Timp liber articole

Două spectacole de gală ale elevilor Școlii de Arte Timișoara

Două spectacole de gală ale elevilor Școlii de Arte Timișoara

Folclorul adună tinerii talentați în luna ianuarie la Școala de Arte din Timișoara în cadrul a două spectacole de clasă. Acestea vor avea loc pe 22 ianuarie și 31 ianuarie, protagoniști fiind elevii acestei școli. La ambele spectacole, intrarea va fi liberă. Marți, 22 ianuarie 2019, de la ora 17.00, la sediul Centrului de Cultură

„Din suflet de român”, spectacol al Centrului de Cultură și Artă dedicat Unirii Principatelor

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează miercuri, 23 ianuarie, în Sala Capitol a Filarmonici Banatul un spectacol extraordinar dedicat „Micii Uniri”. Pe scenă vor urca unii dintre cei mai îndrăgiți soliști de muzică populară din Banat și nu numai. Spectacolul folcloric intitulat „Din suflet de român” va fi dedicat Unirii Principatelor Române

Au fost desemnate curatoarele celei de-a III-a ediții a bienalei Art Encounters

Fundația Art Encounters anunță că ediția a III-a a bienalei care-i poartă numele se va desfășura în perioada 20 septembrie – 26 octombrie 2019. Curatoarele acestei bienale au fost alese Maria Lind și Anca Rujanu. Pregătirile acestui eveniment au început încă din această lună. Fundația Art Encounters este o inițiativă culturală privată, înființată în 2015

O nouă ediție a Târgului de Antichități, la Iulius Mall

În acest sfârșit de săptămână, clienții Iulius Mall Timișoara sunt invitați să descopere din nou universul pieselor de colecție, a căror frumusețe a sporit odată cu trecerea timpului. O nouă ediție a Târgului de Antichități îi așteaptă să descopere obiecte cu dichis. De vineri până duminică inclusiv, în perioada 11 – 13 ianuarie 2019, parterul

„In memoriam Tiberiu Mureșan”, unul din fondatorii școlii de electronică și robotică din Timișoara

Fundația Politehnica, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale și Departamentul de Electronică Aplicată din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează luni, 14 ianuarie, de la ora 13.00, în amfiteatrul K1 de la Centrul de Conferințe al UPT, lansarea cărții „In memoriam Tiberiu Mureșan”. Profesorul Tiberiu Mureșan este unul dintre fondatorii şcolii de electronică din Timişoara,

Cartea „Spune-mi Eli”, care redă povestea unei orfane ce a suferit în casele de copii, a primit încă o recunoaștere internațională

Cartea „Spune-mi Eli/Becoming Eli”, proiect al organizației „Ceva de Spus”, a fost premiată de către Zero Project. Povestea lui Eli este cea a tinerilor care provin din casele de copii. „Suntem bucuroși și mândri să vă anunțăm că proiectul nostru a primit încă o recunoaștere internațională, fiind premiat de către Zero Project. În același timp

Trupa chitaristului de la Gogol Bordello vine la Timișoara – Hey Guy

Trupa Hey Guy, a chitaristului de la Gogol Bordello, vine cu un show incendiar la Timisoara. Hey Guy este la fel de îndrăzneț și de memorabil ca numele pe care îl poarta: un rock show modern, totodată puternic și pe alocuri sensibil. Concertul va avea loc în 23 februarie 2019, în clubul Manufactura. Cântecele trupei

Expoziție specială a studenților de la Arhitectură, în holul Bibliotecii UPT

Eveniment special în holul central al Bibliotecii UPT. Studenții anului VI de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, alături de cadrele didactice coordonatoare – arh. Cristina-Maria Povian și arh. Mihai Donici – organizeaza vernisajul expoziției „Sit with me”. Lucrările amenajate în cadrul Proiectului de Amenajări interioare va avea loc mâine, 10

Concert inedit al artistului timișorean Daniel Dorobanțu, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara

Anul începe cu o serie de  concerte inedite pentru Daniel Dorobanțu. Artistul timișorean va susține mai multe concerte, iar cea dintâi apariție live a fost deja programată pentru această săptămână, joi, 10 ianuarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara, de pe b-dul Vasile Pârvan, nr. 2 B. „În noi se regăsesc toate

Concertul lui André Rieu din noapte de Anul Nou, de la Sydney – la Sala Capitol din Timișoara

La Timișoara va avea loc o seară muzicală aparte. Veți putea vedea Concertul de Anul Nou 2019 al lui André Rieu, de la Sydney, din maiestuoasa Sală de concerte a Primăriei, inaugurată în 1889, o moștenire din epoca de glorie victoriană. André Rieu va performa pe ecranul Sălii Capitol. Concertul va putea fi urmărit sâmbătă,

Moment aniversar pentru Teatrul Național Timișoara. Un deceniu de „Povestea de iarnă”, de William Shakespeare

În 2019 Teatrul Național Timișoara aniversează 10 ani de când oferă publicului una dintre cele mai frumoase povești ale lumii. Duminică, 6 ianuarie, apoi joi, 10 ianuarie, pe scena teatrului timișorean va fi aniversat un deceniu de „Povestea de iarnă”, de William Shakespeare, unul dintre spectacolele „veterane”. Una dintre primele întâlniri cu publicul timișorean a

„Să predăm ca în Finlanda”, club de carte despre educație, la Timișoara

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a unui club de carte pentru părinți și profesori. Clubul de carte inEDU va avea loc în luna ianuarie, iar aici se va vorbi despre cartea „Să predăm ca în Finlanda – 33 strategii simple pentru lecții pline de bună-dispoziție”, de Thimothy D. Walker. Joi, 24 ianuarie,

Muzeul Iluziilor Optice, deschis la Timișoara

La Timișoara își deschide porțile, în anul 2019, Muzeul Iluziilor Optice. Aici puteți vedea tot felul de iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff sau un theremin, instrumentul muzical la care poți cânta fără să îl atingi, sunt doar câteva dintre lucrurile care

Thy Veils lansează o nouă piesă în noaptea de Anul Nou, la Timișoara

Crăciunul vine cu realizări pentru cei de la Thy Veils. Ansamblul de artă sincretică a lansat, înainte de sărbători, cea mai nouă piesă, Neoradiant, în versiunea de studio. Piesa face parte din albumul cu același nume care este încă în lucru și care devine public, piesă cu piesă, pe măsură ce sunt realizate. Thy Veils

Alfabet Poetic, premieră pe scena Teatrului Național Timișoara

O nouă premieră va avea loc mâine pe scena Teatrului Național Timișoara. În foaierul Sălii 2, mâine, de la ora 12.00, spectatorii vor avea ocazia, în pragul sărbătorilor, să asiste la un puzzle poetic – spectacolul Alfabet poetic. Alfabet Poetic este un joc teatral despre un miral la îndemână, creația. Spectacolul interactiv își provoacă spectatorii

Program special de sărbători, la Iulius Mall. Cinema City, deschis în prima zi de Crăciun și pe 1 ianuarie

Sărbătorile de iarnă vin cu un program special la Iulius Mall Timişoara. Astfel, clienții își pot finaliza cumpărăturile, pot alege cadouri pentru cei dragi ori se pot relaxa alături de prieteni sau familie, la cinema sau la cafenele. Luni, în Ajunul Crăciunului, clienţii sunt aşteptaţi la Iulius Mall şi la Cinema City de la ora 10.00 până la ora 18.00. Hipermarketul Auchan va funcţiona între orele 07.00 – 18.00.

Cercurile încrederii, a doua premieră a sfârșitului de an la Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara va găzdui mâine, 19 decembrie, de la ora 19.00 a doua premieră a sfârșitului de an. Cercurile încrederii, un spectacol despre maturizare, pornește de la textul câștigător al Concursului Național de Dramaturgie – ediția 2017, fiind scris de Radu Popescu. Și nu doar despre maturizarea a cinci liceeni dintr-o trupă de

Ada Hausvater, managerul Teatrului Național Timișoara, premiată la Gala Excelenței Bănățene

Ada Hausvater, manager al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost recompensată la sfârșitul săptămânii trecute pentru realizările sale profesionale și, implicit, pentru promovarea Timișoarei. Ada Lupu Hausvater a primit, sâmbătă seara, în cadrul Galei Excelenței Bănățene 2018, Premiul „Eftimie Murgu” pentru Promovarea Imaginii Timișoarei, decernat de Consiliul pentru excelență, for ce reunește filiala

Top