Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a continuat seria controalelor la unitățile de alimentație publică. De această dată, ”victime” au fost o patiserie din județ (Parța) și un fast-food din Timișoara (Calea Șagului). La patiserie, toată materia primă, cu excepția umpluturilor, este păstrată neconform, nu se respectau condițiile de depozitare înscrise de producător. Spațiile de producție…
Turismul în județul Timiș, promovat în cea mai … turistică zonă a României, pe litoralul Mării Negre/Foto
În vârf de sezon estival și în cel mai aglomerat weekend pe Litoralul Românesc, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș a derulat o acțiune de promovare turistică a destinației în contextul anului 2023 când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. În cadrul proiectelor naționale asumate și pentru a folosi cât mai…
Captură mică după trei percheziții la traficanți de droguri din Timișoara
Joi, 11 august, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în Timișoara, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc. 3 mandate de aducere au fost puse în executare. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021-2022,…
Hoţ şi tâlhar! Poveste cu final aşteptat
S-a dus la furat şi când a fost prins a recurs la violenţă pentru a scăpa. Fuga a avut însă picioare scurte şi a ajuns unde trebuie, după gratii. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au reținut un bărbat, în vârstă de 34 de ani, bănuit de tâlhărie calificată. Acesta a…
Inconştienţă dusă pe culmi înalte: şi beat, şi fără permis, şi cu maşina neînmatriculată
Miercuri, în jurul orei 02:00, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au oprit pentru control în orașul Sânnicolau Mare, un autovehicul condus de un bărbat de 48 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu era înmatriculat.…
Poliția rutieră, cu ochii pe cei care calcă prea mult pedala de accelerație. Vezi câte amenzi s-au dat în câteva ore
În data de 9 august, în intervalele orare 09:00-12:00 și 16:00-19:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au organizat o acțiune în municipiu, care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Astfel, polițiștii au legitimat 125 de persoane, au controlat 110 autoturisme, au efectuat 38 de testări cu aparatul…
Atacat de șase câini, un bărbat a ajuns la spital
Ieri dimineața, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 51 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa între localitățile Lăpușnic și Bara, județul Timiș a fost atacat de 6 câini care i-au provocat multiple plăgi la nivelul corpului. Bărbatul a fost transportat…
Misiune contracronometru pentru a salva un bărbat de la înec
Intervenție de urgență a salvatorilor timișeni, după ce un bărbat a dispărut în apele râului Timiș, marți, la amiază, în zona localității Cruceni. După zeci de minute, bărbatul a fost scos inconștient din râu, iar medicii încearcă să-l resusciteze. Mai mulți pompieri de la Detașamentele 1 și 2 din Timișoara, dar și salvatori din Deta…
Tot felul de șmecheri. Doi hoți spuneau că strâng bani pentru sinagogă, dar au fugit cu banii victimelor
Polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au reținut doi bărbați, în vârstă de 20 și 34 de ani, bănuiți de furt . Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Hunedoara. În fapt, în data de 5 iulie, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați de un bărbat, în…
Fumatul pe canapea a provocat panică într-un bloc din Timişoara
Azi noapte în jurul orei ora 03:30 în urma apelului primit pe S.N.U.A.U 112, pompierii au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu într-un bloc de 4 etaje, situat pe Aleea Pădurea Verde din Timișoara. Pentru gestionarea evenimentului a fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de…
Tineri și… infractori! Prinși după ce au comis o tâlhărie
Polițiștii orașului Sânnicolau Mare efectuează cercetări față de doi tineri, în vârstă de 16 și 17 ani, bănuiți de tâlhărie calificată în orașul Sânnicolau Mare. Bănuiții au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș. În fapt, în data de 7 august, în jurul orei 01:00, polițiștii orașului Sânnicolau Mare…
Zeci de percheziții la tăietorii ilegali de arbori
La data de 8 august 2022, începând cu ora 06.00, polițiștii Sectiei 5 Poliție Rurală Belinț, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au pus în executare 41 de mandate de percheziție domiciliară la 41 de locații, aflate în competența Poliției Municipiului…
Afaceri „păgubose” cu ingrășământ! Furau de la locul de muncă
Polițiștii Secției 9 Rurale Jebel au reținut pentru 24 de ore patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 56 de ani, bănuiți de delapidare și tăinuire în localitatea Voiteg, județul Timiș. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș. La data de 1 august, polițiștii Secției 9…
Amplă lucrare la Ghiroda şi Giarmata Vii de extindere a reţelei de apă pentru 52 de străzi
În ultima ședință a Consiliului Local Ghiroda s-a atribuit contractul pentru extinderea rețelei de apă cu 25 km, în Ghiroda și Giarmata Vii. ADP Ghiroda S.A., societate aflată în subordinea CL Ghiroda, este executantul acestei lucrări. Urmează ca în zilele următoare să se facă predarea de amplasament și să fie dat ordinul de începere pentru…
Protecția Consumatorilor Timiș a descoperit probleme serioase în rețeaua din județ a unui important retailer/Foto
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat o serie de controale la unele magazine din județ. Au fost descoperite probleme mari, fiind emise amenzi de zeci de mii de lei și au fost scoase din consum produse in valoare de alte zeci de mii de lei. Au fost găsite produse alimentare depozitate la temperatura exterioară…
Lovitură pentru contrabandiști! Peste o sută de mii de țigări scoase din circulație
Țigări de contrabandă și haine de „marcă”, conficate de polițiști după descinderi în forță. 3 femei au ajuns la audieri. În perioada 2–3 august, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, fiind efectuate cercetări într-un dosar…
Se caută ajutor pentru Casa cu Har, locul unde se restaurează minuni
Casa cu Har a ajuns anul acesta la al optulea an de existență. În acest răstimp au trecut pragul casei zeci de studenți și voluntari, astăzi arhitecți implicați in salvgardarea patrimoniului românesc. Scopul urmărit este formarea profesională a studenților arhitecți printr-un proiect de educație interdisciplinară. Asociaţia pentru Patrimoniu Activ – PACT și ceilalţi parteneri ai…
Bicicliştii, luaţi la bani mărunţi de poliţişti
În data de 2 august, în intervalele orare 09:00-13:00 și 15:00-19:00, oamenii legii au acționat în Timișoara pentru combaterea abaterilor săvârșite de bicicliști, creșterea gradului de disciplină rutieră, precum și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Polițiștii au controlat 168 de autoturisme și au legitimat 225 de persoane, fiind…
Cu maşina plină de saci cu ţigări netimbrate. Surpriza din trafic
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Timiș efectuează cercetări față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, peste limita a 10.000…
Morţi de beţi şi de drogaţi, dar şi fără permis, cu mult tupeu la volan. „Poveştile” weekend-ului
Polițiștii timișeni au depistat în județul Timiș mai multe persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni rutiere. Au fost întocmite dosare penale. La data de 30 iulie, în jurul orei 23:15, polițiștii Orașului Buziaș au depistat pe DJ 592 B, în localitatea Nițchidorf, din județul Timiș, un bărbat de 37 de ani, care a condus sub…