Bunicii noștri, unii dintre ei, au așteptat cu ochii pe cer să le vină salvarea odată cu avioanele americane. Luptătorii anticomuniști din munți și-au găsit moartea vânați de cozile de topor staliniste, și ei amăgiți de puterile atlantice. Ne putem pune în situația unui Blănaru în munții Banatului? Să aștepți ajutor de afară până să-ți dai seama că jocurile erau deja făcute. Câtă mâhnire putea aduna un astfel de om luptând pentru ca țara lui să nu fie infectată de comunism și… Și ce? A trecut. Zeci de mii de români s-au prăpădit în peșteri și pușcării, după care s-a așternut liniștea. Societatea a mers mai departe. Mulți au învățat să lingă cururi, har pentru care au fost recompensați cu funcții de activiști de partid, de brigadieri, de milițieni, securiști și până la locurile de muncă mărunte și călduțe. Puțini s-au făcut auziți la Radio Europa Liberă, puțini au avut curajul să publice texte anti regim în afara țării, iar unii și-au dat viața ca gest ultim gest de luptă în disidența față de guvernarea național-comunistă.
Noi, generația 1989, n-am stat cu ochii pe cer să vedem avioanele americane. A trecut vremea avioanelor. Căderea lui Ceaușescu era inevitabilă. Istoria nu mai avea răbdare cu dictatorul român. Ambele blocuri de putere au oferit scânteia pentru schimbarea din România. Ce a urmat, măcelul de dinainte de 22 decembrie și scenariul de după, au făcut ca revoluția din decembrie 1989 să fie cea mai sângeroasă schimbare de regim comunist din Europa. Luați de valul acelor zile frumoase ale revoluției nu ne-am fi imaginat vreo clipă că vinovații nu vor plăti. Și torționarii, și criminalii, și milițianul ce te îndoia din pulan, activistul și securistul nu în cele din urmă. N-a plătit mai nimeni, deși vor sări unii mai miloși să întrebe de ce torționarul Ficior trebuia sa moară în pușcărie la aproape 90 de ani.
Așa cum în 1989 nu-mi imaginam că pensionarul de Securitate va câștiga astăzi mult mai mult decât un amărât de inginer, la fel mi-am zis după aderarea la Uniunea Europeană că această translație, fie ea și mult întârziată de comuniștii lui Iliescu, tot va fi un proces ireversibil. A câta naivitate! Astăzi vedem cum PSD se cere afară din Europa prin ce mizerii legislative promovează. Iar Europa ce face? Doi ani ne-a lăsat ca americanii pe bunicii noștri să ne bulbucăm ochii pe cer și ce-au pățit sabotorii de azi ai României? Nimic. Timmermans ne-a amenințat cu jumătate de gură, dar nu există amenințare care să sperie un partid pus pe dat foc la țară.
Încet-încet s-a introdus în dezbaterea publică subiectul RoExit. Cred că într-un fel sau altul ne vom lovi cu capul de prag. Ori ne trezim, ori ne spargem capul. Vom vrea să nu mai primim sfaturi, dar nici fonduri, de la europeni? Ne vom trăi viața într-o demnitate tâmpă indusă de propagandă sau vom circula liberi cu afaceri ori în concedii? Vom avea securitate atlantică sau vom schimba amabilități cu Putin? Ne vom mai primi pensiile și salariile la bugetari? Cum va arăta o țară aproape agrară cu agricultura în faliment, în concurența acerbă de pe piață, dar fără subvenția la hectar de la Uniune? Toate vor fi puse pe taraba dezbaterii și rumegate de popor. Europa trebuie să ne pună în situația să alegem. Nu mai merge cu blândețea în fața unor oameni ca Dragnea.
Viitorul nu foarte îndepărtat trebuie să ne ducem la urne cu înverșunarea răsculaților de la Bobâlna pentru a spune ce vrem. Afară din Uniunea Europeană, cu autocrați precum Dragnea, sau înăuntru, dar fără mizeriile astea de oameni la conducerea țării? Că acest vot va fi tot un referendum sau pur și simplu alegerile din 2020 cred că asta va fi tema care ne va decide calea. Dumnezeu cu mila!
Comentarii prin facebook