Două recorduri negative au avut loc, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional. S-a înregistrat astfel, cel mai mare număr de decese într-o singură zi (60), dar şi cel mai mare număr de persoane internate la ATI: 522. În Timiş au fost raportate 29 de infectări, în ultimele 24 de ore. Până astăzi, 1…
Aparatul care le dă șanse în plus la vindecare pacienților cu coronavirus internați în spital, la Timișoara/FOTO
Un aparat de ventilație non-invazivă dă o șansă în plus la vindecare bolnavilor de Covid-19 internați la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Este vorba despre o tehnică folosită și în cazul bolnavilor cu BPOC (Bronhopneumopatie cronică obstructivă) sau a altor boli pulmonare, care este uzitată, acum, în pandemie și pentru a preveni hipoxia (insuficiență respiratorie)…
Timiș: Nouă focare active de coronavirus. Sunt sub supravegherea DSP
Sunt 9 focare active de Covid-19 în Timiș, conform Direcției de Sănătate Publică (DSP). Acestea se află sub supravegherea specialiștilor. Au apărut focare în fabrici, la un cămin de bătrâni, dar și la Spitalul Județean Timișoara. Focarele active de SARS-Cov2 din Timiș: UNITATE ECONOMICĂ – 8 cazuri confirmate – Focar în supraveghere INSPECTORATUL DE POLIȚIE…
Cinci decese în Timiş, din cauza coronavirusului, în ultimele 24 de ore! Doar 11 îmbolnăviri
În judeţul Timiş au fost raportate, în ultimele 24 de ore, nu mai puţin de cinci decese ale unor personae infectate cu COVID-19. Pe de altă parte, s-a consemnat un număr mic de îmbolnăviri (11), dar şi numărul de teste făcute a fost foarte mic: 139. Cele 11 persoane infectate sunt din: Timișoara – 9,…
Bilanţ coronavirus, pentru ultimele 24 de ore: 755 de persoane infectate, 43 de decese
Pe teritoriul României, în ultimele 24 de ore, au fost infectate cu COVID-19 755 de persoane, un număr mult mai mic decât în zilele precedente. Pe de altă parte şi numărul de teste efectuate a fost mult mai mic, fiind o zi de weekend: 6.943. În judeţul Timiş au fost raportate doar 11 îmbolnăviri în…
32 de persoane infectate cu COVID-19 în Timiş, în ultimele 24 de ore, dintre care 16 în Timişoara
La nivelul judeţului Timiş, în ultimele 24 de ore au fost raportate 32 de infectări cu COVID-19. Dintre acestea, exact jumătate sunt din Timişoara. Au fost efectuate 383 de teste. Pe de altă parte, în această perioadă, nu a fost raportat niciun deces în Timiş. Cele 32 de persoane infectate sunt din: Timișoara – 16,…
Bilanţ coronavirus pentru ultimele 24 de ore: 952 de persoane infectate, 39 de decese
În ultimele 24 de ore, au fost raportate 952 de cazuri de coronavirus, la un număr de 14.670 de teste efectuate. În aceeaşi perioadă şi-au pierdut viaţa, din cauza coronaviruslui, 39 de persoane. În Timiş au fost anunţate 32 de noi îmbolnăviri. Până astăzi, 30 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 86.785 de cazuri…
În ultimele 24 de ore, în Timiş, trei decese din cauza coronaviruslui şi 45 de infectări
Trei persoane din judeţul Timiş, infectate cu COVID-19, şi-au pierdut viaţa, în ultimele 24 de ore, printre acestea numărându-se şi un medic. În aceeaşi perioadă, au fost infectate cu coronavirus 45 de persoane, dintre care 24 din Timişoara. Cele 45 de persoane infectate sunt din: Timișoara – 24, Lugoj, Giroc, Giarmata, Sânmihaiu Român, Sârbova (Racoviţa),…
Bilanţ coronavirus: 1.365 de persoane infectate şi 32 de decese, în ultimele 24 de ore
Pe teritoriul României, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate alte 1.365 persoane infectate cu coronavirus, la un număr de 24.043 teste efectuate. În aceeaşi perioadă au fost consemnate 32 de decese. La Terapie Intensivă sunt internaţi 490 de bolnavi. Până astăzi, 29 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 85.833 de cazuri de…
Un medic din Timişoara, infectat cu coronavirus, a murit la doar 44 de ani
Medicul Cristian Milicin a decedat la vârsta de doar 44 de ani, după ce a fost infectat cu coronavirus, în urmă cu trei săptămâni. În ultimele zile a fost intubat la Terapie Intensivă la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş”. Anunțul privind decesul medicului Cristian Milicin a fost făcut chiar de managerul Spitalului Județean, Raul…
În ultimele 24 de ore, 57 de persoane infectate cu COVID-19 în Timiş, 38 în Timişoara
În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, alte 57 de persoane au fost infectate cu coronavirus. Dintre acestea, 38 sunt din Timişoara. În aceeaşi perioadă, în Timiş, au fost raportate două decese ale unor persoane care aveau coronavirus. Cele 57 de persoane infectate sunt din: Timișoara – 39, Variaș – 3, Giroc, Giarmata,…
Bilanţ coronavirus: 1.318 persoane infectate şi 48 de decese, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, alte 1.318 persoane au fost infectate cu COVID-19. Au fost efectuate, în aceeaşi perioadă, 26.059 de teste. De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 48 de decese din cauza coronavirusului. Până astăzi, 28 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 84.468 de cazuri de…
Nouă focare active de coronavirus în Timiş!
În judeţul Timiş continuă să existe nouă focare active de coronavirus, aflate în supraveghere. Cel mai mare este la o unitate economică (38 de cazuri), urmată de Centrul de recuperare neuropsihiatrică din Lugoj, unde există 21 de cazuri confirmate. Potrivit DSP Timiş, la nivelul județului sunt în curs de desfășurare 17 anchete epidemiologice. În ultimele…
În Timiş, trei decese şi 61 de infectări cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. În Timişoara, 38 de îmbolnăviri
Din nou număr mare de infectări cu COVID-19, atât la nivelul judeţului Timiş, cât şi al Timişoarei. Au fost 61 de infectări în judeţ, dintre care 38 în Timişoara. Totodată, în aceeaşi perioadă, trei persoane din Timiş au murit din cauza coronavirusului. Cele 61 de persoane infectate, în ultimle 24 de ore, sunt din: Timișoara…
Record negativ de infectări cu coronavirus, în ultimele 24 de ore! 1504 de persoane infectate în România
După o perioadă în care se credea că România a ajuns pe “platou” în privinţa cazurilor noi de infectări cu COVID-19, în ultimele 24 de ore s-a produs un nou record negativ. Astfel, alte1.504 de persoane au fost depistate pozitiv, la un număr de 25.052 de teste efectuate. Până astăzi, 27 august, pe teritoriul României,…
În Timiş, 48 de persoane infectate cu coronavirus, în ultimele 24 de ore. 32 sunt din Timişoara
La nivelul judeţului Timiş, în ultimele 24 de ore, alte 48 de persoane au fost infectate cu coronavirus. Cele mai multe dintre acestea sunt din Timişoara: 32. În aceeaşi perioadă, în Timiş a avut loc şi un deces din cauza coronaviruslui. Cele 48 de persoane infectate cu COVID-19 din Timiş sunt din: Timișoara – 32…
Bilanţ coronavirus: 1.256 de noi infectări şi 54 de decese, în ultimele 24 de ore
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore, au fost infectate cu coronavirus 1.256 de persoane, numărul de teste efectuate fiind de 25.320. În aceeaşi perioadă au fost consemnate 54 de decese ale unor personae infectate cu COVID-19. În Timiş au fost raportate 48 de îmbolnăviri. Până astăzi, 26 august, pe teritoriul României, au fost…
Patru decese din cauza coronavirusului, în Timiş, în ultimele 24 de ore. Au fost infectate 23 de persoane în Timiş, dintre care 13 în Timişoara
În ultimele 24 de ore, 23 de persoane din judeţul Timiş au fost infectate cu COVID-19. Cele mai multe infectări au avut loc în Timişoara: 13. În aceeaşi perioadă au fost raportate patru decese ale unor persoane care aveau coronavirus. Cele 23 de persoane infectate cu coronavirus, din judeţul Timiş sunt din: Timișoara – 13…
Bilanţ coronavirus: Scădere uşoară a infectărilor: 1.060 în ultimele 24 de ore. Record la număr de decese: 58
Numărul infectărilor cu coronavirus a înregistrat o uşoară scădere faţă de săptămâna trecută. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.060 de noi cazuri de coronavirus, la un număr de 20.479 teste efectuate. În schimb, a fost raportat cel mai mare număr de decese consemnate într-o singură zi, 58, printre care două persoane tinere,…
Două decese şi 40 de infectări cu coronavirus, în Timiş, în ultimele 24 de ore. 16 cazuri în Timişoara, 11 în Ghiroda!
Din nou, număr relativ mare de infectări cu coronavirus, în judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore. Au fost 40 de îmbolnăviri, la un număr de 495 de teste efectuate. În aceeaşi perioadă de timp au fost raportate şi două decese ale unor persoane infectate cu COVID-19. Cele 40 de persoane infectate din Timiş sunt…