Când clovnul de serviciu al PSD a ieșit pe televizor să spună la popor cât de „gigant” este scorul obținut de susținătorii referendumului, printre care și partidul său socialist-tradiționalist, am izbucnit în râs. Era caraghios să încerci măcar să pui în lumina învingătorului un eșec cum a fost cel cu referendumul de sâmbătă și duminică, când era clar că pentru cineva care se dă mare meșter organizator de alegeri să nu validezi un consult popular pe o asemenea temă este indiscutabil un eșec de proporții. Nu vreau să vorbesc despre Biserica Ortodoxă Română, deși și acolo s-ar putea vorbi de nevoia de înnoire. Rămân la PSD.
Proporțiile eșecului despre care vorbeam întorc în partid discuțiile despre reformarea partidului condus de Dragnea, despre capacitatea acestuia de a mai scoate lumea la vot atunci când îi arde mai tare, despre tolerarea în continuare a unui lider care nu mai este demult „locomotivă”, ci mai degrabă omoară prin asociere orice temă de dezbatere, bună sau rea.
Apoi, revenind asupra unui calcul la rece, rezultatul „gigant” obținut de PSD la referendum nu pare chiar atât de nesemnificativ în economia unui scutin. Să zicem pentru alegerile parlamentare. Puțin peste 20% din scorul referendumului, prezența la vot, înseamnă 40% scor în niște alegeri generale cu o participare la vot de 50%, să zicem. Bun, cele 3,7 milioane de alegători de sâmbătă și duminică nu au fost scoase numai de PSD. A mai fost Biserica Ortodoxă Română, dar care, în bună parte, duce votul tot spre PSD. Apoi s-au mai postat și liberalii pro-referendum, deși nu cred că prea mulți peneliști s-au dus la vot. Mai scoatem alea nouă procente de voturi anulate sau voturi NU. Coborând astfel scorul PSD la vreo 30%, tot e un scor care ar da frisoane românilor ce privesc cu atâta speranță anul electoral 2020.
Cei de la Coaliția pentru Familie, care au adunat cele trei milioane de semnături pentru declanșarea referendumului, au acuzat PSD și PNL de non-combat. De ce ar face PSD non-combat pe un proiect cu care a încercat să scoată România din zona luptei anticorupție și a modificărilor legilor justiției, a codurilor penale? Mai degrabă cred că și-a atins limitele procentului de 30-35%, care, dacă în condițiile unor alegeri parlamentare i-ar fi suficiente pentru consituirea unei majorități, pentru referendum, strategiile și amestecarea voturilor post-scrutin nu mai dau același rezultat favorabil lor.
Iar dacă e să prelungim angoasele cu PSD, întrebându-ne buimaci de ce nu a furat PSD la referendum, când și-au pregătit calea pentru așa ceva prin eliminarea sistemului informatic anti-vot multiplu, peisajul devine și mai misterios. Bun, societatea civilă din zona respectării drepturilor omului, voluntarii USR, au acoperit mai multe secții decât s-ar fi așteptat militanții politici pro-referendum. Dar și așa, de când se împiedică PSD de un amărât și neputincios observator?
Mi-e teamă că PSD a făcut la acest referendum proba „onestității”, pe care s-o fluture în alte viitoare alegeri, dacă vor fi atât de disperați să recurgă la modificarea frauduloasă a rezultatelor votului. De ce am mai bănui pste doi ani PSD că a furat cu toți ochii ațintiți pe ei, dacă n-au furat la referendum în 2018, fără sistem informatic funcțional, cu noapte „ca hoții” între sâmbăta și duminica scrutinului? Suntem noi nebuni sau ei diabolici?
Comentarii prin facebook