E.ON Gaz Distribuţie sistează alimentarea cu gaze naturale, marţi, începând cu ora 9, pe străzile Teiului, Stelelor, Timiş, Burebista, Calea Torontalului, Brânduşei şi Intrarea Zânelor.
Fara apa calda si caldura
Colterm anunță că, pentru remedierea unei defecţiuni survenite pe reţaua termică primară, marţi, între orele 8 și 15, va întrerupe furnizarea apei calde de consum şi căldurii, la următoarele puncte termice: 91, 92, 93 şi 94. Vor fi afectaţi consumatorii care domiciliază în zona Soarelui.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat, marți, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Sânmihaiu Român (p), Giulvăz (p), Jupânești, Baloșești, Zolt, Gladna Română, Căpăt, Lugoj (str. Vladimirescu, Bărnuțiu, Vlahuță, Teiului, Mureșului), orele 8 – 17; Jimbolia (Zona Futok), orele 9 – 15.
Taximetristul ucis vineri a fost inmormantat, politia cauta criminalul
Sute de oameni au participat, luni, la înmormântarea taximetristului ucis vineri după-amiază, cel mai probabil de un client, în zona Bucovina. Polițiștii îl caută pe criminal și nu au reținut încă nicio persoană în acest caz.
Descinderi la Nationalistii Autonomi, dupa ce au propus premierea tigancilor sterilizate!
Exces de zel cel puțin suspect. De asta dau dovadă polițiștii timișoreni, care au descins, luni dimineață, la locuințele unora din membrii grupării Naționaliștii Autonome, coordonați de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Acțiuni similare n-au avut însă loc nici măcar o singură dată în urma unor sesizări ale timișorenilor terorizați de romi.
Intreruperi de curent
Compania Enel nu a programat, luni, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Jimbolia (str. Spre Est, Costache Negruzzi, Calea Timișorii), orele 9 – 15; Gătaia (primărie, str. Carpați, Republicii, blocuri Centru), Luncani de Sus, Luncani de Jos, Lugoj (str. Vladimirescu, Bărnuțiu, Al. Vlahuță, Teiului, Mureșului), orele…
E sigur: Brigitte Sfat nu va fi imaginea Timisoarei culturale
Brigitte Sfăt și Nicolae Robu sunt, poate pentru prima dată în viață, de aceeași parte a baricadei. Această neobișnuită alianță a fost prilejuită de un articol din „Libertatea”, care pretinde că autoritățile locale vor ca iubita lui Ilie Năstase să fie imaginea Timișoarei în cursa… pentru Capitală Culturală Europeană. Informația a fost dezmințită de amândoi.
Petreceri de Revelion, pentru ortodocsii de rit vechi
Peste 40.000 de sârbi, ucraineni şi bulgari de rit vechi din Timiş se pregătesc să treacă în noul an, la miezul nopţii de duminică spre luni. Mulţi dintre ei vor avea ocazia să-şi ureze „Srecna Nova Godina!” (La Mulţi Ani!) în localurile din Timişoara.
Nebunia schimbarii permiselor auto continua la Timisoara
De teama vizitei medicale, timişorenii se înghesuie să-și schimbe permisele de conducere înainte de 19 ianuarie, când intră în vigoare noul Cod Rutier. Conform acestuia, vizita medicală este obligatorie, iar unii se tem că nu vor trece testele.
Taximetrist ucis in masina in zona Bucovina
Un taximetrist a murit, vineri după-amiază, după ce a fost înjunghiat de un client. El a fost găsit în mașină, după câteva zeci de minute. Polițiștii caută acum criminalul.
Nationalistii Autonomi: Premiile pentru femeile rome sterilizate nu sunt ilegale!
Naționaliștii Autonomi vorbesc, pentru prima dată, despre campania prin care oferă bani femeilor rome sterilizate. Ei sunt convinși că nu încalcă legea și explică de unde provin sumele pe care le pun la bătaie.
Prostituata hoata, prinsa de politisti dupa ce si-a jefuit un client
A apelat la serviciile unei dame de companie şi a rămas fără bani şi telefon mobil. I s-a întâmplat unui timișorean care a răspuns unui anunț de mică publicitate prin care i se propunea o partidă de sex de neuitat.
Apucaturi de beizadea: Isi bate colegii cu bata pentru ca tata e milionar
Fiul milionarului timişorean Georgică Cornu, în vârstă de 12 ani, a fost filmat când îşi bate un coleg cu o bâtă, chiar în sala de clasă. Andrei Cornu este elev la Liceul „Nikolaus Lenau”.
Studenti si profesori olandezi, in schimb de experienta la UPT
Câteva zeci de studenți și profesori olandezi au venit la Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica, pentru un schimb de experienţă vizând bunele practici în organizarea şi desfăsurarea practicii studenţilor.
Protest in frig, la Casa Muhle / FOTO
În jur de 200 de timișoreni au ieșit, miercuri seară, în frig, ca să protesteze în fața casei fostului florar imperial Wilhelm Muhle. Imobilul este deținut de Ionelaș Cârpaci, care îl lasă să se degradeze cu bună știință.
Falit, dar fericit: Georgica Cornu s-a impacat cu Marina Almasan
Nu mai are noroc în afaceri, însă, pentru că există o lege a compensației, are noroc în dragoste. Georgică Cornu a ajuns la fundul sacului și ar putea rămâne pe străzi, dar s-a împăcat cu Marina Almășan!
Student gasit mort in centrul Timisoarei
Un tânăr de 22 de ani a fost găsit mort, miercuri, în centrul Timișoarei, lângă Hotelul Continental. Cel mai probabil, el a căzut de pe balcon, de la etajul șase. Polițiștii anchetează cazul.
Timisorenii pot transmite consumul de apa prin SMS
Aquatim încurajează autocitirea contoarelor de apă. Pentru aceasta, timișenii au, de acum încolo, la dispoziție două numere de telefon la care pot transmite datele. Ei pot trimite, de asemenea, SMS-uri.
Alerta printre vanatori: sacalii au dat navala in Timis
Nu este vorba de oameni sau politicieni cu comportament de șacali, ci chiar de animalele în cauză. Cu toate că aria lor de răspândire este nordul Africii, sudul Asiei și sudul Europei, tot mai mulți șacali au ajuns și în județul Timiș. Ei fac ravagii atât în rândul vânatului mic, dar și la animalele domestice.
Trei copii abandonati in fiecare luna in spitalele din Timis
Anul trecut, 41 de bebeluşi au fost părăsiţi în spitalele din Timiş. Cei mai mulţi au fost aduşi pe lume, pentru ca mai apoi să fie abandonaţi, în Maternitatea „Odobescu” din Timişoara.