Social articole

Actrița Florina Cercel s-a stins din viață

Florina Cercel, fostă actriță a Teatrului Național Timișoara, s-a stins din viață

Florina Cercel, fostă actriță a Teatrului Național Timișoara, s-a stins din viață

Fosta actriță a Teatrului Național Timișoara Florina Cercel a murit la vârsta de 76 de ani. Anunțul a fost făcut astăzi, de Teatrul Național București (TNB), echipă din care făcea parte. „Echipa Teatrului Național din București anunță cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriță FLORINA CERCEL. După mai bine de 45 de

Se întrerupe apa

Se întrerupe furnizarea apei reci în Timiș

În mai multe localități din Timiș va fi sistată livrarea apei, astăzi, 30 iulie, respectiv mâine, 31 iulie. Aquatim programează în intervalul 8.00 – 14.00, în ambele zile, spălări ale rețelei de distribuție și a rezervoarelor de înmagazinare, în localitățile Petroasa Mare, Pini 2, Chevereș, Vucova și Dragșina. Marți, 30 iulie, între orele 8.00 –

Întreruperi de curent

Întreruperi de curent

E-Distribuție Banat a programat marți, 30 iulie, întreruperi de energie electrică astfel: Sacoșu Mare 8.00 – 15.00; Fibiș, zona ieșire spre Mașloc; Murani, defrișări vegetație; Măguri, stație Beton Salini (Făget), Centru Colectare Deșeuri, Făget, ferma 6 IAS Făget; Pesac, Jebel; Iosif, Liebling; Timișoara, zona Steaua (p), Ovidiu Balea (p), Uivar, casnici 9.00 – 17.00; Timișoara,

Femeie aflată pe bicicletă, izbită de mașină și rănită grav între Timișoara și Giroc

Accident grav, în această seară, între Timișoara și Giroc. O femeie a fost transportată la spital în stare gravă, fiind lovită de un autoturism. Conform primelor informații, femeia se afla pe bicicletă atunci când traversa pe marcajul pietonal. A fost lovită de un tânăr în vârstă de 19 ani, care circula pe Calea Timișoarei, dinspre

talharie

Un bărbat a fost atacat în Piața Unirii, în plină zi

Atac în plină zi, în centrul Timișoarei. Unui bărbat i-au fost furate în urmă cu câteva zile, în Piața Unirii, dimineață, în jurul orei 9.30, mai multe bunuri, fiind victima unui alt bărbat. Agresorul în vârstă de 48 de ani și-a atacat victima în vârstă de 31 de ani și, prin violență, i-a furat borseta

Parcul Central

Distrugeri provocate de un bărbat, în Parcul Central: „Parcul îmi aparține, pot face ce vreau”

  Întâmplare de râsu’-plânsu’ în Parcul Central din Timișoara, duminică, în prima parte a zilei. Un bărbat care vandaliza tot ce prindea în cale a fost oprit de polițiștii locali, care l-au imobilizat, oprindu-l din acțiunile sale agresive.   Până atunci, însă, bărbatul în vârstă de 30 de ani din comuna Boldur, județul Timiș, a

Bătaie în Complexul Studențesc, pe Aleea Studenților, între trei tineri băuți

Trei tineri, aflați sub influența puternică a alcoolului, s-au luat la bătaie noaptea trecută, în Complexul Studențesc. Bătaia izbucnită pe fondul consumului excesiv de alcool a avut loc pe Aleea Studenților, în fața magazinului Profi. Cel mai șifonat a ieșit un tânăr de 21 de ani, din Orțișoara, județul Timiș, căruia i-a fost spart capul.

CCR a respins modificările aduse de PSD-ALDE-UDMR la Codurile Penale

Consecinţă a tragediei de la Caracal? Modificările aduse de PSD-ALDE Codurilor penale sunt neconstituţionale

Curtea Constituțională (CCR) a respins luni, modificările aduse de PSD, ALDE și UDMR celor două Coduri penale, urmând ca actele normative să se întoarcă din nou în Parlament. Decizia vine după şapte amânări a pronunţării în acest caz şi la puţine zile de la tragedia de la Caracal.  Curtea Constituţională a acceptat contestaţiile depuse de

Se întrerupe apa

Se întrerupe apa pe mai multe străzi din Timișoara

Se întrerupe apa caldă și cea rece hidrofor, în Timișoara, încă din prima zi a săptămânii. Ca urmare a unor lucrări efectuate de ENEL SA, la rețeaua de medie tensiune, care vor genera opriri în alimentarea cu energie electrică. Astfel, Colterm este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde și a celei reci hidrofor la PT

Întreruperi de curent

Întreruperi de curent

E-Distribuție Banat a programat luni, 29 iulie, întreruperi de energie electrică astfel: Sacoșu Mare 8.00 – 15.00; Parța, intrare în Parța – zona cu Primăria + Zona Bisericilor; Măguri, Coșava; Uivar, Pesac, casnici; Timișoara, str. Creației (p), Calea Torontalului (p), Tipografiei (p), Calea Circumvalațiunii (p), Eugeniu de Savoya; Beba Veche, Jebel 9.00 – 17.00; Timișoara,

Atenționări din partea meteorologilor de cod portocaliu

Se întorc ploile și vijeliile. Atenționări de cod portocaliu și cod galben

Se întorc ploile în toată partea de vest a țării. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben și un cod portocaliu de precipitații. În Timiș, Arad, Hunedoara, dar și în Bihor, Alba, Vâlcea și Olt codul galben de precipitații va intra în vigoare astăzi, la ora 14.00, urmând să fie valabil până mâine,

Două femei au fost rănite după ce un șofer a adormit la volan, la intrare în Timișoara

Două femei au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc azi-dimineață, la intrare în Timișoara, pe Calea Lugojului. Incidentul s-a produs după ce șoferul a adormit la volan. În jurul orei 4.00, azi-dimineață, un tânăr în vârstă de 27 de ani circula pe DN6, din direcția Izvin – Timișoara. La

Accident Timiş

Accident mortal în vestul țării. O fetiță de 4 ani a decedat

Tragedie seara trecută, pe șoselele din vestul țării. O fetiță în vârstă de 4 ani și-a pierdut viața într-un accident mortal care a avut loc în localitatea Vinga, pe DN 69, între Arad și Timișoara. Fetița a fost lăsată supravegheată pe drumul național și a fost lovită din plin de un autoturism condus de un

Cum se manifestă sindromul de ochi uscat?

Sindromul de ochi uscat are o incidență tot mai mare în populație, având ca și cauze favorizante stilul de viață, poluarea, climatizarea, utilizarea îndelungată a display-urilor (telefoane, tablete, monitoare, televizoare). Incidența acestei afecțiuni crește cu vârsta, având o prevalență crescută la populația de peste 50 de ani, mai frevcent la femei. Alarmant este faptul că

Razie în Timiș. Amenzi în valoare de peste 100.000 de lei date într-o singură noapte

Razie a polițiștilor timișeni, noaptea trecută. În tot județul oamenii legii au acționat pentru a combate încălcarea normelor rutiere. În total, în noaptea de 26 spre 27 iulie, au fost aplicate peste 300 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 100.000 de lei. Printre altele, scoul raziei a fost acela de a depista perrsoanele urmărite

West Summer University

Studenția, experimentată de elevi. A început West Summer University

Următoarele două săptămâni vor fi pline de premiere pentru cei peste 300 de elevi de clasa a XI-a, din România, Republica Moldova și din comunitățile de români, din Serbia și Ucraina. Ei vor locui în cămine studențești, vor trăi prima sesiune, iar unii vor vedea pentru prima dată Timișoara. Practic, află ce înseamnă să fii student cu acte în regulă și au parte de #CeaMaiTareVară19.

BMW distrus în urma unei coliziuni pe Calea Torontalului. O femeie a fost rănită / FOTO

Două autoturisme au fost distruse în urma unui accident rutier care a avut loc pe Calea Torontalului din Timișoara. În urma impactului, o femeie a fost rănită și transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Vina o poartă șoferul unui autoturism care circula pe strada Felix. La intersecție cu Torontalului nu a acordat prioritate

Se modifică circulaţia autobuzelor pe liniile Expres 2 şi 40, pentru a face loc evenimentelor de Ziua Judeţului Timiş 

Sâmbătă şi duminică, în zona Bastionului Theresia, circulaţia rutieră va fi afectată. Aici va fi sărbătorită Ziua Judeţului Timiş. Societatea de Transport Local Timişoara a anuţat că va fi modificat traseul liniilor de autobuz Expres 2 şi 40, sâmbătă. Duminică nu ştim, deşi în aceiaşi locaţie are loc un concert Loredana. STPT a anunţat că

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.