Avem vocația sărbătorilor mici, degrabă ne adunăm la un pahar să cinstim pe fratele nostru bun consumator de bere și mititei, negreșit ne legăm în hore rudimentare, fie că e vorba de victoria „regelui” Hagi la un amărât de campionat mondial sau a fetelor noastre la handbal, dăm pasional cu băștile de pământ la orice…
Mâncăm și bem pe datorie, dar suntem „suverani”
Fondul suveran e un instrument care, în țări cu guvernări sincere și preocupate de dezvoltare, produce bani din domenii profitabile și prioritare pentru stat, gestionând active aflate în patrimoniul său sau ridicând afaceri de la zero.
Gunoiul de pe obrazul Timișoarei
M-am săturat să mă duc la urne pentru alegerea primarului cu gândul la proiectele magnifice pe care-o să mi le facă candidatul preferat după ce ajunge edil.
Gospodarul orb
Nicolae Robu a mai vrut să facă mitinguri și s-a cam lăsat păgubaș când a văzut reacția slabă a timișorenilor. Pe atunci era vorba de lipsa unui calendar pentru realizarea centurii ocolitoare de sud a Timișoarei.
Ce-aveți cu Omul Cănit?
Mă mănâncă în fund să-i iau apărarea primarului Nicolae Robu după ce am aflat în articole de presă cum dumnealui este un „penal” aproape la fel de bubos precum unul din aceia produși de PSD.
Banditism sau trădare de țară? Cum scoți din Europa o țară curat pro-occidentală?
Comisia Europeană a cerut României prin ultimul raport de cooperare și verificare (MCV) să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor ulterioare.
De ce-ar fugi Omul Perfect de alegeri în două tururi de scrutin?
Ni se tot spune că lui Nicolae Robu nu-i plac alegerile de primar în două tururi de scrutin, că alături de PSD se aliniază și dumnealui la coada celor care-și doresc în continuare cea mai nedemocratică dintre formulele democratice de alegere a unui gospodar local.
Ce a făcut cuponiada din turismul românesc
Ați vrut să mergeți cumva câteva zile la Băile Herculane? Un weekend romantic sau pur și simplu un reset mental în aerul curat de pe Valea Cernei?
Taxa de față palidă
Ni s-a arătat în mass-media de ce administrația municipală nu a putut aplica cu succes taxa de paragină măcar în zonele centrale ale Timișoarei, acolo unde bucăți din tencuiala de pe unele clădiri îți pot cădea în cap la ceas de promenadă.
Biserica pe „mute”. Doar a zis că Timișoara nu e un campus monastiresc
Când zicea că Timișoara nu e campus monastiresc să ne rugăm în prea multă liniște, Nicolae Robu dădea cumva un cec în alb organizatorilor de distracții, lăsându-și alegătorii riverani mallurilor și piețelor centrale să se roage în gălăgie să vină iarna și să se termine cu festivalurile de tot soiul.
Doamna Grindeanu poate să stea liniștită, nu salariul mare e problema la dl Sorin
Sorin Grindeanu, fostul președinte al PSD Timiș, șef al ANCOM, ex-premier al României și mare speranță a social-democrației bănățene, ne-a rugat frumos să-l ajutăm într-o chestiune.
Armata Roșie nu se mai oprește pe Elba
Când Armata Roșie intra în Germania nazistă și băga carne de rus pe tun pentru a ajunge ea prima la Berlin nici nu mai conta dacă în culise se încearcă negocieri între aliați și unii mai cerebrali din ofițerimea germană.
Segway-uri BMW nu aveți, domn’ primar?
Mă gândesc că primarul Nicolae Robu a glumit când le-a povestit ziariștilor cum va cumpăra dumnealui biciclete, trotinete și segway-uri pentru studenții din Complex.
Au învins. N-avem noi atâtea degete să le arătăm cât de gros au ei obrazul
De regulă, un om educat are o rezistență limitată la reproș. Cu cât mustrarea devine mai insistentă, repetată în scop educativ, personajul analizat poate fi catalogat prost educat, netrebnic.
Nu toți sunt la fel
Când vrei să bagi gunoiul sub covor scoți imediat vorba aia despre politicieni: „Lasa-mă, că toți sunt la fel!”. Poate că toți sunt la fel.
Timișoara are nevoie de un campus sportiv. Nu de „polivalenta lui Dobra” sau „stadionul lui Robu”
Ceea ce părea să fie pacea de la Timișoara pentru infrastructură sportivă s-a dovedit în cele din urmă doar o propunere de negociere formulată cu tâlc de primarul Nicolae Robu (PNL).
Nu vă bucurați prea tare. PSD încă n-o muritu!
Când clovnul de serviciu al PSD a ieșit pe televizor să spună la popor cât de „gigant” este scorul obținut de susținătorii referendumului, printre care și partidul său socialist-tradiționalist, am izbucnit în râs.
Pe cine a făcut Nicolae Robu „papagal”?
Noi putem să nu intervenim aici de teamă nu știu cui, că ne acuză de rasism? Să ne mai lase în pace, că ne tot dau lecții tot felul de papagali care nu fac eforturi să înțeleagă realitățile în care trăim și vin cu clișee pe care ni le aplică.
RoExit și referendumul de la Bobâlna
Bunicii noștri, unii dintre ei, au așteptat cu ochii pe cer să le vină salvarea odată cu avioanele americane. Luptătorii anticomuniști din munți și-au găsit moartea vânați de cozile de topor staliniste, și ei amăgiți de puterile atlantice.
Fotbalul alb-violet, Nicolae Robu și ratările-i colosale
FOTBAL NU. Și poate că nu ar fi normal să i-o imputăm asta primarului Nicolae Robu, dacă omul nu s-ar fi lăudat cu ce va face el în acest domeniu. Dacă am o mare frustrare cu fotbalul timișorean, știți care e?