Administratie articole

Octavian Mazilu a intrat in CL Timisoara

Octavian Mazilu a intrat in CL Timisoara

A treia schimbare în CL Timișoara a fost validată în plenul de miercuri după-amiază. După plecarea lui Alfred Simonis (PSD), care a devenit deputat, locul său în CL a fost luat de medicul Octavian Mazilu, fost director al Spitalului Municipal.

Primaria Timisoara a castigat si in instanta 7 cinematografe! Unele sunt laboratoare, altele biserici

Deși RADEF nu s-a grăbit să predea Primăriei Timișoara cinematografele din oraș, așa cum prevede o ordonanță de urgență din 2016, acum va trebui s-o facă! Regia de film a pierdut, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul cu municipalitatea și e obligată să renunțe la toate cele șapte cinematografe.

drumul boilor

In sfarsit: ultimele pregatiri pentru lucrarile de la Drumul Boilor! Inca o cale de acces spre Mosnita Noua

Primăria Timișoara vrea să facă, în sfârșit, drumul promis de aproape doi ani, care ar ușura viața celor care locuiesc în Moșnița Nouă. Este vorba despre 1,5 km de șosea, legătura între Calea Moșniței, de la intersecția cu strada Albăstrelelor, și Drumul Boilor. Primul pas: aprobarea unor donații de terenuri private pe care ar urma să fie făcută această cale de acces.

Primaria Timisoara, obligata sa vanda trei apartamente cu putin peste 35.000 de euro

Trei timișoreni, chiriași la primărie, vor putea să cumpere apartamentele în care stau, la ani buni după ce au solicitat acest lucru. Le-au dat dreptate judecătorii, astfel că primăria trebuie să se conformeze, iar consilierii locali trebuie să aprobe tranzacțiile în viitorul plen.

Castelul Huniade, tot in aer! Receptia lucrarii de consolidare, ratata a doua oara

Programată pe 20 ianuarie, a doua recepție a lucrărilor de la Castelul Huniade a fost un eșec! Au lipsit reprezentantul primăriei, cel al Inspectoratului de Stat în Construcţii și nici n-a fost depusă întreaga documentație. Șantierul a început acum 11 ani și a vizat doar consolidarea părții de nord-vest a imobilului.

cladiri istorice

Intai avertizati, apoi arsi la buzunare! Taxa pe paragina va fi aplicata la Timisoara doar din 2018

Proprietarii de clădiri istorice primesc o păsuire până în 2018, an din care vor fi obligați să achite taxa pe paragină. Pentru a nu spune cumva că n-au știut că sunt pasibili de această „amendă”, ei vor fi notificați, unul câte unul, de Primăria Timișoara. Întâi trebuie terminat inventarul de ruine cu pretenții.

Lista lui Robu catre premier si parlamentarii de Timis: 15 obiective de sustinut si finantat de la guvern

Primarul Nicolae Robu le cere parlamentarilor de Timiș și premierului Sorin Grindeanu să susțină la finanțare 15 obiective, printre care șoseaua de centură, dar și stadionul sau bazinul de înot. Acestea ar trebui introduse în bugetul pe anul în curs și Robu precizează că nu știe cât ar putea costa realizarea lor.

Faimosul Epure, greu de scos din Bastionul Theresia / FOTO

O firmă a omului de afaceri Dorin Epure continuă să stea ilegal în Bastionul Theresia, deși contractul de închiriere cu CJ Timiș, proprietarul spațiului, este expirat de 11 luni. Într-unul dintre localuri, aproape nimic n-a fost mutat de la locul lui. CJ Timiș a apelat la instanță pentru a-l evacua pe Epure, dar, între timp, nu-și poate scoate la licitație proprietățile.

blocuri reabilitate

Taxa de reabilitare termica, platita din acest an de timisorenii care stau in blocuri anvelopate

Locuiți într-unul din cele 50 de blocuri reabilitate termic în ultimii ani, pe bani europeni și de la bugetul local? S-ar putea să plătiți o taxă de reabilitare termică. Aceasta trebuie aprobată în viitorul plen al CL Timișoara și se va achita de două ori pe an.

mihaela mircea

Organigrama Primariei Timisoara nu e o prioritate, dar se face. De vreo jumatate de an

Organigrama Primăriei Timișoarei, anunțată încă din vara lui 2016, este încă la Serviciul Resurse Umane, unde se tot lucrează pe ea. Primarul Nicolae Robu admite totuși că n-a fost o prioritate, în condițiile în care și actuala organigramă este gândită tot de el, astfel că „n-are cum să meargă rău”.

ALDE vrea scaunul de prefect de Timis pentru Petru Ehegartner

O înţelegere de la centru între PSD şi ALDE îi favorizează pe oamenii lui Călin Popescu-Tăriceanu din Timiş pentru a prelua funcţia de prefect. Potrivit înţelegerii, acolo unde PSD are preşedinţia CJ, scaunul de prefect revine ALDE. Nominalizat în acest sens este fostul senator Petru Ehegartner.

De doua ori mai multe cereri decat parcele pentru tineri, la Primaria Timisoara

La începutul lunii februarie, 128 de tineri din Timișoara vor fi fericiții posesori ai unei parcele de 300 de metri pătrați pe care vor putea să-și ridice case. Numărul de dosare depuse la primărie este dublu, dar Nicolae Robu spune că, până la sfârșitul anului, vor fi și alte terenuri de dat.

ședințe

Cursuri de 23.000 de euro, cazare de 72.000 de euro: cum s-au scolit functionarii din CJ si consilierii judeteni

Mamaia, Olimp, Vatra Dornei, Borșa, Băile Herculane – doar câteva dintre stațiunile unde s-au școlit, în 2016, angajații Consiliului Județean Timiș și consilierii județeni. Unii au avut însă… ghinion și au fost trimiși la cursuri în Timișoara. Temele cursuri: de la uzante și protocol, la managementul stresului și comunicarea la locul de muncă.

acs poli

Robu ii raspunde lui Dobra: Vreau doar binele comunitatii, dar ar trebui sa va obisnuiti cu Facebook

Schimbul de replici pe tema stadionului dintre primarul Nicolae Robu și reprezentanții CJ Timiș continuă. Edilul cere Județului să asigure alimentarea cu energie electrică a instalației de încălzire a arenei și îi transmite lui Călin Dobra să se obișnuiască, de acum, cu… Facebook-ul!

acs poli

CJ Timis, mesaj catre Robu: E inutil si neserios sa vorbim pe Facebook despre stadion

ACS Poli să plătească instalația de încălzire și abia apoi se poate vorbi despre culpe în ceea ce privește starea gazonului de pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Acesta este mesajul transmis de reprezentanții CJ Timiș, care nu vor să intre în polemici pe care le consideră inutile cu primarul Nicolae Robu.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.