Arhiva pentru eticheta: mita

Fostul director al Spitalului Municipal, Octavian Mazilu, ridicat de procurori, după ce a fost prins în flagrant luând şpagă

Fostul director al Spitalului Municipal, Octavian Mazilu, ridicat de procurori, după ce a fost prins în flagrant luând şpagă

Fostul manager al Spitalului Municipal Timişoara, Octavian Mazilu, a fost săltat, marţi, de procurori, după ce a fost prins în flagrant primind o mită de 300 de lei. El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Timiş cu propunerea de arestare preventivă, Mazilu a fost şi consilier local PSD, partid

Primarul din Șopotu Nou, reținut pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 iunie 2021, a lui Păun Baba, primar al comunei Șopotu Nou, județul Caraș-Severin, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Alături de el a fost reținut și un diriginte de

“Dosarul Valiza” la UTA! DNA acuză mituirea unor jucători pentru a-şi apăra corect şansele

DNA i-a trimis miercuri în judecată pe trei oficiali ai clubului de fotbal UTA Arad, pe care îi acuză că ar fi mituit jucătorii altor echipe pentru a-și apăra corect șansele în meciurile cu o contracandidată la promovare a clubului arădean. Faptele s-ar fi petrecut în 2017, atunci când UTA a pierdut barajul de promovare

mita

Incoruptibilul în unformă. Un poliţist de frontieră din Jimbolia a refuzat o mită de 1.000 de euro de la patru albanezi

O mie de euro au vrut să-i ofere patru cetăţeni albanezi unui polițist de frontieră de la Jimbolia. Au fost prinși în flagrant. Polițistul de frontieră a refuzat categoric, iar albanezii sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită În urma unui denunţ făcut de poliţiștii de frontieră de la Punctul de Trecere al

mita euro

Doi albanezi, prinși în flagrant când voiau să mituiască doi polițiști de frontieră

Au încercat să intre ilegal în România și pentru a li se permite accesul au vrut să mituiască polițiștii de frontieră. Este povestea a doi albanezi care acum sunt reținuți pentru că au oferit câteva sute de euro pentru ca oamenii legii să închidă ochii.  Doi cetăţeni albanezi au fost prinşi în flagrant, în timp

Avocații borfașilor. Trei deputați PSD de Timiș au inițiat o nouă lege în favoarea infractorilor

O nouă inițiativă legislativă care vine în apărarea infractorilor a fost adoptată tacit în Senat. Potrivit acesteia, șpaga luată pentru altcineva este dezincriminată. Printre dei 16 parlamentari PSD care au inițiat legea se numără nu mai puțin de trei aleși din Timiș: Adrian Pau, Matei Suciu și Bianca Gavriliță.

S-a crezut in Romania! Patronul firmei care gestioneaza gunoaiele in Timis, 13 ani de inchisoare in America

Dumitru Martin, patronul firmei de salubritate Polaris, a fost condamnat definitiv în Statele Unite la 13 ani de închisoare. El a încercat să ofere 100.000 de euro unui ofițer de la baza aeriană Travis, pentru a primi un contract prin care Polaris urma să furnizeze forțelor aeriene americane staționate la baza „Mihail Kogălniceanu” containere de transport și depozitare.

maria grapini

Pe motiv de sacosa cu bani in campanie, Maria Grapini se gandeste sa-l dea in judecata pe Traian Basescu

Europarlamentarul Maria Grapini este foarte nemulțumită de declarațiile făcute în ultima perioadă de Traian Băsescu și de Elena Udrea. Cei doi au spus că, în campanii, politicienii au dat bani „cu sacoșa”, iar această practică a fost aplicată la toate partidele. Grapini se gândește serios să-l dea în judecată pe fostul președinte al României.

Comisarul sef Gheorghe Popescu, sase luni cu suspendare pentru un televizor

Fostul adjunct al Inspectoratului de Poliție Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu, Timis, a fost condamnat la șase luni de inchisoare cu suspendare pentru luare de mită. Sentința a fost dată de Tribunalul Timiș, Popescu fiind trimis în judecată pentru că a primit mită un televizor.

florin maran, un patron fericit

Acuzat de evaziune fiscala, Florin Maran s-a pocait, dupa ce a primit lumina de la DNA!

Acuzat de evaziune fiscală într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ trei milioane de euro și arestat la domiciliu, omul de afaceri Florin Măran pare să se fi pocăit. Pe adresele de e-mail ale mai multor angajați ai săi a a ajuns un mesaj care aduce foarte tare cu o predică. Măran admite, în acest mesaj, că ar fi dat mită, dar s-a salvat după ce a primit lumina… via DNA!

Eugen Milutinovici, doua luni sub control judiciar!

Omul de afaceri PSD Eugen Milutinovici este singurul care a scăpat de arest, după audierile de luni de la DNA Timișoara. El a fost plasat sub control judiciar până în luna martie, fiind suspectat de instigare la abuz în serviciu. Ceilalți opt inculpați în acest dosar au în dreptul lor acuzații diverse: abuz în serviciu, luare / dare de mită, uzurparea funcţiei sau instigare la hărţuire.

Teodor Pavel

Primarul din Recas voia ca alegatorii sa nu fie amendati in campanie! Politistii aveau interzis la controale

Perchezițiile de luni dimineață, de la sediul IPJ Timiș și alte instituții publice, scot la iveală un caz stufos, cu foarte multe „ramificații”. Primarul PSD din Recaș ar fi intervenit pe lângă şefi de poliţie pentru a interzice controalele pe anumite drumuri. Prefectul de Timiș, al cărui nume este vehiculat de presa centrală, susține că nu știe nimic despre acest caz.

Top