Alin Popoviciu declanseaza razboiul anti-cola

Deputatul PD-L Alin Popoviciu are un nou dușman. După vrăjitoare, el se luptă acum cu băuturile carbogazoase și vrea să interzică vânzarea acestora către minori. Popoviciu pune sucurile pe același plan cu țigările și alcoolul.

Alin Popoviciu deputat (2)

Alin Popoviciu vrea ca, săptămâna viitoare, să finalizeze un proiect de lege prin care să interzică minorilor consumul de băuturi carbogazoase. Exact ca şi în cazul ţigărilor şi alcoolului. Deputatul de Timiș nu ştie încă dacă ar fi bine ca băuturile carbogazoase să fie interzise minorilor sub 16 sau sub 18 ani. Ştie însă că toți cei care consumă așa ceva sunt expuși unor grave probleme de sănătate.

„Am discutat cu mai mulţi medici şi chimişti care mi-au explicat consecinţele pe care le are o asemenea băutură. M-am dus la un nutriţionist care m-a întrebat dacă eu consum așa ceva. I-am spus că nu și atunci mi-a zis ce probleme pot să-ţi creeze. Aşa mi-a venit ideea proiectului de lege. Aceste băuturi nu se vor vinde copiilor până la 16 sau 18 ani. Băuturile carbogazoase au un colorant care poate să aducă cancerul mai repede decât se crede”, spune Popoviciu.

Cele mai multe dintre sucurile pe care părinții le dau zilnic copiilor sunt adevărate bombe pentru sănătate. Cele mai multe au un procent infim de sirop natural, restul fiind aditivi şi zaharuri periculoase pentru sănătate. „Băuturile considerate răcoritoare, carbogazoase sau nu, conţin într-un procent foarte mic sirop natural, în rest sunt îndulcitori şi zaharuri. Nu e recomandat să se consume, mai ales la copii, mai mult de jumătate de litru de suc pe zi. Altfel se poate ajunge chiar la apariţia deficitului de atenţie, aşa-numitul ADHD”, explică expertul în nutriție Gheorghe Mencinicopschi.

Jumătate din populația României cumpără sucuri ieftine. „Sunt oameni care nu au posibilități financiare și, din păcate cumpără aceste sucuri care costă 2 lei sticla de doi litri”, spune Doina Cărpinișan, inginer chimist în industria băuturilor răcoritoare. Piața băuturilor răcoritoare abundă de sortimente pline de îndulcitori ieftini cancerigeni. Sunt sucuri în a căror componență nu intră numai zaharina, dar și ciclamatul de sodiu, cei mai nocivi și ieftini îndulcitori de pe piață.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

cosmin a spus: (aprilie 11th, 2013 at 13:59 )

nu ar fi o idee rea sa se interzica sucurile astea…ca nu sunt bune pt nimeni!!!!

Mihai a spus: (aprilie 11th, 2013 at 14:15 )

Mai bine sa înceapă războiul contra furturilor de la CFR si aeroport!!!un hot nenorocit e individul asta!!!

titi spaima a spus: (aprilie 11th, 2013 at 15:09 )

ce dobitoc!

ciresica a spus: (aprilie 11th, 2013 at 17:16 )

mai bine ar incepe lupta cu tampitu de robu!!! care vinde si distruge timisoara!!!

magistrul a spus: (aprilie 11th, 2013 at 18:54 )

popoviciu sa taca ca a facut destule si sa nu creada ca nu este supravegheat in continuare. fiind vorba de culoarearosie banuesc poate se gindeste cum sa o combata pe cea portocalie care este mult mai infecta apropo aveam o geaca portocalie dar nu o mai port de scirba pentru ce a facut pdl. popoviciule baietii cu ochi albastrii sunt cu geana pe tine nu ii intereseaza unde a lucrat taicatu ……face parte din trecut…………..

titu a spus: (aprilie 11th, 2013 at 19:14 )

asta e reclama mascata la coca cola si pepsi. oare cat a incasat popo-viciu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.