Trei saloane şi holul compartimentului HIV din cadrul spitalului Victor Babeş din Timişoara au fost renovate cu sprijinul Rotaract Timişoara Opera. Organizaţia continuă strângerea de fonduri în vederea reabilitării celor două saloane rămase, iar în prima fază rotarienii vor ieși la… alergat!
Au cumparat tutun de pe Internet, s-au trezit cu politistii la usa!
Poliţiştii efectuează, miercuri, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, aproape 50 de percheziții înTimiș și a altor 14 județe, la persoane bănuite de contrabandă și fals în înscrisuri private. Totul a pornit de la un bărbat din Coșteiu.
Doliu in rockul romanesc: a murit Gabriel Mafa, de la Negura Bunget
Gabriel „Negru” Mafa, unul dintre fondatorii formaţiei Negura Bunget, a încetat din viață marţi seara, la finalul unui turneu în Europa de Nord. Anunțul a fost făcut, pe Facebook, de Tibor Kati, vocalistul trupei timișorene.
Noutati legislative in domeniul securitatii la incendii
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BanatT” al Judeţului Timiş, Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Municipiului Timişoara, organizează în 28 martie, ora 11, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, seminarul-dezbatere cu tema „Noutăţi legislative în domeniul securităţii la incendii şi protecţiei civile”.
Apa rece oprita pe Aleea Viilor
Aquatim anunță că miercuri, 22 martie, între orele 9 şi 14, va întrerupe furnizarea apei pe străzile Coșarilor și Aleea Viilor, pentru lucrări de extindere a rețelei de apă în zonă, finanțate de Aquatim. Se va lucra la intersecțiile str. Grigore Alexandrescu cu Aleea Viilor și str. Coșarilor. „La reluarea alimentării cu apă rece este…
Intreruperi de curent
Enel Distribuție a programat miercuri, 22 martie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Diaconu Coressi (p), Bujorilor (p), Calea Șagului (p), A. Ipătescu (p), Chișodei (p), Fratelia, Ion Roată Bl. B110, sc. A, orele 9 – 17; Dumbrăvița – Super Ball, Chișoda – str. Caraiman (p), Someș (p), Oituz (p), Cooperatorilor (p), N.…
In sfarsit: de luni ies pe traseu minibuzele Mercedes. Pe unde merg ramane de vazut
Autobuzele de capacitate mică Mercedes, cumpărate de primărie la jumătatea lunii decembrie 2016, vor ieși, în cele din urmă, pe traseu. Au fost înmatriculate, dar nu se știe încă pe unde vor circula.
Inca un protest la Agentia de Mediu, a doua saptamana la rand
Angajații de la Agenția pentru Protecția Mediului din Timișoara au ieșit în stradă pentru a două oară. Oamenii spun că sunt nemulțumiți de felul în care se fac măririle salariale și de diferențele între angajați. La APM, salariile nu au mai crescut din decembrie 2009.
Liceenii voluntari la Moisil continua sa ajute la teme elevii de gimnaziu
Mai mulţi elevi de la Liceul „Grigore Moisil” sprijină, de ceva timp, copiii de la unele școli gimnaziale. Tinerii îşi vor ajuta, și în acest an, colegii mai mici la teme și în pregătirea pentru examenul de evaluare națională.
Vitezoman lasat fara permis: cu 145 km/h prin Biled!
Un timișorean va fi pieton în următoarele 90 de zile. Asta, după ce, probabil, s-a crezut pe un circuit de Formula 1, în timp ce trecea prin Biled. Radarul a arătat 145 km/h!
Curs de contabil, la CCIAT
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, prin Direcția de Formare și Perfecționare Profesională, organizează un curs de inițiere de contabil, cu utilizarea calculatorului, avizat de Autoritatea Națională pentru Calificări.
Apa calda si caldura oprite
Colterm anunță că, în vederea remedierii unei defecțiuni, va întrerupe marți, 21 martie, între orele 8 și 15, furnizarea apei calde și a încălzirii la PT Plevna și Madgearu. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor 16 Decembrie (parțial), Brașov, Caraiman, F. Barbu, Gheorghe Doja (parțial), Plevna, Remus (parțial), T. Vladimirescu, V.…
Apa rece oprita la Recas
Aquatim anunță că marţi, 21 martie, şi miercuri, 22 martie, între orele 9 şi 16, va întrerupe furnizarea apei reci în Recaş, pentru executarea unor lucrări la rețeaua de alimentare cu apă. Lucrările vor avea loc marţi pe strada Crişan, iar miercuri, pe strada Rozelor. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la…
Intreruperi de curent
Enel Distribuție a programat marți, 21 martie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Iris (p), Gh. Ranetti (p), Hebe (p), Al. Ciupe Bl. B106, sc. B, orele 9 – 17; Biled, orele 9 – 17; Sângeorge (p), Mănăstire (p), orele 9 – 15.
20.000 de lei amenzi pentru parloage, in ultima saptamana
În Timișoara sunt o mulțime de terenuri lăsate în paragină și nici măcar verificările periodice făcute de polițiștii locali nu-i deranjează pe proprietari. Agenții au reluat controalele și, în ultima săptămână, au tăiat amenzi pentru mai multe firme.
Incurca ambulantele: zeci de soferi, amendati in zona Spitalului Judetean
O secundă poate face diferența între viață și moarte, dar asta contează prea puțin pentru șoferii care își parchează mașinile în calea ambulanțelor. Situația trenează de prea multă vreme, așa că polițiștii au intervenit, din nou, în zona Spitalului Județean.
Timisorenii prefera tramvaiele: jumatate din calatoriile facute anul trecut sunt pe sine
Pe hârtie, RATT funcționează bine. În 2016, s-a înregistrat un număr dublu de călătorii față de anul precedent. Timișorenii preferă tramvaiele și s-au obișnuit cu bicicletele VeloTM, iar nivelul investițiilor făcute de regie din surse proprii a ajuns la 7,2 milioane de lei.
Intreruperi de curent
Enel Distribuție a programat luni, 20 martie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. P. Olariu (p), Verde (p), Al. Ciupe Bl. B106, sc. A, orele 9 – 17; Pișchia – școala, Foraj Apă, Voiculescu, Baraj Murani, ferma fazani, Fârdea (p), orele 9 – 17; Obad (p), orele 9 – 15.
Cod galben de inundatii in Timis
Din cauza precipitațiilor căzute în ultimele ore, pe râurile din bazinul hidrografice Timiş, în județele Caraș-Severin și Timiș, va fi în vigoare un cod galben de inundații.
S-a terminat prima etapa de inscrieri la clasa 0. La Moisil au mai ramas 6 locuri, la CNB, 4
Prima etapă de înscrieri în clasa pregătitoare s-a încheiat. A fost aproape 4.500 de înscriere pentru copiii din circumscripție, plus peste 350 unde s-a bifat opțiunea de revenire în unitatea de învățământ. Există școli unde mai sunt libere doar patru sau șase locuri.