Studenții se distrează tot mai mult în apropierea vacanței de iarnă, astfel că, la Happy Pub, petrecerea a început bine după miezul nopții. Tema a fost… vodca, iar de asta au avut parte, din plin, cei care au ales să-şi petreacă noaptea de joi în veselul local din Complexul Studențesc.
Sporturi extreme si pirati, combinatia de joi in Eve Fashion Lounge / FOTO
Seara de joi le-a adus iubitorilor de sporturi extreme, în premieră naţională, filmul „The Art of Flight” , o producţie Red Bull Media House. Numeroşi timişoreni au venit în Eve Fashion Lounge pentru a urmări poveştile palpitante cu personaje cu totul aparte din lume snowboardingului mondial.
La multi ani, Heaven Studio! / FOTO
Mare petrecere mare, sâmbătă noaptea, în Heaven Studio. Exclusivistul club timișorean a împlinit patru ani, ocazie numai bună organizarea unei petreceri de pomină. Invitata specială a fost frumoasa Antonia, care și-a adus la Timișoara inclusiv ultimul ei hit, “Marionette”.
Delicii muzicale in Al-Kimia / FOTO
Cei care preferă petrecerile fără fițe și vor să se simtă bine în pielea lor, alături de prieteni, știu deja că unul dintre locurile în care pot să facă asta este Al-Kimia. Clubul din Piața Libertății a găzduit, sâmbătă seară, un party denumit “The Last Delight”.
Moda in scop caritabil / FOTO
“Suflet pentru suflet, inimi pentru inimi” – așa se intitulează campania umanitară inițiată de Media Platinum Agency, care a organizat, sâmbătă seară, o prezentare de modă, destinată strângerii de fonduri pentru organizația Edu Supporters.
Super party cu DJ Optick / FOTO
Petrecere mare în Le Cinema. DJ Optik a mixat pentru timișorenii care au ales să se distreze, vineri seară, în clubul din Parcul Poporului. Acesta a împărțit CD-uri cu mixurile lui, iar animatoarele au înfierbântat atmosfera.
Cafe Colt revine / FOTO
După mai bine de un an, Café Colț se redeschide. Vineri noaptea, noii acționari ai localului au dat o petrecere cu tematică retro, pentru prieteni, ca să sărbătorească terminarea lucrărilor. Cei care s-au ocupat de întreținerea atmosferei au fost Fely, Horea și Florin, care nu s-au dezmințit nici de această dată.
O noua operatie complicata la Institutul de Boli Cardiovasculare
Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBC) Timișoara au intrat în sala de operații, sâmbătă dimineață, pentru o intervenție chirurgicală dificilă în cazul unei paciente care a suferit o ruptură de aortă. Una dintre proceduri presupune răcirea trupului pacientei până la 20 de grade Celsius.
La gente esta muy loca, in Fratelli / FOTO
Petrecere Peroni, vineri seară, în Fratelli și multă distracție pe metru pătrat. Dj Johnny DaMix, din Fratelli Bucuresti, a fost la platane, pentru un party nebun. Cele mai tari hituri i-au făcut și pe cei mai comozi să se ridice de pe canapele și să danseze.
Epidemie de pojar la Timisoara
În ultimele două săptămâni, mai bine de 30 de copii au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş”, cu rujeolă. Medicii spun că micuții continuă să ajungă la medic în număr mare, media depăşind zece copii săptămânal.
Au pedalat si au aprins bradul eco
Bradul „Verde pentru biciclete”, viu colorat, a fost aprins din pedale, vineri seara, în centrul Timişoarei. Singurul brad iluminat ecologic din oraş străluceşte acum în faţa Bega Shopping Center.
Impuscat dupa un scandal intr-un bar
Un tânăr a ajuns la spital împuşcat în zona abdomenului, în urma unei altercaţii. Scandalul s-a petrecut vineri dimineaţă, în faţa unui bar aflat la ieşirea din Timişoara. Victima le-a declarat însă polițiștilor că s-a autoaccidentat și nu vrea să spună cine a fost agresorul.
Anticoruptie cu… fluturasi
De Ziua Internaţională Anticorupţie nu au prins corupţi. Au împărţit, în schimb, flyere. Este vorba de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Timiş, structura teritorială a D.G.A. Împreună cu polițiștii de la IPJ Timiș, aceștia au distribuit diverse imprimate în zona centrală a Timișoarei.
A fugit pe camp ca sa scape de politisti
Urmărire vineri dimineaţa în Timişoara! Un tânăr de 28 de ani care conducea o maşină cu numere expirate a refuzat să oprească la semnalul unui agent de poliţie. Apoi şi-a abandonat maşina în camp şi a încercat să fugă.
Hoata prinsa dupa patru luni
O tânără de 29 de ani este cercetată de poliţişti după ce a furat 30.000 de lei din casa unui bătrân. Oamenii legii continuă cercetările, pentru a vedea dacă femeia nu are la activ și alte acțiuni similare.
Amintiri din copilarie, la Heaven Studio / FOTO
În studenție, weekend-ul începe de joi, așa că, de mai multe săptămâni, Heaven Studio dedică această zi tinerilor studioși care vor să se relaxeze. Joi a fost rândul unei petreceri de… dat în mintea copiilor!
Consilierii locali nu sunt de acord cu parcarea de 3 lei/ora
Au fost de acord cu limitarea staţionării la două ore pe mai multe străzi din centrul Timișoara şi în jurul pieţelor agroalimentare, dar nu le plac tarifele propuse de ADP. Consilierii locali au respins propunerile și urmează o nouă rundă de discuții.
Funeriu: „Este important sa intarim invatamantul profesional”
Sistemul de învăţământ profesional din România va fi schimbat începând cu anul viitor. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a întâlnit, joi, la liceul Lenau cu reprezentanţi ai Clubului Economic German, pentru a discuta despre schimbările din învăţământul profesional.
Timisoara ar putea plati scump pentru poluarea cu praf
Nu scădem poluarea cu praf, riscăm amenzi de până la 135.000 de euro pe zi, din partea Comisiei Europene. Toate măsurile luate până acum nu au dat rezultatele scontate, astfel că, în ultimul ceas, autorităţile amenință cu închiderea șantierelor care nu fac nimic pentru a stopa răspândirea prafului.
Program de distractie
Dacă sunteţi pregătiţi să începeţi weekend-ul, nu trebuie decât să vă aranjaţi, că de restul se ocupă cluburile. Se pare că este un sfârșit de săptămână plin de aniversări, astfel că mai multe pub-uri dau de băut!