Arhiva pentru eticheta: zi libera

Aquatim

Casieriile Aquatim vor fi închise luni

Casieriile Aquatim vor fi închise luni

Luni, 24 ianuarie, zi de sărbătoare legală, casieriile Aquatim și birourile de relații cu publicul, care gestionează reclamațiile, contractele și avizele tehnice, vor fi închise. Factura de apă poate fi achitată on-line, cu card bancar, pe site-ul societății, precum și la numeroase puncte de plată, cum ar fi rețelele bancare, oficiile poștale și diverși parteneri

Propunere PNL pentru democratie: Zi libera pentru studenti dupa alegeri, poate si transport gratuit

Pentru că democrația nu poate fi consolidată decât printr-o prezență ridicată la vot, iar studenții reprezintă un procent important din numărul votanților, PNL vrea o zi liberă pentru aceștia. Anunțul a fost făcut, vineri, la Timișoara, de președintele liberalilor, Alina Gorghiu.

Peste o mie de profesori susțin examenul de titularizare la Timișoara

Sunt sau nu liberi elevii pe 5 octombrie? Timisul e la mana Ministerului Educatiei

Pe 5 octombrie, de Ziua Educației, elevii ar trebui să nu meargă la cursuri. Asta teoretic, deoarece școlile ar trebui să organizeze diferite activități. În București, inspectoratul școlar a anunțat însă că lasă copiii acasă. Timișul ar vrea să facă la fel, dar încă n-a primit acordul ministerului.

Interzis in Ungaria pentru autovehiculele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone

Autorităţile de frontieră ungare au anunțat că în intervalul 19 august, ora 23 – 20 august, ora 23, pe teritoriul Ungariei este restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. În Ungaria, ziua de 20 august este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare. În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia

Top