Primarul din Teremia Mare, Cosmin Sântean, susține, în continuare, că nu poate da spre folosinţă microbuzul pentru a transporta elevii la şcoală, atâta timp cât se încheie un contract între primărie şi școală. Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a declarat că îl va suspenda din funcţie pe Sântean.
Timp de un an, Vasile s-a dat „Cosmin”!
Folosea de aproape un an actele și cardul bancar al altei persoane, ba chiar își făcuse și abonament la telefonul mobil! Un bărbat din Bacău a fost prins marți noapte, la un control de rutină. Polițiștii locali i-au cerut actele și atunci a a apărut surpriza.
Alegi factura electronica la gaz, poti castiga premii!
Clienții E.ON Energie România pot opta, din luna martie, pentru factura electronică. Unii dintre ei se pot alege și cu un premiu pus în joc în cadrul campaniei „Drept la ţintă!”.
Fara apa calda si caldura
Colterm anunță că, pentru înlăturarea unei neetanşeităţi pe racordul reţelei termice primare, va întrerupe, marți, furnizarea încălzirii şi a apei calde de consum la punctul termic P.T. 15, între orele 8 și 14. Va fi afectată o parte a consumatorilor care locuiesc pe străzile Cuvin, Fagului, Ofcea și Pestalozzi.
Intreruperi de curent
Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Științei nr. 4, O. Balea (p), Gr. Alexandrescu (p), orele 9 – 16; Checea (p), orele 10 – 15; Remetea Mare (Frisches, Romgarden, zona vile, Comtim, depozit CEI), Sânnicolau Mare (str. Timișorii, Morii), orele 9 – 14; Gătaia (str. Carpați, Înfrățirii,…
Parintii cer deschiderea scolii din Stamora Germana, inchisa dupa renovare
Părinții a 200 de elevi de clasele primare din Stamora Germană cer redeschiderea școlii generale din localitate. Ei au început din timp demersurile, văzând chinul prin care trec copiii din clasele V-VIII, obligați să facă zilnic naveta la Moravița. Școala din sat a fost închisă după ce a fost renovată.
Intreruperi de curent
Enel a programat, luni, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara: str. Fructelor nr. 6, orele 9 – 17; Beregsău Mare (str. III, IV, V și adiacente, Contur SRL), orele 9 – 17; Beba Veche (p), orele 9 – 14; Rovinița Mare, Jabăr (p), orele 8 – 16.
Copil ascuns de parinti in masina, ca sa mearga in Germania
Doi români au fost opriți din călătoria spre Germania, după ce polițiștii de la Cenad le-au găsit copilul ascuns în mașină! Cei doi trebuie să dea acum explicații.
Devieri pe linia autobuzului 13
Pentru a evita aglomerația din zilele de sâmbătă și duminică din zona Pieței Mehala, RATT a decis ca autobuzele de pe linia 13 să ocolească zona respectivă. Măsura va fi în vigoare până la terminarea lucrărilor de pe strada Cloșca.
Flashmob cu ministru si filarmonica, la aeroport / FOTO
Ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a împărțit mărțișoare la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara. Totul, în acompaniamentul muzical pus la cale de Filarmonica Banatul.
Alerta cu bomba, la Centrul Comercial Euro / Apelul a fost fals!
Alertă la centrul comercial Euro, unde a fost dată o alarmă cu bombă 112. Polițiștii au descins în zonă și au evacuat magazinele și parcarea.
Daruri de la Rutiera: martisoare pentru fete, veste pentru baieti / FOTO
Polițiștii de la Rutieră au plecat, vineri, într-o misiune delicată: au oprit în trafic șoferițele, pentru a le da mărțișoare. În premieră, ei au avut daruri și pentru bărbați: veste reflectorizante destinate bicicliștilor și posesorilor de mopede.
Plantatie vietnameza de cannabis, in grajduri de CAP
Sute de plante de cannabis au descoperite, vineri dimineață, în halele unui fost CAP din județul Arad. Traficanții erau vietnamezi și erau urmăriți de mai multă vreme de procurorii DIICOT, cu sprijinul SRI și al polițiștilor de la Crimă Organizată.
Intreruperi de curent
Enel a programat, vineri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Cerceilor nr.3, Bl. D56, orele 9 – 15; Cenad (p), orele 9 – 15; Beregsău Mare (str. VI-VII și adiacente), Lugoj (str. Mărășești, Mărăști, Ghiocelului, Bocșei, Odobescu, Grigorescu, Gh. Barițiu, Rarău, Dorobanților, Țesătorilor, Smârdan, Griviței, Rahovei, Șincai, Partizanilor), orele 9 –…
Rotarienii din Romania si Republica Moldova se intalnesc la Timisoara
Peste 200 de membri ai Cluburilor Rotary din România şi Republica Moldova vin la Timişoara. De vineri până duminică, Hotelul Timişoara va fi gazda Seminarului de Instruire a Echipei de Conducere a Districtului Rotary 2241 – România şi Republica Moldova (pentru 2013-2014) şi a preşedinţilor aleşi pentru cele 108 cluburi componente.
Vineri dimineata nu se vand roviniete
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă că vineri, între orele 0 și 8, sistemul de emitere a rovinietelor va fi oprit, în scopul efectuării unor activităţi de upgrade şi întreținere.
Un timisorean, sef la Noua Dreapta
Liderul filialei timişorene a Noii Drepte, Bogdan Popa, a fost promovat în echipa de conducere la nivel naţional a celei mai active organizaţii naţionaliste de tineret din România. Decizia a fost anunţată de liderul formaţiunii, avocatul Tudor Ionescu.
Explozie-exercitiu cu zeci de pompieri si ambulante, de Ziua Protectiei Civile
O explozie la o stație de gaz a rănit grav 20 de persoane și a pus în pericol viața altor câteva sute. S-a intervent în forță, cu 11 autospeciale și zeci de pompieri care au stins cu greu flăcările înalte de patru metri. A fost, din fericire, doar un exercițiu de Ziua Protecției Civile.
A aparut „spaima soselelor” din Deta: un prieten al fiului primarului!
Incidentul de la Deta, în care mașina primarului Petru Roman a distrus alte cinci autovehicule, a fost provocat de un prieten al fiului edilului șef. Cel puțin așa a declarat „împricinatul”, care s-a prezentat, în cele din urmă, la poliție.
Vames de la Moravita, scapat cu fata curata pentru ca ANI n-a platit un euro
Penibilul în materie de procese anti-corupție a atins cote maxime la Timișoara. Agenția Națională pentru Integritate a pierdut un proces cu un vameș șpăgar, pentru că n-a plătit taxe în valoare de… un euro!