Timp liber articole

Literatura salvată. Dialog despre destinul literaturii germane din Ungaria și România

Literatura salvată. Dialog despre destinul literaturii germane din Ungaria și România

Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 18.00, la Casa Adam Müller Guttenbrunn se vor întâlni scriitori și publiciști din Ungaria și România pentru a dezbate situația creației literare în limba germană din cele două țări. Proiectul “Literatura salvată” al Asociației Videovest în perteneriat cu Forumul Democratic al Germanilor din Banat, Cenaclul Stafette și Roma Office

Timişorenii, invitaţi să-l „aştepte pe Brâncuşi”, în Piaţa Unirii

Asociația Culturală Arte-Factum și artistul vizual M.C. Donici inaugurează astăzi, 8 iunie, proiectul „Așteptându-l pe Brâncuși”, o serie de 20 de expoziții outdoor de etnosculptură. Expoziția care durează 3 ore şi prezintă 20 de etnosculpturi din artefacte vechi, vă așteaptă, între orele 19:00-22:00, în Piața Unirii, lângă monolitul din fața muzeului. Proiect este finanțat prin

Damian&Brothers, principalul invitat la noau ediţie a Festivalului Etniilor/Foto

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș prin Programul Național ”Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”, organizează cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Etniilor în perioada 17-18 iunie 2023 la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Sârbi, bulgari, evrei, maghiari, romi,

Un nou restaurant McDonald’s se deschide săptămâna aceasta, în Dumbrăvița

Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, anunță deschiderea unui restaurant tip Drive-Thru în localitatea Dumbrăvița. Aflat pe Strada Conac, la intersecție cu Strada Barcelona, acesta este cel de-al cincilea restaurant McDonald’s din județul Timiș și cel de-al 97-lea restaurant inaugurat la nivel național de McDonald’s în România. Deschiderea va avea loc

În weekend, toate drumurile duc la Buziaş. „Cele mai bune sarmale din Banat” îi aşteaptă pe gurmazi în oraşul-staţiune

La finalul acestei săptămâni, în zilele de 10 şi 11 iunie, Festivalul “Zilele Veveriţelor”de la Buziaş se întoarce cu multă distracție, mâncare și băutură pe gusturile tuturor.  Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, festivalul pregăteşte şi în acest an multe surprize pentru participanţi. Nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic ,, Cele mai bune sarmale

Mai sunt câteva zile până la a doua ediţie a Festivalului Petrică Moise

Muzică populară de cea mai bună calitate la Festivalul Național de Folclor Petrică Moise la Sala Capitol a Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția A II-a, în 8 iunie 2023, la ora 19, la

„Lumea dinozaurilor” s-a întors la Iulius Town

Dinozaurii au revenit în Iulius Town. Astfel, vizitatorii au șansa să afle cele mai captivante, interesante și educative informații, dar și să interacționeze cu 26 de specii preistorice, reproduse în mărime naturală. Intrarea în „Lumea dinozaurilor” este liberă și vă așteaptă și o mulțime de surprize. Mai mult decât atât, duminică, 4 iunie, Andra Gogan

Pedalați până la Zrenjanin, de Ziua Mondială a Bicicletei

Frontiera dintre România și Serbia, la punctul de trecere provizoriu de pe pista de biciclete de pe Bega, e deschisă și în acest weekend. Deci, în această minivacanță aveți prilejul să pedalați până la Zrenjanin. În urma inițiativei Consiliului Județean Timiș de deschidere a punctului de trecere a frontierei de la Otelec, spre Serbia, granița

Scena de acasă dă startul, în acest an, la Ghiroda

Scena de acasă, un proiect al Asociației Trib’Art, se află la un pas de startul celei de a treia ediții. Anul acesta, călătoria muzicală prin județul Timiș începe din Ghiroda. Astfel, în 3 iunie 2023, de la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură va avea loc concertul trupei rock MELTING DICE. Seara continuă cu

“Cele mai bune sarmale din Banat”, doar la Buziaş. Festivalul veveriţelor se întoarce în oraşul staţiune

Weekend-ul viitor, Festivalul “Zilele Veveriţelor”de la Buziaş se întoarce cu multă distracție, mâncare și băutură pe gusturile tuturor.  Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, festivalul pregăteşte şi în acest an multe surprize pentru participanţi. Nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic ,, Cele mai bune sarmale din Banat”. Festivalul va începe sâmbătă,10 iunie, la ora

Ziua Copilului, la Iulius Town: expoziție cu dinozauri gigant, tobogane, premii, spectacole de dans și teatru, dar și alte surprize

În această săptămână, Iulius Gardens se transformă într-o lume a copiilor, unde totul este posibil, joaca nu se sfârșește, iar micile bucurii ale copilăriei îi încântă chiar și pe cei mai mari. De Ziua Copilului, Iulius Town le oferă celor mici o experiență la superlativ. În perioada 1 – 11 iunie 2023, ansamblul mixed-use se

Sărbătoare mare în weekend, aproape de Timişoara: Ruga de la Ghiroda

Primăria și Consiliul Local Ghiroda vă așteaptă, în zilele de 4 şi 5 iunie, la marea sărbătorii a localităţii: Ruga de la Ghiroda. Evenimentul are loc cu susținerea Parohiei Ortodoxe Române Ghiroda și în colaborare cu Asociația Pro Datina. Spectatorii vor putea urmări reprezentații de muzică și dans interpretate de artiști de renume care vor

La Ghiroda, Ziua Copilului aduce multe surprize celor mici

Copiii din  Ghiroda şi nu numai ei sunt aşteptaţi, pe 1 iunie, de la ora 10, în curtea Căminului Cultural din localitate la o sărbătoare pregătită special pentru ei. Organizatorii le-au pregătit mai multe surprize, dintre care doar unele au fost devoalate. Astfel, începând cu ora 10:00, ei vor putea desena cu spray-uri graffiti, se

Expoziția Victor Brauner, organizată la Muzeul Național de Artă Timișoara, a fost un real succes

Data de 28 mai a fost ultima în care mai putea fi vizitată expoziției-eveniment „Victor Brauner: Invenții și magie”. Aceasta s-a bucurat de un interes extraordinar din partea publicului din România și de peste hotare, peste 26.000 de persoane vizitând retrospectiva dedicată lui Victor Brauner. Expoziția a fost mediatizată intens în presa națională, dar a

La Timișoara are loc o nouă ediție a Ezoteric Fest

Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș găzduiește în perioada 2 – 4 iunie 2023 cea de-a 26-a ediție a manifestării Ezoteric Fest Timișoara, manifestare tradițională organizată de Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Vor participa peste 80 de expozanți și conferențiari din întreaga țară. Publicul va putea

Mai puțin de o lună până la debutul District 23. Trei festivaluri sunt pregătite pentru timișoreni

Evenimentul care reunește trei festivaluri, Flight Festival, VEST FEST și Magnetic Festival se apropie de debut. În perioada 16 – 18 iunie la Aerodromul Cioca de lângă Timișoara va apărea un „oraș” în afara Timișoarei, va fi un weekend plin de muzică de toate genurile, tehnologie și acțiuni sustenabile oferite de fiecare dintre cele 3

Secretele universului științific, descoperite la Iulius Town! Peste 100 de experimente din domenii precum robotică, informatică și astronomie

În acest weekend vor avea loc peste 100 de experimente din domenii precum astronomie, neuroștiință, genetică și evoluție, biologie, chimie, matematică, informatică și robotică, fizică, geografie și științele pământului. Cercetători și studenți români din diaspora se reunesc în cadrul Romanian Science Festival, sâmbătă, 27 mai 2023, începând cu ora 11.00, până la ora 17.00, în

Să te iubim, a fost uşor; să te uităm, e imposibil! Festivalul Petrică Moise, la a doua ediţie

Muzică populară de cea mai bună calitate la Festivalul Național de Folclor Petrică Moise la Sala Capitol a Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția A II-a, în 8 iunie 2023, la ora 19, la

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.