Un nou magazin care va atrage clienţi de toate vârstele se va deschide joi, 13 octombrie, la ora 10, la Iulius Mall. În primele trei zile vor fi reduceri de 20% la toate produsele.
Trimiteti DEEE la plimbare!
Primăria Timişoara continuă acţiunile de colectare selectivă a deşeurilor din echipamente electrice şi electronice (DEEE). În această lună vor avea loc două acţiuni, în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare”.
Leafa de la stat, indemnizatie de partid
Când vorbim de lejeritatea cu care politicianul consumă banul public n-ar trebui să avem în vedere doar acel ministru al transporturilor, să zicem, care căpuşează un contract dintre stat şi un constructor de autostrăzi.
Magazinul Lidl, deschis fara mult asteptatele reduceri/FOTO
Au venit cu noaptea-n cap să cumpere alimente ieftine, dar au fost dezamăgiţi. Aproape 2.000 de persoane au venit de la ora 6,30 în faţa noului magazin Lidl. Obişnuiţi cu reducerile uriaşe din prima zi, practicate de alte supermarketuri, oamenii n-au avut parte de aşa ceva.
Prima confruntare de strada PSD – PD-L s-a terminat nedecis: penibil vs. jenant
Poate la indicaţiile preţioase ale lui Victor Ponta sau poate din proprie inspiraţie, PSD Timiş s-a gândit să marcheze cum se cuvine “marea debarcare” portocalie de vineri, când PD-L a organizat o şedinţă de partid la Timişoara. Zis şi făcut! Ca să nu iasă în faţă, pesediştii au apelat la sindicaliştii din dotare (un vicepreşedinte de partid şi consilier judeţean este şef la CNSRL Frăţia) şi la un grup de revoluţionari, dacă tot şi-au tras un departament de acest gen în partid.
PD-L Timis acuza manifestantii care i-au stricat ziua lui Boc
Liderii PD-L Timiş s-au supărat rău după protestul de vineri, pus la cale la Timişoara de sindicalişti şi PSD, chiar cu ocazia vizitei premierului Emil Boc. Portocaliii spun ca PSD că a organizat la Timişoara o acţiune de genul mineriadelor de pe timpul lui Ion Iliescu.
Contrabandist fara permis, gasit in trafic
Un timişorean a fost prins, de către poliţiştii de la Secţia 3, fără permis și, în plus, cu mașina plină de țigări de contrabandă. Omul s-a ales acum cu dosar penal.
Inghesuiala la „Muzica Regelui”
Timişorenii s-au înghesuit, duminică după-amiază, să asculte şi să cumpere „Muzica Regelui”, un CD care cuprinde o compilaţie cu melodiile preferate ale Regelui Mihai I.
Danzio, victorie in prima etapa
Început bun pentru BCM Bega Danzio Timişoara. Alb-violetele au învins în primul meci din noua ediţie de campionat pe Olimpia Satu Mare.
Muzica Regelui ajunge la Timisoara
Principesa Margareta şi Principele Radu lansează, duminică, la Timişoara, « “Muzica Regelui”. Evenimentul are loc în Librăria Cărtureşti din Iulius Mall, de la ora 16,30, şi are loc după lansările din Bucureşti şi Arad. CD-ul este lansat cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a Regelui Mihai I.
DD presedinte: muta capitala si readuce Poli in prima liga!/FOTO+VIDEO
E violet, gălăgios, elimină ciocoii și mută capitala la Timișoara. E Partidul Popular – Dan Diaconescu, lansat oficial sâmbătă, în orașul de pe Bega. Cu tot cu Dan Diaconescu, care a descins dintr-un Lincoln Navigator cu numere americane. Totul, spre extazul câtorva sute de oameni, intrați în fibrilație în momentul în care DD a pus piciorul pe trotuar timișorean.
Congres ucrainean pe malul Begai
Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, Timişoara este capitala ucrainenilor de pretutindeni. Aici are loc al șaselea congres al Ucrainenilor din România. Invitaţii vin nu numai din patria mamă ci şi din alte ţări unde această etnie este bine reprezentată: Canada, Polonia etc.
Stagiune de toamna la Institutul Francez
Thierry Sète, noul director al Institutului Francez, a lansat stagiunea de toamnă a instituţiei. O serie de evenimente culturale şi educative sunt programate până la finele anului, pentru a apropia cultura franceză de timişorenii mici şi mari.
Sirienii protesteaza doua zile la Timisoara/FOTO + VIDEO
Sirienii din Timişoara au ieşit vineri în stradă. Protestul acestora va dura două zile, timp în care sirienii vor încerca să-i convingă pe români cât de periculos este regimul al Assad şi să îi anunţe, oficial, că vineri s-au unit revoltele împotriva regimurilor din Siria şi Yemen.
Grupul Prolog deseneaza Timisoara in pastel
Unul dintre cele mai longevive grupări artistice, Prolog, care numără membri de venerabile vârste, au început zilele acestea să deseneze, în pasteluri colorate, Timişoara. Ei participă la cea de a şasea ediţie a Taberei de Pastel Urban a Fundaţiei Rubin, până pe 2 octombrie.
Flash mob antidrog la Timisoara
Tinerilor români nu le pasă că, apelând la droguri, se expun unui uriaş pericol. Campaniile antidrog de până acum au avut efecte minime, pentru că vârsta consumatorului scade de la an la an. Autorităţile încearcă acum să schimbe tactica.
Senzational: DD, care nu e membru al PP, vine la Timisoara
Timişorenii, simpatizanţi sau doar curioşi, sunt aşteptaţi sâmbătă, 1 octombrie, la o întâlnire… senzaţională cu Dan Diaconescu! Fondatorul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, sau PP-DD, vine la Timişoara, pentru o vizită în teritoriu. Diaconescu nu este membru al partidului său!
Timisoara vs Arad sau primul joc de fotbal vs primul regulament publicat
Ce a fost mai întâi: oul sau găina? Concurenţa a fost, este şi va fi mereu cuvânt de ordine şi de acţiune pe ruta Timişoara – Arad, în orice domeniu. Evident, fotbalul este cireaşa de pe tort pe harta disputelor dintre cele două oraşe.
Boc si ministrii PD-L vin la Timisoara
Emil Boc şi mai mulţi miniştri democrat-liberali din guvernul său se întâlnesc la Timişoara pe 7 octombrie. În capitala Banatului are loc Biroul Permanent al PD-L.
Duelul fermecator a doua orase, altfel plictisitoare
Aradul şi Timişoara sunt două oraşe aproape normale. Uneori chiar plictisitoare. 363 de zile pe an, pe malurile Mureşului şi al Begăi arareori se întâmplă ceva senzaţional. Mai o zi a recoltei, vreun concert pe ştrand al vreunui cântăreţ expirat, festivalul operei și operetei, vreo bucată de autostradă inspectată de alaiul puterii politice şi cam atât. 363 zile pe an competiţia dintre Timişoara şi Arad o mai vedem prin prisma politică.