Ce a făcut cuponiada din turismul românesc

Ați vrut să mergeți cumva câteva zile la Băile Herculane? Un weekend romantic sau pur și simplu un reset mental în aerul curat de pe Valea Cernei? Nu v-ați dus vara, că e prea mare țigănia, te enervau aglomerația și manelele de pe terasele din Centrul Nou? Toamna și primăvara devreme era invers, aproape deprimant.

Pe lângă ruinele post Franz Josef, post Gheorghe Gheorghiu-Dej și post Armaș mai bântuiai printr-o stațiune goală, cu viață doar de interior, acolo unde Casa de Pensii trimite turiști de vârsta a treia pentru tratament. Și nu voiai nici asta. Atunci când să mergi? Vremea frumoasă te scoate din dilemă, te urci în mașină și, la final de octombrie, te îndrepți spre acest Karlovy Vary în mizerie al Banatului.

Dacă ai bun gust te îndrepți spre Centrul Vechi. În ciuda băilor abandonate, a hotelurilor „Hercules” părăsite, „Apolo” la fel, dar cu un „Cerna” cu iz interbelic atât pe exterior, cât și pe interior, parcul e un loc de promenadă încă ispititor. Dar nu prea ai unde te caza decent, poate la „Ferdinand” până la final de octombrie, când se închide de iarnă. În Centrul Nou ai „Minerva”, „Afrodita” și „Diana”, în această ordine cu pretenții de turism civilizat.

Până anul ăsta, în extrasezon, te așteptau cu prețuri nu ieftine, dar cu un pahar de șampanie, cu un ornament de petale pe patul matrimonial, parte a marketingului făcut de prestatorul de serivicii ce aleargă după clientelă. Acum nu mai aleargă nimeni după clientelă.

Stațiunea e plină. Te întrebi de unde până unde. Nu e spirala bivolarienilor, a trecut crosul organizat de iubitorii de viață lungă și sănătoasă, e final de octombrie, atât. De abia găsești ceva cu 280 lei / camera pe noapte, dar la concurență dai aproape 400. Totuși, e plin. Hotelurile, centrele spa în aduce aminte de pozele cu plajele Chinei, coate în gură și atmosferă mai sulfuroasă decât o oferă cadrul natural.

Turistul din poveste a dat 60 de euro pe noapte, dar caloriferele îi erau reci. Reclamație după reclamație, pentru ca în final să-l mute în singura cameră twin eliberată în hotel. Ce e nou, de unde atâția bani la români, de unde apetit de Herculane în extrasezon, de vând hotelurile, pe bani grei, și camere fără căldură? Răspunsul l-au dat, odată cu o ordonanță de guvern, Viorica Vasilica Dăncilă și Olguța Vasilescu: cupoanele turistice oferite bugetarilor.

Ce-au făcut ele bun? Au dat de lucru oamenilor în stațiunile moarte în această perioadă. Bugetarul cu cupon vine, că e gratis. Poate că nu s-ar fi dus pe banii lui, dar că e gratis merge, și merge în orice condiții, ca să nu-l piardă. Tu, ca angajat la privat, dar nu la multinaționale, ești fiul ploii. Dai din taxele tale ca bugetarul să spargă acolo cuponul, nu găsești cazare, că a crescut clientela, iar odată cu aceasta și prețul, ați ghicit. Vor zice unii că nicicum nu e bine, că dacă omul se odihnește după munca „grea” în sistemul bugetar e omenesc să își permită o ieșire la munte, e profitabil pentru agenții economic din zonă și cam atât.

Oameni buni, poate la alții mai cu bun simț ar merge, dar la noi turismul nu se va dezvolta prin cuponiadă. Cum aproape niciun hotel fost sindical nu a devenit decent prin banii nu puțini decontați de guvern ai celor cu bilete de pensionari, tot așa nu se va face mai nimic cu banul venit de la guvern, prin buzunarul bugetarilor.

Hotelierilor le-a pus Dumnezeu mâna în cap, iar nouă, celorlalți, mâna în buzunar. De ce să renoveze ceva când totul merge atât de bine acum, când miliarde de lei se plimbă de la buget spre conturile lor cu atâta ușurință? Cu câtă ușurință? Ia să vedeți. La sfârșit de septembrie, un foarte bun hotel din Herculane a scos la vânzare o ofertă de 1 decembrie. 1.200 lei de persoană pentru trei zile. Mâncare și cazare. Pentru un cuplu lași 2.400 lei, adică 500 de euro. 500 de euro pentru 3 zile? În România? Da, în România, nu în Austria, nu în Turcia, la all inclusive. Peste câteva zile, site-ul hotelului cu pricina a afișat mențiunea SOLD OUT peste bannerul din ofertă. Distracție plăcută, oameni ai muncii de la orașe și sate!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse
Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.