Ultima ora articole

Nu avem nici parcari, dar nici bun simt! Mesaj catre un sofer: Asa faci si la ma-ta?

Nu avem nici parcari, dar nici bun simt! Mesaj catre un sofer: Asa faci si la ma-ta?

Timișorenii își lasă tot mai des mesaje „de dulce” în parbrize, din cauza… locurilor de parcare. Lipsa acestora, combinată cu lipsa de bun simț a unor șoferi, duce la situații care pot oricând degenera în scandaluri. SDM anunță, pentru 2016, realizarea a aproximativ 700 de locuri de parcare în cartiere. În centru nu sunt încă soluții.

Cu cine se bate Poli Timisoara: Dumitru Mihalache, gropar al fotbalului romanesc, oficial la Concordia Chiajna

Nu doar jocul inestetic şi ineficient îi poate condamna pe cei de la Poli Timişoara la retrogradrea în Liga a II-a. Echipa bănăţeană se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării cu echipe conduse oficial sau din umbră de foştii dinozauri care au condus destinele fotbalului românesc mai bine de două decenii.

PSD a stabilit cu cine vrea sa atace Consiliul Local Timisoara / LISTA COMPLETĂ

PSD Timișoara și-a anunțat, oficial, lista de candidați pe care o va înainta pentru Consiliul Local Timișoara. Candidații au fost validați sâmbătă în Biroul Municipal al PSD Timişoara. Pe listă ar fi trebuit să se regăsească, pe locuri eligibile, și doi reprezentanți ai societății civile. Nu însă decât unul, a cărui prezență deBanat.ro o anticipa de acum o lună.

Santierul de la Popa Sapca poate incepe! Robu: Si aceasta incercare de boicot a esuat

Dorința primarului Nicolae Robu de a demara cât mai repede lucrările la pasajele Jiul și Popa Șapcă are toate șansele să se împlinească! Contestația depusă la licitația pentru Popa Șapcă a fost respinsă, așa că, teoretic, e doar o chestiune de săptămâni până ar trebui să înceapă șantierul.

Robert Turcescu, candidatul lui Basescu la Primaria Bucuresti!

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a anunțat, vineri, că nu va candida la Primăria București, deși și-au fi dorit asta. Motivul: începerii urmăririi penale, pentru spălare de bani în formă continuată. În aceste condiții, candidatul PMP va fi fostul jurnalist Robert Turcescu!

Primaria si sefii de la Agronomie, acuzati ca au ucis zeci de pui de cioara

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și Primăria Municipiului Timișoara sunt acuzate că ar fi distrus zeci de cuiburi de ciori, omorând și puii de pasăre care se aflau în ele. Mai multe asociații de protecție a animalelor și păsărilor au depus sesizări către IPJ Timiș și la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu. IPJ Timiș a început cercetările.

Maria Grapini

Efectul Piedone: Maria Grapini se gandeste sa plece din PPU!

PPU București îl va avea candidat la Primăria Sectorului 4 pe Cristian Popescu Piedone! Asta s-a stabilit, joi, în cadrul unei ședințe a Biroului Executiv Central al partidului. Maria Grapini, copreședintele PPU la nivel național, nu e de acord și spune că se mai gândește dacă va mai rămâne alături de PPU.

Timfloralis

Padure Magica, in fata Operei! Timfloralis va fi spectaculos/ FOTO

Timișoara se pregătește pentru a doua ediție a Festivalul Floralis – Timfloralis. De vineri până duminică, platoul din fața Operei se va transforma într-o… Pădure Magică. 12.000 ghivece cu petunii și 10.000 de trandafiri și bujori vor colora centrul orașului.

Grindeanu, despre candidatul independent Bojin: E un fel de bigamie! Trebuie sa-si dea demisia din PSD

Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, susține totuși că nu s-a hotărât 100% să candideze ca independent, dar e categoric într-o privință: nu vrea să plece din PSD. Liderul social-democraților din Timiș, Sorin Grindeanu, spune că, dacă vrea să fie independent, Bojin trebuie să… devină independent! Adică să renunțe la calitatea de membru PSD.

Bojin: Ma gandesc sa candidez ca independent la CJ Timis

Actualul președinte al CJ Timiș, Titu Bojin, se ține de promisiune: nu se va regăsi pe lista altui partid! Asta nu înseamnă însă că renunță la ideea de a rămâne încă patru ani în aceeași funcție. El a anunțat, marți seară, la Tele Europa Nova, că se gândește să candideze ca independent la consiliul județean!

Florin Iepan, pe lista PSD la CL Timisoara? Toti candidatii vor fi anuntati pana la sfarsitul saptamanii

PSD Timiș anunță, până la finele acestei săptămâni, listele de candidați pentru CL Timișoara și CJ Timiș. Pe cea pentru CL se vor regăsi, la propunerea lui Florică Bîrsășteanu, pe locuri elibigile, și membri ai societății civile, care se vor înscrie însă în PSD. Numele acestora sunt încă secrete, dar unul dintre ele ar putea fi al regizorului Florin Iepan.

Pasajul Jiul intra in santier din momentul in care CFR isi da avizul / FOTO

Lucrările din zona Jiul vor începe de îndată ce reprezentanții CFR vor emite un ultim aviz, care va permite intervenția efectivă la pasaj. Firma constructoare a închis toate celelalte șantiere pe care le avea în Timișoara, pentru a se concentra asupra acestei lucrări, urmând să lucreze simultan în mai multe puncte.

Gorgan, catre Popa: Am plecat din PNL, nu am vrut sa fiu asociat cu un partid care a facut doar rau

Câtă vreme îți faci singur pâinea, din grâul tău, nu contează ce culoare are! E mesajul ironic al fostului liberal Daniel Gorgan, de la Jimbolia, către Dan Popa, copreședintele PNL Timiș. Popa a declarat că Gorgan nu face decât politică „de ocazie” și că e mai bine că a plecat la PSD.

Eleganta cu poveste: Retroparada Primaverii a umplut Piata Victoriei / FOTO

Cum ar fi să visezi la o mașină și proprietarul să nu vrea să ți-o vândă? Apoi, după mulți ani, să devină a ta, deși își luaseși gândul? Așa începe, de multe ori povestea oricărui colecționar de mașini de epocă. Câteva zeci de „bătrâne doamne” pe roți au fost atracția zilei de sâmbătă la Timișoara.

Dan Popa face inventarul: Avem candidat puternic la Becicherec, ar putea fi marea surpriza

Un primar care nu mai candidează și un fost primar doritor să revină. Sunt ultimele noutăți făcute publice de PNL Timiș. Copreședintele Dan Popa spune că plecările din tabăra liberală nu sunt neapărat pierderi, pentru că „dezertorii” oricum făceau notă discordantă. Aici intră și celebrul Petrică Folică.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.