Doar poliţia pare că mai poate interveni în scandalurile de la Biserica „Sfântul Ilie”. Îngrijitorul lăcaşului de cult, aflat în stare de ebrietate, a trântit o enoriaşă pe scări şi a fost nevoie de oamenii legii, pentru a se calma.
Maria Barna intervine in scandalul de la Biserica „Sf. Ilie”
Deputatul UNPR Maria Barna, cea care a reuşit să facă rost de cei 50.000 de lei pierduţi prosteşte de biserica „Sf. Ilie” din Timişoara, este supărată foc. Ea va cere o anchetă în acest caz.
Sotia diplomatului congolez traficanta de tigari ramane dupa gratii
Soţia consilierului 2 al Ambasadei Republicii Congo la Belgrad şi cei trei sârbi alături de care a fost arestată pentru contrabandă cu ţigări rămân în arest pentru încă o lună. Decizia Tribunalului Timiş nu este însă definitivă.
Canicula face ravagii in Timisoara
Update: ANM a emis avertizare de vijelii în toată ţara. Aceasta va intra în vigoare luni, la ora 18, şi este valabilă până miercuri, la ora 6.
Temperaturile care ajung şi până la 38 de grade Celsius şi nopţile tropicale, cu temperaturi de peste 20 de grade, dau de furcă autorităţilor şi oamenilor din Timiş. Numpărul infarcturilor şi al atacurilor cerebrale a crescut simţitor.
Incep inscrierile la universitatile din Timisoara
Luni încep înscrierile la Universitatea de Vest şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Universitatea Politehnica şi Universitatea de Ştiinţe Agricole demarează înscrierile marţi.
Intreruperi de curent
Compania Enel anunţă, pentru luni, întreruperi de energie electrică pe patru străzi din Timişoara şi în alte patru localităţi din judeţ. Acestea sunt cauzate de lucrări de întreţinere la reţea.
Fara apa calda
Colterm anunţă că, din cauza unor lucrări care se efectuează în punctul termic, luni, între orele 8 şi 14, va fi întreruptă furnizarea apei calde de consum la PT nr. 2.
Caldura aprinde vegetatia peste tot
Canicula le dă bătăi de cap pompierilor timişeni. Aceştia au fost solicitaţi, duminică, în zeci de cazuri. pentru a stinge incendiile de vegetaţie uscată, atât în Timişoara, cât şi în afara localităţilor sau în comune.
Luni incep inscrierile pentru a doua sesiune de Bac
După cel mai slab bacalureat din istorie, în care au picat pe capete, elevii se pot înscrie, începând de luni, la cea de-a doua sesiune a examenului naţional. Elevii sunt obligaţi să susţină bacalaureatul doar la probele în care au fost declaraţi respinşi.
Un nou scandal cu bani la biserica „Sf. Ilie”
La biserica „Sf. Ilie” din Fabric e clar că banu-i ochiul dracului! În primăvară, aici au ieşit la iveală o afacere imobiliară şi un deviz de lucrări fals. În jumătate de an au fost schimbat doi parohi, ultimul instalat doar în prezenţa poliţiei. Acum, acesta a anunţat că biserica a pierdut 50.000 de lei, bani veniţi, anul trecut, de la Secretariatul de Stat pentru Culte.
Explozie de migranti la frontiera
Migranţii ilegali iau cu asalt frontiera de vest. Poliţiştii de frontieră timişeni au descoperit 13 persoane care încercau să ajungă ilegal în spaţiul Schengen. Toate au fost prinse în zona comunei Lunga.
Prea destept pentru Romania
A terminat o facultate de top în America, dar n-are unde lucra în România! La 22 de ani, un timişorean e atât de calificat, încât ofertele de locuri de muncă de acasă sunt mult sub potenţialul lui. În aceste condiţii, va fi nevoit să plece, deşi a vrut neapărat să se întoarcă în ţară.
Contestatii la Bac: „doar” sapte licee cu zero promovati!
Rata de promovare la bacalaureat a ajuns, în Timiş, la aproape 33%! Asta, după rezolvarea contestaţiilor depuse de candidaţii nemulţumiţi. Cei mai mulţi tineri care au trecut examenul au provenit de la două licee care, înainte de recorectare, se „lăudau” cu 0 promovaţi.
Weekend canicular la Timisoara
România se topeşte! Într-o atenţionare emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie se precizează că temperatura aerului va atinge valori în jur de 36 de grade în vestul şi sudul României.
Timisul intra sub cod galben de canicula
Prefectul Mircea Băcală a convocat vineri, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Timişul va intra sub cod galben la acest sfârşit de săptămâna. Temperaturile din vestul ţării vor fi începând de sâmbătă între 36 şi 38 de grade ziua.
Agenti de politie raniti intr-un accident
Doi poliţişti au fost răniţi într-un accident de circulaţie. Maşina în care se aflau cei doi agenţi s-a izbit de un BMW în spatele Liceului Agricol din Timişoara.
Conducerea ISJ a vrut camere video la Bac, desi nu erau obligatorii
A intrat în topul judeţelor codaşe în privinţa promovării la bacalaureat, cu un procent de doar 31,8%, dar e mulţumită de corectitudinea care s-a aplicat la bacalaureat. Conducerea Inspectoratului Şcolar Timiş a cerut în mod special instalarea de camere video.
Rezultatele contestatiilor la Bac, afisate in jurul orei 15
Emoţii mari în Timiş. Peste 2.000 de tineri află dacă situaţia lor şcolară s-a schimbat. Rezultatele contestaţiilor la Bacalaureat vor fi afişate în jurul orei 15, la toate liceele unde s-a suţinut examenul naţional.
Festivalul Verii, la Sannicolau Mare
Trei zile de distracţie, cu muzică pentru toate gusturile – asta îi aşteaptă la sfârşit de săptămână pe locuitorii din Sânnicolau Mare. Festivalul Verii începe vineri, pe scena Teatrului de Vară, cu muzică populară.
Intreruperi de curent
Compania Enel anunţă, pentru vineri, întreruperi de energie electrică în Timişoara, dar şi în alte câteva localităţi din judeţ. Acestea sunt cauzate de lucrări de întreţinere la reţea.