Social articole

cursuri UVT

Universitatea de Vest Timișoara oferă sprijin elevilor care vor susține examenul de bacalaureat

Universitatea de Vest Timișoara oferă sprijin elevilor care vor susține examenul de bacalaureat

Universitatea de Vest Timișoara va oferi și în acest an sprijin în pregătirea elevilor pentru examenul de finalizare a studiilor preuniversitare, pentru examenul de bacalaureat. Vor fi predate noi module de pregătire integrată și performantă. Cursurile vor avea loc chiar din ianuarie. Programul propus de UVT se va desfășura în perioada 16 ianuarie – 12…

Piata Unirii Timisoara

Timişoara, într-un top al oraşelor secundare din Europa care merită vizitate în anul 2021

Timişoara se numără printre cele nouă oraşe secundare ale Europei pe care o echipă de jurnalişti de la cotidianul britanic The Independent recomandă să fie vizitate în acest an, arată G4Media. Alături de Timişora mai apar oraşe precum Braga (Portugalia), Rijeka (Croaţia) sau Düsseldorf (Germania). După un an care a fost aproape mort din punct…

utilaj agricol

O societate din Timișoara, amendată cu aproape trei milioane de lei de Consiliul Concurenței

O cunoscută firmă timișoreană, care activează în domeniul utilajelor agricole, a fost amendată cu suma de 2,7 milioane de lei de cei de la Consiliul Concurenței. Autoritatea a anunțat că respectiva societate a recunoscut participarea la o practică anticoncurențială și a beneficiat de clemență. Consiliul Concurenței a sancționat nouă companii active pe piața comercializării de…

gunoaie Cerna

”Dopul” de deșeuri și PET-uri de la Orșova, pe râul Cerna, a apărut din nou/FOTO

La fiecare viitură mai mare pe râul Cerna, care adună apele din zona Banatului de munte, tone de deșeuri, mai ales PET-uri, se adună la vărsarea râului în Dunăre. Situația s-a repetat și acum, la ultimele ploi mai serioase. Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR), prin Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat), va începe de…

Sf Ioan Botezatorul

Sfântul Ioan Botezătorul, ultima zi a sărbătorilor de iarnă

În fiecare an, pe 7 ianuarie, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, una dintre cele mai importante figuri ale creștinismului. Sfântul Ioan este cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în apele Iordanului. În jur de două milioane de români îşi au onomastica în această ultimă zi a sărbătorilor de iarnă.. Biserica creștină îl…

boboteaza

Mare sărbătoare pentru credincioşi. Boboteaza, ziua în care se împarte agheasma

În suita celor 12 sărbători importante creștine este și Boboteaza (Botezul Domnului), ținută în fiecare an, în ziua a șasea a lunii ianuarie. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numește Epifanie. Boboteaza (Botezul Domnului) este sărbătorită de credincioşi, în fiecare an, în a șasea zi a…

aquatim

Se spală rețelele de apă rece din mai multe localități din Timiș

În perioada 6-8 ianuarie a.c. sunt programate spălări ale rețelelor de distribuție în mai multe localități timișene. Presiunea apei reci va fi scăzută. Presiunea apei va fi scăzută în aceste localități, în perioadele menționate, după cum urmează: Pădureni, miercuri, 6 ianuarie, 9-15; Livezile și Dolaț, joi, 7 ianuarie, 9-15; Ciacova, vineri, 8 ianuarie, 9-15; Boldur,…

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie de la Gătaia. Nu au fost victime/Update/FOTO

Un incendiu a izbucnit în această după-amiază la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia. Potrivit primelor informaţii, focul s-ar fi iscat de la o saltea dintr-un salon. Pacienţii au fost evacuaţi. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la faţa locului. Nu s-au consemnat victime.. Potrivit ISU Banat, incendiul s-a produs la un pavilion suport Covid.…

ADP Ghiroda

Primăria Ghiroda îi ajută pe locuitorii comunei cu strângerea brazilor

În perioada 11-15 ianuarie, Primăria Ghiroda vine în ajutorul locuitorilor care nu ştiu ce să facă cu brazii de sărbători. Aceştia vor colectaţi, tocaţi şi transportaţi de ADP Ghiroda. Prin intermediul ADP, Primăria Ghiroda îi ajută pe locuitorii comunei periurbane să scape de brazii de Crăciun. “Dacă ați avut brad natural și nu știți unde…

politia

Poliţiştii au “tăiat” amenzi de 31.000 de lei într-un restaurant găsit deschis în Timişoara

Poliţiştii timişoreni au descoperit, în această seară, un restaurant pe strada Sever Bocu în care se aflau 18 persoane. Acestea au primit amenzi în valoare totală de 21.000 de lei, în timp ce patronul restaurantului a fost sancţionat cu 10.000 de lei. În această seară, în jurul orei 19:30, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale-I.P.J Timiș,…

A fost actualizată lista țărilor pentru care se instituie carantina în cazul persoanelor care sosesc în România/Update

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat duminică, 3 ianuarie 2021, o hotărâre privind aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei la domiciliu timp de 14 zile asupra persoanelor care sosesc în România din acestea. Pe această listă sunt 43 de state Pe lângă actualizarea listei statelor și zonelor considerate…

minor disparut

Minor de 13 ani, din Recaş, dat dispărut

Un băiat de 13 ani, din Recaş, a plecat sâmbătă, 2 ianuarie, de acasă şi nu s-a mai întors. Poliţiştii îi roagă pe cei care-l văd să ofere informaţii. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unui minor de 13 ani, dispărut de pe raza orașului Recaș, județul Timiș. În data de…

politisti actiune

Peste 300 de poliţişti şi jandarmi, în acţiune în noaptea dintre ani. Au fost aplicate aproape 150 de amenzi

În perioada 31 decembrie – 01 ianuarie a.c., peste 300 de forțe au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. Astfel, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane,…

politisti misiune

Petrecere de Revelion în Timişoara cu 16 participanţi, “spartă” de poliţişti

Poliţiştii timişoreni au oprit un chef de revelion, desfăşurat într-o societate de pe Bulevardul Cetăţii. Participanţii la chef au fost amendaţi cu suma de 7.500 de lei, în timp ce organizatrorul trebuie să scoată din buzunar 2.000 de lei. În noaptea dintre ani, în jurul orei 03.00, polițiștii Secției 1 împreună cu polițiștii Secției 4…

Sfantul Vasile

Sfântul Vasile, prima mare sărbătoare creştină a anului

În chiar prima zi a anului, lumea creștină sărbătorește praznicul Sfântului Vasile cel Mare. Aflată sub patronajul acestui veritabil stâlp al ortodoxiei, luna ianuarie este perioada în care, în biserici și mănăstiri, sunt citite Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, pentru alungarea demonilor și dezlegarea celor posedați. Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai…

La mulţi ani, 2021!

A trecut un an, pe care toţi locuitorii planetei vor încerca să-l uite cât mai repede. Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi şi în acest an! Vă dorim un An Nou plin de bucurii și de realizări de tot felul. Să aveți parte de fericire și foarte multă sănătate, iar în anul…

Un seismograf vechi de aproape 80 de ani, considerat nefuncțional, a fost reactivat de cutremurul din Croația, la Timișoara

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului transmite că un seismograf vechi de aproape 80 de ani, considerat nefuncțional, a fost reactivat de cutremurul din Croația, la Timișoara. Un cutremur puternic s-a produs ieri în Croația, în apropiere de capitala Zagreb, care a fost resimțit, ușor, și la Timișoara, în unele zone. Mai multe clădiri…

Program de 4,5 milioane de lei pentru susținerea persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială

Persoanele aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din mai multe comune din Timiș vor beneficia de servicii de susținere socială și de consultații medicale, în cadrul unui proiect finanțat în cea mai mare parte din fonduri europene. Inițiativa ”DESA1- Dezvoltare Educațională, Socială și Antreprenoriat – Timișul de Centru (zona Vest)” aparține Grupului de…

Se întrerupe apa la Curtea

Miercuri, 30 decembrie, între orele 9 și 14, se va întrerupe furnizarea apei în localitatea Curtea, pentru spălarea și dezinfectarea rezervorului și rețelei de apă. Spălarea conductelor face parte din programul de mentenanță preventivă a rețelelor și urmărește asigurarea calității adecvate a apei distribuite consumatorilor. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.