Social articole

Rodica Vlad, condamnata la ani grei de puscarie cu executare

Rodica Vlad, condamnata la ani grei de puscarie cu executare

Tribunalul Mehedinți a dat, miercuri, mai multe sentințe în dosarul de evaziune fiscală în care sunt implicați deja celebrii țigani din Strehaia. Printre condamnați s-a numărat și timișoreanca Rodica Vlad. UPDATE: În același dosar au fost condamnați și alți doi oameni de afaceri din Timișoara: Ovidiu Rațiu, de la Marrati, și Marius Macavei, care are firma SFS Electric.

Program redus cu publicul la tribunal

Tribunalul Timiş anunţă că, în perioada 21 decembrie 2015 – 8 ianuarie 2016, programul de lucru cu publicul al compartimentelor instanţei va funcționa după un orar special. Astfel, registratura, arhiva și arhiva de sindic vor fi deschise de luni până vineri, între orele 9 și 11. Biroul de aplicare a apostilei de la Haga va…

poștă

Pensiile vin mai repede

Pensionarii nu trebuie să se îngrijoreze că, din cauza apropierii sărbătorilor de iarnă, nu-și vor primi la timp drepturile. În urma acordului dintre Casa Naţională de Pensii Publice şi Compania Naţională „Poşta Română”, pensiile şi celelalte indemnizaţii prevăzute de legi speciale aferente lunii decembrie, inclusiv drepturile restante, vor fi achitate până în 24 decembrie 2015.…

aquatim

Fara apa rece in zona Stadion

Aquatim anunță că miercuri, 16 decembrie, între orele 9 și 13, va întrerupe furnizarea apei reci pe străzile Surorile Martir Caceu, Carpați, Crișul, Stejarul, Someș, Bradul, Bucegi, Pădurarilor și Prof. Dr. Aurel Păunescu-Podeanu, între Aleea F.C. Ripensia și str. Cerna. Se va lucra la intersecția străzilor Someș cu Prof. Dr. Aurel Păunescu-Podeanu. „La reluarea alimentării…

Intreruperi de curent

Enel a programat miercuri energie electrică astfel: Timișoara – Bd. C. Brâncoveanu (p), Lidia (p), Panselelor (p), I. Miloia (p), Panselelor (p), orele 9 – 17; Giroc – str. Trandafirilor, Bega, Semenic, orele 9 – 17; Recaș – secția Drumuri, CAP, Cărămidărie, orele 9 – 17; Utvin (Moara), orele 9 – 17; Ferme Smithfield 1,…

Mini-protest la o scoala din Timis! Elevii se plang ca nu au caldura in clase

Elevii de la o școală din Lugoj au avut parte de o surpriză, marți, când au ajuns cursuri. Copiii au înghețat în clase, așa că, sătui de frig în bănci, au ieșit în curtea școlii cu o pancartă pe care scria „Vrem căldură!”. Conducerea unității de învățământ a făcut o cerere către ISJ Timiș pentru suspendarea cursurilor timp de două zile.

Intreruperi de curent

Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Salcâmilor, Mareșal Averescu (între str. Drubeta și str. Salcâmilor), Drubeta (între Bd. Liviu Rebreanu și str. Mareșal Averescu), Martir Ianoș Paris, Vlădeasa, orele 9 – 17; Recaș – S.P., foraj V Vii, foraj VI Vii, orele 9 – 17; Stamora Română (p), orele…

gabriela lambrino

Reinstalata de instanta director la Mediu in Timis, Gabriela Lambrino a ajuns la Constanta!

Agenția pentru Protecția Mediului Timișoara are un nou director! E al doilea în ultima lună și jumătate, după ce, în noiembrie, în funcție a fost reinstalată Gabriela Lambrino, care și-a câștigat în instanță acest drept. Între timp, Lambrino a fost transferată la… Constanța, dar a intrat în concediu.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.