de curent

În Timișoara nu sunt programate, marți, întreruperi de energie electrică. Enel anunță că astfel de întreruperi vor avea loc în județ, după cum urmează: Comloșu Mic (p), orele 9 – 12; Saravale (p), Sânnicolau Mare (Genagricola – ferma vegetală), orele 9 – 15; Butin, orele 8 – 16; Bodo (p), orele 8 – 20.

Intreruperi de curent

Compania Enel nu a programat întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Lugoj (str. Partizanilor, Griviței, Rahovei, Smârdan, Țesătorilor, Dorobanților, Șincai, Mărășești, Mărăști, Rarău), orele 9 – 18; Breștea, orele 8 – 16; Bodo (p), orele 8 – 20.

Dom’ primar, nu negociati cu teroristii!

Ziceam nu demult c-aș vota cu nesaț acel partid care i-ar trage țeapă lui Ghiță Ciobanu. Evident că mă prosteam. Nu există așa ceva. Lui Ghiță Ciobanu nu-i trage nimeni țeapă, cu atât mai puțin Titu Bojin, salvat și el de-o execuție publică prin succesul oarecum neașteptat la președinția CJT. Dar să revin la ipotetica listă a bucuriilor pe care ar trebui să le facă un partid adevărat pentru a mă avea ca votant împătimit.

Timisoreanule, dormi linistit! Nea Jean munceste pentru tine

Timișoreanul Ioan Gârboni, fost candidat la scaunul de primar al Timișoarei, s-a retras la un moment dat din cursa electorală, anunțându-și susținerea pentru Nicolae Robu. Motivul: a crezut, la fel ca alți mulți timișoreni care au vrut schimbarea, că, odată ajuns primar, Robu va face curățenie în primărie, începând cu persoana secretarului instituției.

Barmanul care danseaza cu sticlele / FOTO

După doar un an de bărmănit prin cluburile timişorene, a luat decizia să meargă pe propriul drum. Valentin Pantelemon, la 22 de ani are propria firma care organizează evenimente. A început să profeseze această meserie într-o cafenea din Complexul Studenţesc, unde l-a cunoscut pe Ovidiu Mocan, de unde a învăţat cele mai multe lucruri.

Training in IT&C, incheiat dupa doi ani

Eta2U încheie, pe 30 iunie, proiectul „IT PRO – Training expert pentru PROfesioniştii din domeniul IT&C”, cofinanţat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European, prin POSDRU 2007 – 2013. Acesta s-a derulat în parteneriat cu Asociaţia CREDIS Bucureşti, pe o perioadă de 24 de luni, în Timişoara, Arad, Deva şi Reşiţa.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.