Zâmbete amare articole

Editorial de Ino Ardelean

Tulburare schizoidă la PNL în aşteptarea lui Rareş Bogdan făcând campanie electorală lui Ciolacu.

Tulburare schizoidă la PNL în aşteptarea lui Rareş Bogdan făcând campanie electorală lui Ciolacu.

„Coaliția este ruptă, din punctul meu de vedere, noi administrăm în momentul de față guvernarea, în sensul că există oameni care conduc instituții și care nu vor abdica de la această obligație”. L-am citat aici pe purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, care explică într-o singură frază comportamentul schizoid al partidului din aceste zile,

Editorial de Ino Ardelean

Partide, liste, candidaţi. Cine ar putea fi noii parlamentari de Timiş

În general, la alegerile parlamentare se votează partidul şi mai puţin omul. Lucru care s-a întâmplat inclusiv atunci când aveam aşa-zise alegeri uninominale, de fapt un melanj între votul pe listă şi votul uninominal. Dar sunt destui oameni atenţi şi la ce candidaţi propun formaţiunile politice pe liste, iar acest gen  de exigenţă devine tot

Editorial de Ino Ardelean

Ce nu se poate la Bucureşti, se poate la Timişoara. Două HCJ care se bat cap în cap, special pentru doi oameni: Marian Vasile şi Adrian Pau

Nu se face lege pentru un singur om, au clamat liderii naţionali ai PSD în frunte cu Marcel Ciolacu. S-a întâmplat zilele trecute, atunci când s-a pus problema iniţierii unui act legislativ pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pentru un loc de senator fără să demisioneze din funcţie. Ulterior, chiar Iohannis afirma, după

Editorial de Ino Ardelean

Toamna vrajbei lor. Cum se îndârjeşte PNL să calce în toate străchinele puse în drum

Cică se duce naibii prea mărita stabilitate a preşedintelui Klaus Iohannis. Culmea, chiar din cauza preşedintelui, pe neaoşul principiu „el a făcut-o, el o omoară”. Bunătatea asta de stabilitate, demnă urmaşă a „interesului naţional” al Generalului „Izmană”, a fost invenţia şi totodată pretextul lui Iohannis şi al PNL de-a intra în cârdăşie cu ceea ce

Editorial de Ino Ardelean

Iohannis şi Ciucă, „pietroaiele” de gâtul PNL, şi statul securisto-poliţiesc

O nenorocire nu vine niciodată singură, spune o vorbă din popor. Şi acest lucru cred că îl simt foarte bine liberalii care mai gândesc cât de cât şi cu propriul cap, fiindcă nu mă refer la cei lobotomizaţi care execută aplaudând toate ordinele venite de sus. După ce au fost împinşi pe scări cu candidatul

Editorial de Ino Ardelean

Primul mare test al tandemului Blaga – Pirtea. Va valida Bucureştiul lista de parlamentare a PNL Timiş aşa cum s-a votat la Timişoara?

La începutul lunii martie, prin vot unanim, Comitetul Director Judeţean (CDJ) al PNL decidea că Alin Nica, la acea vreme preşedinte al PNL Timiş şi CJ Timiş, este candidatul formaţiunii pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. CDJ este cel mai larg for de conducere al unei filiale, format din peste 100 de persoane în cazul PNL Timiş.

Editorial de Ino Ardelean

Elena Lasconi şi USR, separaţi, dar complementari. Marea miză pentru USR în campania pentru prezidenţiale

Indiscutabil urmează una dintre cele mai imprevizibile şi probabil spectaculoase campanii electorale pentru prezidenţiale, în care cinci candidaţi au şansele lor să ajungă în turul II, iar neprevăzutul va continua şi acolo. Suflul cel mai nou din această campanie îl aduce însă Elena Lasconi, personaj relativ nou în politică şi dinafara sistemului. Unii sociologi o

Editorial de Ino Ardelean

După ce a încercat să blocheze cea mai mare investiţie în oraşul de pe Bega, Cristian Buşoi a prins drag de (Hotel) Timişoara

Vicepreşedintele PNL la nivel naţional Cristian Buşoi s-a îndrăgostit de Timişoara. Cârcotaşii, dar şi cunoscătorii, vor spune că poate doar de Hotel Timişoara. Dar să-l credem pe cuvânt că a avut o revelaţie, care i-a produs o piruetă de 180 de grade faţă de oraş. Obişnuit să facă politică de coterie cu tot felul de

Editorial de Ino Ardelean

De ce râdea medicul şpăgar de la „Municipal” în momentul în care era săltat de procurori. Din nou, despre justiţie şi… PSD

Săptămâna trecută un adevărat taifun a lovit Spitalul Municipal Timişoara, după ce procurorii au săltat şase medici de la Secţia de Oncologie (aproape toţi) şi o asistentă, pe motiv de şpăgi cu ghiotura. În imaginile filmate unul cu medicii şpăgari, Laurenţiu Drăghici, râdea aproape cu gura până la urechi în momentul în care era dus

Editorial de Ino Ardelean

Un lucru e clar: pensiile speciale nu sunt produse prin fotosinteză, ci de PSD. Din nou despre nemărginita ipocrizie PSD-istă

Vă spune ceva numele Cristian Deliorga? A lucrat toată viaţa, ca procuror şi judecător, în Constanţa, acolo unde –  secretul lui Polichinelle – se află placa turnantă a corupţiei şi mafiei din România. Ca procuror, n-a prea prins el infractori, că nu era treaba lui, iar ca judecător nu i-a condamnat, că iar nu era

Editorial de Ino Ardelean

“Eroul” de la Nassiryah? “Cumsecadele” Nicolae Ionel Ciucă, un impostor în slujba ţării

“Marcel Ciolacu încearcă din nou să aducă PSD la conducerea României, după 20 de ani. Dar, din postura unui apărător al intereselor oamenilor, PNL va face tot ce îi stă în putință pentru a împiedica acest lucru.”. L-am citat aici pe preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, o declaraţie făcută imediat după Congresul PSD, acolo unde liderii

Editorial de Ino Ardelean

PNL Timiş sub presiune. Alfred Simonis şi fraţii Cristescu (tot PSD) îl vor pe Cristian Buşoi deputat

Lui Alfred Simonis i-a ieşit din plin totul în acest an. A vrut candidat comun PSD-PNL la şefia Consiliului Judeţean? S-a făcut. A vrut ca acel candidat să fie din partea PSD, deşi funcţia era deţinută de PNL? I s-a împlinit. Ulterior a câştigat şi preşedinţia CJ Timiş, iar PSD a ajuns cel mai puternic

Editorial de Ino Ardelean

Alegerea lui Alin Popoviciu vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, o nouă victorie a lui Alfred Simonis în PNL Timiş

De o rară consecvenţă, la mai puţin de patru ani de la momentul în care era exclus din partid, PNL Timiş l-a desemnat pe Alin Popoviciu drept viitor vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, în urma unui vot dat de primarii partidului. Dincolo de alte inepţii vânturate în spaţiul public, funcţia de vicepredinte al Consiliului Judeţean va

Editorial de Ino Ardelean

Cum îl validează Alfred Simonis pe Marilen Pirtea ca lider puternic în PNL Timiş

În urmă cu câteva zile, preşedintelşe PSD Timiş, Alfred Simonis, a produs un surprinzător şi destul de dur atac, chiar sub centură, la adresa deputatului Marilen Pirtea, momentan probabil cel mai influent lider al PNL Timiş. Spun surprinzător fiindcă Simonis nu a atacat de mult timp pe nimeni din politica locală şi nici nu prea

Editorial de Ino Ardelean

Cârpaciul şi magistratul. Justiţie ca la Timişoara

Să presupunem că aţi reuşit să fiţi proprietarul unei case. Nu contează cum: aţi cumpărat-o, moştenit-o, obţinută prin instanţe etc. În cele mai multe cazuri asta înseamnă mari eforturi, inclusiv de natură materială şi mult timp pierdut prin instanţe. Dar, în fine, acum sunteţi în culmea fericirii, aveţi actele de proprietate în mâini şi mergeţi

Editorial de Ino Ardelean

Nimic pentru Timişoara, totul pentru ei. De ce se fac autostrăzi în România? Pentru ca românii să ajungă mai repede la Arsenalul fraţilor Cristescu

În timpul Jocurilor Olimpice campionul român la nataţie David Popovici a avut un nou discurs manifest, un discurs care se repetă ocazional, schimbându-se doar actorii. Mă refer la lipsa investiţiilor statului în sport şi în special în infrastructura sportivă. Într-o ţară în care copiii, cu ajutorul guvernanţilor, sunt feriţi de educaţie fizică (o oră pe

Editorial de Ino Ardelean

Nicu şi Marcel în războiul caprinelor. Mlaştina noastră de toate zilele

Coaliţia struţo-cămilă PSD-PNL a fost constituită de preşedintele Klaus Iohannis în numele stabilităţii. Cel puţin aşa s-a tot spus: stabilitate în sus, stabilitate în jos. Ulterior uzul de folosinţă a acestei coaliţii a fost şi acela de stopare a extremismului. Şi ce nu faci când extremismul cică îţi bate la uşă!? Forţăm limitele democraţiei, iar

Editorial de Ino Ardelean

Rector şi rectori

Cu aproximativ o săptămână în urmă, rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, a avut o ieşire publică abordând o temă din afara zonei academice, dar extrem de consistentă pentru economia României. Este vorba de impozitul progresiv, subiect mult discutat în ultima perioadă, mai ales că principalul partid aflat la guvernare, PSD, şi-ar dori aplicarea impozitării progresive. Drăgan

Editorial de Ino Ardelean

O nouă realizare marca Nicu şi Marcel: România campioana corupţiei în UE. Urmează „furtuna perfectă”

În voioşia naţională amintind de cea a pasagerilor de pe Titanic înainte de fatidica întâlnire cu un gheţar, o ştire s-a strecurat aproape nebăgată în seamă într-o media bine subvenţionată de la bugetul de stat. Ştirea cu pricina arată că, potrivit „Eurobarometrului corupției“ pe 2024, dat publicităţii de Comisia Europeană, România se situează pe primul

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.