Diverse articole

Sorin Munteanu primar Buzias

Sorin Munteanu a fost ales preşedinte al Asociației Primarilor din Banatul Istoric

Sorin Munteanu a fost ales preşedinte al Asociației Primarilor din Banatul Istoric

Primarul oraşului Buziaş, Sorin Munteanu a fost ales preşedinte al Asociației Primarilor din Banatul Istoric (APBI), în cadrul unei adunări organizate joi, 9 iunie, în orașul stațiune. A fost prima reuniune a asociaţiei după doi ani de pauză, cauzată de pandemie. Asociația Primarilor din Banatul Istoric (APBI) numără în jur de 70 de primari din

Forțele de ordine și cei de la ISU sunt la posturi în minivacanța de Rusalii

Minivacanța de Rusalii găsește reprezentanții forțelor de ordine, dar și pe cei ai ISU, la lucru. Sute de jandarmi, polițiști și pompieri vor veghea ca cetățenii să aibă sărbători fericite. Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș a dispus suplimentarea efectivelor în toate locurile în care vor avea loc manifestări religioase și cultural-artistice. Este vorba despre 47

Acţiune a poliţiştilor Biroului pentru Protecţia Animalelor. Ce au descoperit pe teren

În perioada 6-8.06.2022, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, cu sprijinul politiștilor din județ, au desfășurat o campanie de informare în Lugoj, Făget și Deta, menită să-i responsabilizeze pe cei care dețin animale de companie. Obiectivele principale ale acțiunii au fost prevenirea

Persoană dispărută de acasă este căutată de oamenii legii

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unui bărbat în vârstă de 35 de ani, dispărut din Jimbolia județul Timiș. În data de 8 iunie , DRĂGUȚ MARIUS PETRE ar fi plecat de la domiciliul său din orașul Jimbolia, iar până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălțime 1,80 metri, 70

Au dat muzica la maxim la priveghi pentru „că așa e tradiția”. Dublă amendă pentru „organizator”

Participanții la un priveghi de pe strada Progresul, sancționați de polițiștii locali pentru că au tulburat liniștea, în miez de noapte, cu muzică la intensitate ridicată. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă s-au deplasat aseară, în jurul orei 22.30, pe strada Progresul, unde s-a reclamat faptul că se tulbură liniștea publică, prin muzică la

Cod galben de ploi, vânt și vijelii

Atenție la vreme! Cod galben de ploi torențiale cu vijelii și grindină. Timișul nu scapă

Joi, meteorologii au emis o avertizare de vreme rea pentru 17 județe din țară. Potrivit ANM Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp. Codul galben intră în vigoare azi la ora 12:00 și este valabil până în această seară la ora 21:00. În Crișana, Maramureș, local în Transilvania, Banat și la

Rolul camerei senzoriale în dezvoltarea copiilor cu nevoi special. Proiect al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş/Foto

Camera de stimulare senzorială a fost realizată în cadrul unui parteneriat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, Asociaţia Dr. Iren Alexoi – Pentru Sănătate, Moto Aikon şi Shopping City Timişoara, toţi partenerii înţelegȃnd pe deplin importanţa unei astfel de camere pentru dezvoltarea şi recuperarea copiilor cu dizabilităţi. La fel ca și

Conflict de muncă la STPT, ajuns pe masa Tribunalului Timiş. Şeful Şcolii de formare profesională, acuzat de comportament abuziv

Un conflict de muncă la STPT a ajuns pe rolul Tribunalului Timiş, după ce o angajată a dat în judecată societatea de transport a municipalităţii, acuzând purtarea abuzivă a şefului Şcolii de formare profesională. De asemenea, scandalul a ajuns şi la poliţie, femeia afirmând că a depus inclusiv probe video care să-i certifice spusele. La

Trei copii cu vârste între 10 și 14 ani i-au furat rucsacul lui Charlie Ottley

Polițiștii nu au stat cu mâinile în sân, după ce celebrul realizator de documentare Charlie Ottley a fost victima unui furt în Parcul Civic. Trei copii, „jumate de buletin” sunt în aceste momente la audieri. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au reușit identificarea și depistarea, în zona

A curs în continuare cu amenzi pentru cei care au dat petreceri noaptea târziu

Sancțiuni de mii de lei pentru localurile care și-au ignorat vecinii și dat muzica prea tare pe timp de noapte. Polițiștii locali au acționat și în acest weekend pentru luarea măsurilor legale în cazul localurilor care au tulburat liniștea publică prin muzica dată la maxim. Astfel, în seara zilei de sâmbătă, timișorenii care locuiesc în

Trotinetele publice, ”atacate” de utilizatorii neserioși. Vinovații au fost identificați și au plătit daunele/Foto

Societatea de Transport Public Local Timișoara se confruntă tot mai des cu problema distrugerii trotinetelor pe care le oferă în serviciul public de transport al orașului. Cei care le utilizează le vandalizează, vestea bună e că cei vinovați au fost prinși și au plătit pentru faptele lor de vitejie. Timișoara a fost primul oraș din

FOTO: Primul eveniment dedicat sportului şi organizat de CCIAT s-a deschis vineri şi ţine până duminică. Sunteți invitaţi la CRAFT

SportVest, primul eveniment iniţiat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş şi dedicat iubitorilor de sport, dar şi celor care doresc o viaţă sănătoasă, şi-a deschis porţile la centrul Regional de Afaceri. „Avem un respect deosebit faţă de expozanţii care au avut curajul să vină aici la prima ediţie a acestei expozitii. Îmi doresc

Duminică, 5 iunie, de Ziua Mediului, ADID Timiş organizează evenimentul “Pedalare ECO!”

Stabilită de Adunarea Generală a ONU, în anul 1972, cu prilejul Conferinței de la Stockholm privind Mediul, Ziua Mondială a Mediului (World Environment Day) este marcată, în fiecare an, pe data de 5 iunie. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș organizează cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului evenimentul “Pedalare ECO!”, prin care sunt promovate

Au petrecut, iar acum vor plăti! Amenzi pentru petreceri în miez de noapte

Polițiștii locali au acționat, în aceste zile, pentru luarea măsurilor de sancționare în cazul unor persoane fizice și juridice care au uitat, se pare, că legislația interzice ascultarea de muzică la intensitate ridicată, pe timp de noapte. Astfel, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01.00, polițiștii locali s-au deplasat în zona Steaua,

O nouă pompă de pe canalizarea Aquatim, înfundată total cu șervețele umede

Cetățenii Timișoarei din zona străzii Musicescu au reușit să înfunde total una dintre pompele Aquatim. Rotorul unei astfel de pompe a fost complet blocat de șervețelele umede aruncate la WC! ”Pentru clienții care ne întreabă pe Facebook – nu s-a inventat un tocător în stațiile de pompare pentru tăierea șervețelelor umede sau a maselor plastice

Un nou proiect de introducere a utilităţilor la Ghiroda a intrat în linie dreaptă

În comuna Ghiroda continuă lucrările de introducere a utilităţilor, ajungându-se la zona 4. Aceasta cuprinde zece străzi, dintre care pe două au început lucrările. Obiectivul de investiţii pentru introducerea utilităţilor în Ghiroda se întinde pe o suprafaţă totală de aproape 25 de mii de metri pătraţi. Pe o stradă lucrările au fost iniţiate demarate, iar

Garda Forestieră Timișoara a dat amenzi totale de 313.000 de lei, în ultimele două luni

Garda Forestieră Timișoara a realizat, în perioada aprilie-mai 2022, acțiuni de control pentru respectarea regimului silvic în fondul forestier național. S-a acordat o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, a circulației materialului lemnos, urmăririi masei lemnoase și modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și/sau prelucrare. Aceste

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.