Debitele râurilor din zona de vest a României au ajuns, ca urmare a secetei, să fie la mai puţin de un sfert faţă de cât era normal pentru această perioadă a anului, anunţă cei de la Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat)! Cele mai afectate au fost cursurile râurilor Bega Veche şi Moraviţa, unde…
Angajaţii de la Apele Române au adunat 50 de metri cubi de deşeuri din Bega, în zona Timişoarei
Administraţia Bazinală de Apă Banat a finalizat igienizarea tronsoanelor cursurilor de apă, din județele Timiș și Caraș-Severin, respectiv ale Canalului Bega, râului Timiș, ale râurilor Bârzava, Sebeș și Cerna. Pe Bega, în zona unde canalul traversează Timişoara s-au adunat 50 de metri cubi de deşeuri. Au fost îndepărtate depozitele necontrolate de deșeuri apărute pe maluri,…
Titu Bojin, considerat prea bătrân pentru Pro România. Partidul vrea cinci locuri de consilier judeţean
Deputatul Pro România de Timiş, Adrian Pau, a discutat din nou despre unul dintre politicienii săi favoriţi de pe plan local, Titu Bojin, de această dată ca şi candidat al partidului la funcţia de şef al Consilului Judeţean Timiş. Chiar dacă acesta e considerat un candidat redutabil, cu multe procente electorale în spate, Pau subliniază…
Bătaie pentru pista de biciclete de pe malul Begăi, după ce Nicolae Robu i-a cerut lui Titu Bojin să o preia la Timişoara
Aflată în prag de a deveni a nimănui, pista de biciclete de pe malul Begăi are brusc doi peţitori. Primarul Timişoarei a anunţat că a solicitat oficial să preia administrarea acesteia de la „prietenul” Titu Bojin, mişcare care ar fi declanşat brusc şi interesul instituţiei care a refuzat-o permanent, Consiliul Judeţean.
Începe lupta şi pentru şefia CJ Timiş. Titu Bojin rămâne (din nou) fără „coledzi”
Revenirea, la presiunea baronilor PSD, la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct, într-un singur tur de scrutin, face disputa pentru şefia CJ Timiş mult mai captivantă. Cu excepţia principalului favorit, PNL, aproape toate partidele care contează şi-au desemnat candidaţii. Poate surprinzător, primul care şi-a anunţat candidatura la şefia CJT, Titu Bojin, rămâne pe dinafara competiţiei.
Cu vaporaşul pe Bega până la Viena, încă de anul viitor
Administraţia Bazinală de Apă Banat are parte de muncitori silitori la lucrările efectuate la nodul hidrotehnic de pe Bega de la Sânmihaiu Român. Aceştia ar putea termina cu aproape jumătate de an mai devreme investiţia de aici, iar timişorenii s-ar putea plimba cu vaporaşe până la Viena, direct pe Bega, încă de la finalul anului…
Direcţia Apelor Banat a investit peste trei milioane de lei pentru protecţia la inundaţii
Zona Banatului va fi mai bine protejată împotriva revărsării apelor, după ce Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a finalizat șase din cele șapte lucrări de prevenire și apărare împotriva inundațiilor, realizate în regim de urgență, cu fonduri provenite de la bugetul de stat pentru a înlătura efectele calamităților natural produse de inundații în perioada februarie-mai 2019.
Zona de vest e pregătită să facă faţă creşterii debitelor râurilor
În cazul apariţiei unor debite mărite ale râurilor din zona de vest a României, amenajările hidrografice sunt pregătite să facă faţă problemei şi să prevină apariţia de inundaţii. În a doua jumătate a lunii octombrie, în spațiul hidrografic Banat s-a desfășurat o acțiune de verificare în teren a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice…
Pista de biciclete spre Serbia rămâne a nimănui, la 1 decembrie! I se caută „stăpân”
Pista de biciclete care pornește de la ieșire din Timișoara spre granița cu Serbia, pe aproape 40 de kilometri, riscă să rămână a nimănui. Consilierul județean Titu Bojin, directorul Administrației Bazinale de Apă Banat (ABAB), a spus, în ședința Consiliului Județean Timiș de astăzi, că pista va rămâne fără stăpân de la 1 decembrie. Pista…
Viorica Dăncilă deschide porţile PSD pentru… Titu Bojin. Mai e nevoie însă şi de decizia CEx
Încă un pas pentru fostul preşedinte al PSD Timiş, Titu Bojin privind revenirea în mijlocul social-democraţilor. Un pas făcut cu ajutorul Vioricăi Dăncilă, care şi-a dat acordul pentru o fuziune între PSD şi UNPR, partid în a cărui conducere se află acum Bojin. Până la o decizie în acest sens, Bojin a semnat la nivel local un protocol cu Călin Dobra, liderul PSD Timiş.
Noul an şcolar, inaugurat la Timişoara cu politicieni „la careu” şi promisiuni de dotări mai bune în următorii ani/FOTO
Timişoara şi străzile oraşului s-au animat brusc luni, 9 septembrie, odată cu deschiderea noului an şcolar. În Timiş, o sută de mii de copii iau loc în băncile claselor, unii în premieră, alţii revin pentru un nou an de studiu. Şi în acest an, Colegiul Naţional Bănăţean a fost în prim planul atenţiei la ceremonia…
Cui va rămâne pista de biciclete de pe malul Begăi? Apelul directorului Apelor Române Banat în plenul CJ Timiș
Pista de biciclete de pe malul Begăi, care duce spre Serbia, ar putea rămâne a nimănui, dacă nu „ridică nimeni mâna” să o preia în administrare. Directorul Administrației Bazinale de Apă Banat (ABAB), consilierul județean Titu Bojin, a ridicat această problemă în plenul Consiliului Județean Timiș.
Sârbii şi românii au bătut palma în domeniul gospodăririi apelor
România şi Serbia au, începând din această săptămână, un nou acord privind cooperarea în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere. La Palatul Parlamentului, guvernele celor două ţări au semnat documentul. Apele din zona Banatului, aflate la graniţa dintre România şi Serbia vor fi mai bine întreţinute şi administrate de cele două ţări, după ce ministrul…
Inspectoratul Școlar Județean Timiș și-a găsit locul. Se mută în vechiul sediu al Apelor Române, de pe Mihai Viteazu
Inspectoratul Școlar Județean Timiș și-a găsit un sediu unde să se mute. Clădirea de pe Bulevardul C.D. Loga, de lângă Primăria Timișoara, trebuie eliberată până în 5 iunie, proprietarul având alte planuri cu ea. Șefii învățământului din Timiș primesc dispensă până în luna iulie, la final, dar după trebuie să-și facă bagajele. Și le vor…
Recomandare de la Pro România: Domnul Boldea să-şi plimbe nepoţeii împreună cu prietenul Bojin
Pro România recomandă unor politicieni în etate că ar fi bine să treacă la plimbat şi îngrijit nepoţei şi să lase locul unora mai tineri. Şefii organizaţiei Timiş au anunţat că perioada transferurilor spectaculoase la noul partid este pe final, printre ultimii sosiţi fiind primarul din Orţişoara, Aleodor Sobolu. „Vot de blam PSD. O…
UNPR s-a prezentat alegătorilor la Timişoara şi vrea zece procente din voturile românilor, la europarlamentare
Fără Ilie Năstase, anunţat vedeta zilei, dar cu Anghel Iordănescu, Uniunea Naţională pentru Progresul României şi-a lansat listele cu candidaţii pentru alegerile europarlamentare la Timişoara. Liderul local, Titu Bojin, a anunţat că „targetul” pentru aceste alegeri, la nivelul Timişului, este atingerea unui număr de 12.000 de voturi. Spaţiul Filarmonicii din Timişoara a oferit, joi seara,…
Sancţiuni usturătoare date de ABA Banat. Trei firme au adunat amenzi de 145.000 de lei
Nerespectarea legislaţiei în domeniul apelor le-a adus unor firme din Timiş minusuri importante în contabilitate. Inspectorii ABA Banat au dat trei amenzi drastice în valoare totală de 145.000 de lei pentru nerespectarea reglementărilor în domeniul apei. Cea mai mare amendă, 80.000 de lei, a fost primită o firmă pentru că a depozitat deşeuri din construcţii…
Titu Bojin se vrea înapoi în PSD: „Îmi voi face datoria anul viitor, în funcție de unde voi fi pe liste”
Fostul preşedinte al PSD Timiş Titu Bojin ar vrea să se întoarcă în mijlocul social-democraţilor, dar astăzi, la alegerile din filială, a fost doar invitat, ca președinte al UNPR Timiș. Mai mult, speră ca anul viitor să fie și pe liste, după cum a spus la alegerile care au loc vineri pentru conducerea PSDTimiş.
Gabriel Oprea la Timișoara: „Nimeni nu te bagă în seamă în politică, dacă nu are nevoie de tine”
Gabriel Oprea a venit la Timișoara pentru a reconstrui partidul, cu ajutorul membrilor săi. În urbea de pe Bega s-au întâlnit reprezentanții filialelor județene din această parte de țară. Oprea a dat și ținte precise filialei județene a UNPR, care este condusă de UNPR. Bojin trebuie să tripleze numărul de membri al filialei în câteva…
Lacul Surduc va fi parțial golit, din pricina riscului de inundații
Lacul de acumulare Surduc va fi parțial golit, astăzi, anunță Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB). Manevra este făcută pentru ca în zilele viitoare să poată prelua o parte din debitele mai mari de apă care sunt așteptate din pricina topirii zăpezii, pe fondul încălzirii. Ca urmare a încălzirii preconizate pentru următoarele 10 zile în…