Judete articole

Sistemul RO-ALERT

Sistemul RO-ALERT, testat din nou în tot Timișul. Când veți fi avertizați

Sistemul RO-ALERT, testat din nou în tot Timișul. Când veți fi avertizați

În a doua jumătate a lunii iulie, în tot Timișul va avea loc o nouă rundă de testări ale Sistemului RO-ALERT. Activitatea va avea ca scop examinarea funcționării sistmeului, prin transmiterea unor mesaje de test către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone. Telefoanele configurate pentru recepția mesajelor RO-ALERT și

Lucrările la pasajul de la Remetea Mare continuă, dar pe sensul opus

Lucrările la pasajul de la Remetea Mare continuă, dar pe sensul opus

Chinurile şoferilor care circulă pe drumul naţional dintre Timişoara şi Lugoj continuă. Direcţia de Dumuri şi Poduri Timişoara a anunţat că se lucrează în continuare la repararea pasajului de la Remetea Mare, de această dată pe sensul de mers opus. DRDP Timișoara a anunţat că a finalizat lucrările de înlocuire a rosturilor de dilatație de

Un catamaran de aproape 20.000 de euro plimbă turiștii gratuit pe Lacul Surduc

Un catamaran de aproape 20.000 de euro plimbă turiștii gratuit pe Lacul Surduc

Pe Lacul Surduc a fost lansat la apă catamaranul care plimbă turiști gratuit pe luciul apei din comuna Fîrdea. Ambarcațiunea de agrement a fost cumpărată de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în Timiș printr-un nou produs turistic – Eco Timiș – cu aproape 20.000 de euro. Catamaranul a fost lansat vineri la apă,

Deținut foarte periculos, evadat de la un punct de lucru din Timișoara. Ieșirile din oraș sunt blocate

Autoritățile se află în alertă, în aceste momente, în vestul țării, în special în județele Timiș și Arad, după ce un deținut a evadat de la un punct de lucru din Timișoara. Bărbatul își executa pedeapsa în regim semideschis la Penitenciarul Arad, fiind condamnat pentru furt calificat. În traficul din Timișoara s-au organizat filtre ale

Primarul comunei Şag anunţă o nouă investiţie de trei milioane de euro în localitatea de lângă Timişoara, în domeniul materialelor de construcţii

Comuna Şag ar urma să beneficieze în scurt timp de o nouă şi importantă investiţie. Este vorba de câteva milioane de euro, pentru achiziţia şi extinderea unei fabrici din domeniul materialelor de construcţii, aceasta urmând să ducă la crearea a câteva zeci de locuri de muncă, dar şi să aducă taxe importante la buget. Şagul

popescu

Alertă în Timiș! Un bărbat este căutat cu elicopterul, după ce i s-a făcut rău în mijlocul câmpului

Forțele de intervenție din Timiș sunt în alertă în urma unui apel telefonic la 112, întrerupt în timpul conversației. Un cioban care se afla în mijlocul câmpului și căruia i s-a făcut rău a inițiat apelul. Conform celor de la ISU Timiș, bărbatul se afla pe un câmp în apropierea localității Mașloc și acuza dureri

Contrabandă cu țigări

Lovitură dată contrabandiștilor de țigări din Timiș și Arad. Grup infracțional care a cauzat prejudiciu de sute de mii de euro, destructurat

Lovitură dată traficanților de țigări din vestul țării. Oamenii legii au efectuat astăzi mai multe percheziții în județele Arad și Timiș, în urma cărora au destructurat o grupare specializată în contrabandă cu țigări. Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Arad, aflați sub coordonarea procurorilor DIICOT Arad, au efectuat 21 de percheziții la domiciliile persoanelor

Reşiţa va avea din nou tramvai după 20 de ani

Reşiţa va avea din nou tramvai după mulţi ani. Căile de rulare vor fi înierbate / FOTO

Rămasă acum opt ani fără transport public cu ajutorul tramvaielor, Reşita va oferi din nou cetăţenilor posibilitatea de a folosi acest mijloc de transport. Cu ajutorul fondurilor europene, primăria va semna un acord de finanţare de 20 de milioane de euro, prin intermediul Programului Operaţional Regional. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului

„Scutul Pădurii”, activat în Timiș pentru a combate comerțul ilegal cu lemn. Amenzi și marfă confiscată la două firme din Lugoj

Planul comun de acțiune denumit „Scutul Pădurii” a fost activat la începutul lunii, pentru prevenirea și combaterea ilegalității în domeniul silvic. În urma acțiunilor efectuate de oamenii legii, două societăți comerciale care se ocupă cu lemn au fost amendate în Timiș, iar marfa le-a fost confiscată. În perioada 1-7 iulie în baza planului „Scutul Pădurii”,

Produs în Livada

Festivalul Producătorilor din Livada vine cu produse tradiționale delicioase și meșteșuguri inedite

Nu departe de Timișoara va avea loc Festivalul Producătorilor din Livada. În localitatea Livada din județul Arad, nenea Ionel le va arata copiilor cum se pregătește coasa pentru a putea tăia iarba, tanti Floare ne va aduce o colectie personală cu costume populare autentice si șterguri tradiționale, va avea loc un atelier de tâmplărie și

Sute de amenzi au fost acordate de polițiști

Șoferi băuți, zeci de permise de conducere suspendate și sute de amenzi acordate în Timiș, în weekend

Pericolele pândesc la tot pasul în traficul din Timiș. Și asta din pricina șoferilor indisciplinați, a căror inconștiență depășește limite mari. Zeci de permise au fost retrase la sfârșitul săptămânii, iar mulți conducători auto au fost prinși băuți la volan. Polițiștii rutieri care au efectuat controale în trafic au acordat sute de amenzi conducătorilor auto

Mai mulți polițiști din cadrul IPJ Timiș sunt cercetați prealabil în cazul morții agentului Cristian Amariei. Șirul complet al evenimentelor

Au fost dispuse primele măsuri în urma unei prime faze a verificărilor făcute la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, în cazul tragicului incident care a dus la moartea polițistului Cristian Amariei, din Recaș. Vă reamintim, Cristian Amariei a murit împușcat fiind de criminalul Marcel Lepa, care era urmărit la nivel național. Conducerea MAI

Pe drumul dintre Timişoara şi Săcălaz au demarat lucrări importante de reparaţii

Pe drumul dintre Timişoara şi Săcălaz au demarat lucrări importante de reparaţii. Vor fi restricţii de circulaţie

Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara a demarat lucrări la ieşirea din Timişoara spre Săcălaz. Timp mai mult de o lună, traficul rutier va fi afectat, se vor introduce restricţii, iar circulaţia se va face alternativ, pe câte un sens, cu ajutorul piloţilor. După ce s-a lucrat pe drumul spre Sânnicolau Mare, iar pe Calea

Crește rata șomajului în Timiș

Creşte şomajul în judeţul Timiş, dar nivelul se menţine extrem de scăzut

Doar cine nu vrea nu are unde să muncească în Timiş, iar afirmaţia e susţinută din plin de datele oficiale. Ultima raportare oferită de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş arată, după luni bune de scădere consecutivă, o primă creştere a ratei şomajului, una destul de mică, nivelul acestuia menţinându-se la un nivel

A fost identificat individul care a comis crima din Făget. Suspectul este extrem de periculos

Criminalul din această dimineață de la Făget a fost identificat, iar polițiștii din Timiș se află pe urmele sale. Este vorba de un bărbat în vârstă de 33 de ani, care este cunoscut pentru comportamentul său agresiv. Atacatorul, Florin Ionel Boldea, este din Făget. Vă reamintim că în această dimineață o persoană a fost ucisă

Crimă în Timiș: o persoană a fost înjunghiată mortal, iar alta este grav rănită. Criminalul este în libertate

Scene desprinse din filmele thriller în Timiș, dis-de-dimineață. O persoană a fost înjunghiată mortal miercuri dimineață, în localitatea Făget, iar mai apoi o alta a fost rănită grav. Atacatorul a reușit să scape după faptele comise, ca mai apoi să fure un autoturism. O persoană a fost înjunghiată mortal azi-dimineață, în localitatea Făget, iar o

O minoră este dispărută de mai bine de o săptămână

O minoră este dispărută de mai bine de o săptămână

O tânără în vârstă de 17 ani este dispărută de mai bine de o săptămână. Tabida-Lidia Muntean a plecat de la domiciliul său în dimineața zilei de 25 iunie, iar de atunci nu se mai știe nimic despre ea. Dispăruta locuiește în localitatea Covâsânț din județul Arad. Poate fi recunoscută după următoarele semnalmente: 1,70 metri

Casa urbarială Sântana

Băile Herculane primesc 14 milioane de lei, bani europeni, pentru modernizarea a şase obiective

Apreciata staţiune Băile Herculane va beneficia de o importantă sumă din bani europeni pentru reabilitarea a şase obiective. De asemenea, a fost semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea Casei Urbariale din localitatea arădeană Sântana. ADR Vest Timişoara a semnat marţi contractele de finanțare pentru două noi proiecte susţinute prin Programul Operațional Regional, în valoare totală

Un drum județean din Timiș va intra în șantier pentru a fi modernizat

Un nou drum din Timiș intră în șantier. Reprezentanții CJ Timiș semnează mâine, 3 iulie, contractul de execuție pentru modernizarea DJ 593, Peciu Nou – Giulvăz – Foeni, pe o lungime de 20 de kilometri. Drumul existent va fi lărgit pentru realizarea unei platforme cu o lățime de 8,00 m, din care 6 m lățime

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.