Author Archives: Oana Telescu

politia

Copil de două luni internat în spital, după ce a fost trântit de pământ chiar de mamă. S-a întâmplat la Hotelul Reghina din Timişoara

Copil de două luni internat în spital, după ce a fost trântit de pământ chiar de mamă. S-a întâmplat la Hotelul Reghina din Timişoara

S-a certat cu soţul, dar s-a răzbunat pe copilul de doar două luni. La un hotel din Timișoara, o mamă și-a aruncat bebeluşul de pământ, în urma unei altercații cu soţul. Bebeluşul a ajuns la spital, fiind în stare stabilă. O ceartă monstruosă s-a petrecut, azi-noapte, într-o familie cazată la Hotelul Reghina din Timişoara. Mama

arme

Arme, muniție și o lunetă găsite în locuințele unor bărbați din Timiș. Unul dintre aceștia are 80 de ani

Trei bărbați sunt bănuiți de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din Timiș au găsit arme în locuințele unor bărbați. Unul dintre aceștia are 80 de ani. Polițiștii au găsit arme, dar și o lunetă. În 18 și 19 mai, în urma unor acțiuni de verificare a posesorilor de

incendiu Peciu Nou

A ars acoperișul unei case din Peciu Nou, aproape de Timișoara. Cauza probabilă a incendiului: jarul căzut din sobă/FOTO

Pompierii au intervenit în cursul zilei de astăzi pentru lichidarea unui incendiu la o casă în Peciu Nou, lângă Timișoara. A ars acoperișul casei şi materiale depozitate în două încăperi. În urma incendiului a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și materialele combustibile depozitate în două încăperi ale locuinței.

canalul Bega

A fost descoperit în Bega corpul neînsufleţit al jandarmului dispărut în luna februarie

Descoperire macabră, în această după-amiază în Canalul Bega. Este vorba de un cadavru aflat în stare avansată de putrefacţie. Autorităţile ajunse la faţa locului au stabilit că este vorba de rămăşiţele jandarmului Ionuţ Mădălin Nisipeanu, dispărut fără urmă în luna februarie. În dimineaţa zilei de  16 februarie a.c. tânărul jandarm Ionuţ Nisipeanu ar fi fost

Accident pe DN 6, în Timiș, aproape de Găvojdia. Un șofer a rămas încarcerat, în urma impactului/FOTO

Astăzi, înainte de ora 8, a avut loc un accident rutier pe Drumul Național (DN) 6, în apropierea localității Găvojdia, din Timiș. Șoferul dintr-o mașină implicată în accident a rămas încarcerat. În accident au fost implicate două mașini. Într-o mașină se aflau trei persoane, care nu necesită îngrijiri medicale în urma impactului, iar în celălalt

permise auto

Timiș: din 15 mai, la finalul stării de urgență, se prelungește programul la permise și pașapoarte

Finalul stării de urgență „dezmorțește” serviciile publice din Timiș. Din 15 mai, după cum anunță Instituția Prefectului, programul va fi mai lung la Permise, Pașapoarte și Înmatriculări. Programul va fi de la 8.00 la 20.00, programările urmând să se facă online. Aici (http://www.prefecturatimis.ro/servicii.php?nivel=1) și aici (http://www.prefecturatimis.ro/pasapoarte.php?nivel=0) aveți toate detaliile despre cum vă puteți programa și

perchezitii

Percheziții la o femeie din Arad bănuită de terorism

Polițiștii au efectuat percheziții, în această dimineață, la o femeie bănuită de terorism, în Arad. Au avut loc două percheziții domiciliare. O femeie de 33 de ani este bănuită că și-ar fi exprimat disponibilitatea de a lupta de partea unei organizații teroriste. Perchezițiile au avut loc în Arad, iar aceste acțiuni fac parte dintr-un dosar

Accident la ieșirea din Timișoara, pe Calea Șagului. Trei persoane au fost transportate la spital

Astăzi după-amiază a avut loc un accident la ieșire din Timișoara, pe Calea Șagului. Au fost implicate două mașini. Trei persoane au fost transportate la spital.Un șofer de 23 de ani, care circula dinspre Șag spre Timișoara, a intrat cu viteză în curba la dreapta, din zona fostei gropi de gunoi de la Parța, iar

accident Mehala

Două maşini s-au tamponat pe o stradă din zona Mehala/FOTO

Un accident de circulaţie a avut loc, în această după-amiază, pe strada Ioan Plavoşin din zona Mehala. Implicate au fost două automobile, în fiecare dintre ele fiind doar şoferii. În urma coliziunii, unul dintre șoferi a primit îngrijiri medicale la fața locului. La locul accidentului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție cu

politia

Un timişorean s-a îmbătat şi a amenințat că se aruncă de la etajul IV. A fost convins de poliţişti să renunţe la gest

În această după-amiază, pe strada Ofcea din Timișoara, un bărbat a amenințat că se aruncă de la etajul IV al unui bloc. Din fericire a renunțat la gest, la intervenția polițiștilor. Bărbatul era în stare de ebrietate. Vecinii bărbatului care ameninţa că se aruncă de la etajul IV au sunat la 112. Totul s-a întâmplat

pompieri

Timișoara: incendiu într-un apartament de la etajul 8, din Circumvalațiunii. Un bărbat a murit

Un incendiu a cuprins astăzi un apartament aflat la etajul 8, de pe Calea Circumvalațiunii. Pompierii au intervenit, dar, din păcate, un bărbat a decedat, fiind găsit inconștient de către cei care au intervenit la fața locului. Pompierii de la ISU Banat au fost solicitați înainte cu cîteva minute de ora 15.00 să intervină pentru

sofer la volan

Timiș: Nouă permise reținute într-o singură zi, de polițiști, pentru depășirea limitei de viteză. Aproape 250 de amenzi în 24 de ore pentru șoferii indisciplinați

Polițiștii de la Serviciul Rutier din Timiș au acţionat ieri pe raza întregului judeţ. Au dat aproape 250 de amenzi șoferilor indisciplinați. Au scos radarele pe străzi și în 24 de ore au suspendat nouă permise de conducere pentru depășirea limitelor de viteză. Polițiștii au aplicat într-o singură zi 248 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi.

Accident în Coșevița, în Timiș. Se intervine și cu elicopterul SMURD/UPDATE O persoana a decedat/ FOTO

În această dimineață, un accident în care au fost implicate o mașină și un camion a avut loc în localitatea Coșevița, pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din Timiș (când traficul nu e restricționat), bucata lipsă de autostradă dintre Margina și Holdea. Au intervenit mai multe echipaje de salvare, iar la fața locului va

politie declaratie

Timiș: sancțiuni de peste 300.000 lei aplicate de polițiști și jandarmi celor care au ieșit din casă fără motiv

Cuantumul amenzilor aplicate de polițiști și jandarmi celor care nu respectă restricțiile de circulație în Timiș „sare” de 300.000 lei, dacă ne referim la ziua de 2 mai. În județul Timiș, în cursul zilei de 2 mai, polițiștii au aplicat 161 de sancțiuni contravenționale în valoare de 286.000 lei pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a

Mai multe persoane rănite în urma unui accident la Sânnicolau Mare. Un autocar a intrat într-o casă

Accident între un autocar și un autoturism, la Sânnicolau Mare. Autocarul a intrat într-o casă, în urma impactului. Sunt mai multe persoane rănite. Pompierii au intervenit la fața locului. Pe centura orașului Sânnicolau Mare a avut loc impactul între un autocar cu 20 de persoane și un autoturism. În urma impactului autocarul a intrat într-o

politie declaratie

Amenzi de peste 350.000 de lei aplicate în Timiş, de polițiști și jandarmi, în ziua de 1 Mai

Amenzile de 1 Mai se simt la buzunarul celor care au ales să părăsească locuința fără un motiv întemeiat pe timpul stării de urgență. Polițiștii și jandarmii din judeţul Timiş au aplicat amenzi de peste 350.000 lei într-o singură zi. În județul Timiș, în cursul zilei de 1 mai, polițiștii timișeni au aplicat 206  sancțiuni

politie noaptea

Doi timişoreni au sărbătorit cu alcool un jaf, dar au fost opriţi de poliţişti

Precum în filmele cu proşti. Nu numai că au furat, dar au sărbătorit la… volan şi fără permis de conducere. Polițiștii Secției 4 Poliție Timișoara au depistat un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Cetății sub influența băuturilor alcoolice. Lângă el era și un „coleg” cu care se plimba la ora 3.00,

gratar

Anul acesta faceți grătar de 1 Mai acasă! Aproape 1.300 de polițiști în acțiune, în Timiș: „Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră”

Anul acesta, 1 Mai nu va fi cu grătar la iarbă verde sau în afara gospodăriei. Aproape 1.300 de polițiști sunt cu ochii pe voi și alături de voi… „Încercarea prin care trecem ne afectează pe toţi şi putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și dacă vom acționa, în continuare, împreună”, transmit oamenii

Top