Spitalul Municipal și Spitalul CF din Timișoara vor interna pacienți cu COVID-19, după ce au fost confirmate ca fiind în a doua linie a luptei cu coronavirusul. Inițial, un Ordin al Ministerului Sănătății aflat în discuție, scotea cele două unități sanitare din linia a doua. Acum, Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial, iar unitățile…
COVID-19 – primul deces din rândul personalului medical din România: un ambulanţier din Suceava
Un ambulanțier de 53 de ani a murit la Suceava. Este primul deces confirmat din rândul personalului medical din România depistat cu COVID-19, care a intrat în contact cu pacienţi infectaţi. Sunt 699 de cadre medicale infectate cu COVID-19 în toată țara. Ministerul Sănătății a confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în…
La al doilea test, rezultat negativ pentru primul dintre cei zece bebeluși depistaţi iniţial cu COVID-19
Zece bebeluși au fost diagnosticați cu COVID-19 în urma rezultatelor testelor de coronavirus de luni seară. S-a decis retestarea lor, iar rezultatul în cazul primului dintre ei este negativ. Primul rezultat după retestarea unui bebeluș din cei zece este negativ, ceea ce înseamnă că micuțul nu are coronavirus. Testele sunt repetate în cazul a zece…
În România au murit 197 oameni cu COVID-19. Decese raportate cu întârziere în județul Arad. Se fac verificări
Noi decese au fost confirmată în România, în ceea ce privește persoanele infectate cu coronavirus. Conform Grupului de Comunicare Strategică, numărul persoanelor care au decedat a ajuns la 197, opt dintre aceste decese fiind însă raportate cu întârziere. Majoritatea persoanelor pentru care s-a confirmat infecția cu COVID-19 și decesul, marți după-amiază, sunt din Arad, iar…
România: 184 de persoane cu COVID-19 au decedat
S-au mai înregistrat două decese ale unor persoane cu coroanvirus în România. Țara noastră ajunge la 184 de decese ale pacienților cu COVID-19. A murit un bărbat de 69 de ani din județul Suceava. „Transferat în Spitalul de BI Iași-ATI cu diagnosticul de Infecție SARS-COV 2 formă severă, complicație, în data de 25.03.2020. Recoltat pentru…
Echipă de medici din România – în ajutorul doctorilor din Italia. Au plecat și trei medici de la Spitalul Județean Timișoara
O echipă de medici din România au plecat să-și ajute colegii din Italia care luptă cu COVID-19. Din echipă fac parte și medici din Timișoara. Trei medici din Timișoara au decolat spre Nordul Italiei, în zona cea mai afectată, pentru a lupta cu coronavirusul alături de colegii lor italieni, greu încercați. Decolarea a avut loc…
Peste 190 de persoane cu COVID-19 în Timiș și 4.417 la nivel național
Sunt 191 de cazuri confirmate de coroinavirus în Timiș, iar la nivel național numărul persoanelor confirmate a crescut cu 350. În România au fost confirmate 4.417 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. De luni până marți au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire, iar la secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă…
În România au murit 182 de persoane cu COVID-19
România a ajuns la 182 de decese ale persoanelor cu coronavirus, conform Grupului de Comunicare Strategică. Au fost confirmate alte șase decese ale persoanelor care au fost depistate cu coronavirus. Ultimele decese anunțate de Grupul de Comunicare Strategică Deces 177 Femeie, 67 ani din jud. Mehedinți. Internată în SJU Drobeta Turnu-Severin în 04.04.2020-pneumonie acută bilaterală.…
Maternitatea Bega – opt mame internate cu coronavirus și o viitoare mămică
O gravidă, opt lehuze și 15 nou-născuți sunt internate la Maternitatea Bega, marți dimineață, locul unde sunt spitalizate paciente cu coronavirus. Aici vor fi internați și cei 10 bebeluși de la Maternitatea Odobescu, dacă testele lor vor ieși pozitive, din nou, dupoă ce acestea au fost repetate.. Toți cei 15 nou-născuți care sunt acum la…
Un nou robot independent ajută la dezinfecţia şi sterilizarea spitalului Victor Babeş/VIDEO
Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara a primit, donaţie, un nou robot, care să ajute la dezinfecţia spaţiilor medicale din cadrul unităţii medicale, una supusă permanent riscurilor. Noua instalaţie se deplasează singură, realizează activitatea pentru care a fost realizat, iar după ce îşi realizează treaba se duce singur la locul de alimentare. Robotul găseşte…
Cererea şi oferta de produse medicale necesare în pandemia de coronavirus, puse faţă în faţă de un grup de voluntari timişoreni
Nevoia acută de materiale medicale, de protecţie a personalului, dar şi de sprijin a bolnavilor de coronavirus, dublată de o lipsă la fel de acută de asemenea materiale, a dus la crearea de către un grup de câteva zeci de voluntari a unei platforme online, , unde să se poată întâlni cererea şi oferta de…
Numărul deceselor persoanelor cu coronavirus a ajuns la 176 în România
În această seară au fost raportate opt noi decese ale unor persoane infectate cu COVID-19. Cu acestea, numărul deceselor ajunge la 176 în România. Din cele opt decese, cinci sunt din judeţul Suceava. Iată decesele raportate de Grupul de Comunicare Strategică înainte de miezul nopții: Bărbat, 78 de ani, din judeţul Suceava. Internat în SJU…
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a cerut o anchetă epidemiologică la Maternitatea Odobescu
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a solicitat Direcției de Sănătate Publică Timișoara să demareze de urgență la Maternitatea Odobescu, aflată în subordinea Spitalului Municipal, o verificare cu privire la cazurile de nou născuți depistați pozitiv la COVID 19. De asemenea, ministrul a cerut retestarea tuturor persoanelor implicate. Din primele informații, la Maternitatea Odobescu au fost recoltate…
Teste pozitive la coronavirus pentru nou-născuți la Maternitatea Odobescu Timișoara
Bebeluşi care au fost aduși pe lume la Maternitatea Odobescu din Timișoara au fost depistați pozitiv la coronavirus. Testele vor fi repetate în această noapte. Într-o primă fază este vorba despre zece bebeluși care au fost testați pozitiv la coronavirus, ale căror mame i-au adus pe lume la Maternitatea Odobescu. Spre deosebire de nou-născuţi, mamele…
Spitalul “Victor Babeş” din Timișoara rămâne fără teste pentru depistarea COVID-19/Update. Au ajuns 3.000 de teste
La Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara se trag ultimele „cartușe” în ceea ce privește testarea. Laboranții de aici rămân fără teste. Mai au aproximativ 25 pentru ziua de mâine. După ce vor consuma și cele 25 de teste pentru COVID-19, atunci vor rămâne fără kiturile cu care testează pacienții suspecți de coronavirus. Aici se…
Un bărbat din Timiș, infectat cu COVID-19, a murit. România ajunge la 168 de decese
Şase noi decese ale unor persoane infectate cu coronavirus au fost înregistrate în România, în această după amiază. Unul dintre acestea a avut loc în Timiș: un bărbat de 56 de ani. România ajunge la 168 de decese ale pacienților depistați cu COVID-19, după cum transmite Grupul de Comunicare Strategică. Ultimele decese anunţate de Grupul…
Camere pentru decontaminare pentru doctori și asistente la două spitale din Timișoara/Video
La Spitalul Județean Timișoara și la Spitalul Municipal din oraș au fost instalate două camere de decontaminare destinate medicilor şi asistentelor care ies de la pacienții suspecți de coronavirus. Ambele sisteme sunt donații. Zilele trecute, camera de decontaminare a fost instalată la Spitalul Județean Timișoara. Astăzi a fost instalat un alt sistem de acest fel…
Coronavirus. 162 de decese în România
Numărul deceselor a ajuns la 162 în România, în cazul pacienților care au coronavirus. Alte cinci decese au fost înregistrate, conform Grupului de Comunicare Strategică. A murit un bărbat de 67 ani de ani, din județul Ilfov. Internat în 1.04.2020 in INBI Matei Balș, confirmat in 1.04.2020. Decedat în 6.04.2020. Comorbidități: Diabet zaharat tip II,…
România trece pragul de 4.000 de cazuri cu COVID-19. În Timiş, doar cinci noi cazuri în ultimele 24 de ore. Situaţia pe judeţe
Pentru a doua oară consecutiv, numărul cazurilor confirmate de coronavirus a scăzut de la o zi la alta. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost anunţate 193 de noi cazuri, în raportarea precedentă fiind 251. În Timiş, numărul de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore este de numai cinci. Grupul de Comunicare Strategică…
Cinci noi decese ale unor persoane cu COVID-19. România ajunge la 156 de morţi/ Update. S-a confirmat decesul cu numărul 157
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, în această dimineaţă, decesele a încă cinci persoane care erau infectate cu COVID-19. Astfel, numărul deceselor cauzate de coronavirus a ajuns la 156 în România. Cele cinci ultime decese anunţate de Grupul de Comunicare Strategică sunt următoarele: Bărbat de 66 ani din judeţul Constanța. A fost în contact cu un…