Contra out!

Marian Iancu a revenit la tehnicile bine-cunoscute. Dacă ceva merge prost… schimbăm antrenorul. Aşa s-a întâmplat şi în această seară, după egalul din Ardeal, 3 la 3 cu Gloria Bistriţa. Iancu a afirmat că îl va înlocui pe antrenorul Cosmin Contra de la cârma lui Poli.

„Contra practică o echipă pe prietenii, pe interese şi aşa nu se mai poate. Ori le rezolvă, ori ne despărţim. Şi Stanciu, şi Chivorchian la fel. L-am întrebat pe Cosmin de ce joacă Helder mijlocaş, dar nu ne-ajută cu nimic. Le atrag atenţia public să mai lase arbitrii în pace. Mă interesează cum arătăm… Jalnic. Ştim să strigăm numai de bani. Pe unii îi întreb ce au de gând, altora o să le strâng mâna. Nu dau nume!”, a spus Iancu la Digi Sport. Cosmin Contra a replicat imediat atacurilor patronului. „Nu-i nici o problemă, de luni poate să vină dânsul să antreneze. Dacă este adevărat ce a zis, atunci, de luni, să antreneze echipa. I-am zis că dacă mai atacă jucătorii, o să ne despărţim. Dar dacă eu ştiu aşa puţin fotbal, să vină el să facă echipa, să facă antrenamente. Ne despărţim. Aşteaptă orice ocazie să dea în jucători. Cred că nu mă cunoaşte suficient de mult. Atât am putut să fac. Nu pot trece peste aceste acuzaţii, cine mă cunoaşte ştie că aşa sunt eu”, a spus Contra.

Marian Iancu nu a rămas dator. „Contra este un rebel. Eu am riscat, i-am dat pe mână acest club şi uite unde am ajuns. Trebuie să răspundă pentru ceea ce face. El nu mă cunoaşte. Acum mă va cunoaşte. Cosmin Contra nu mai este antrenor la Timişoara. La revedere, să-şi caute echipă!Trebuia Cosmin să iasă la televizor şi să discute de arbitraje? Ce să discute, când echipa arată aşa? Eu sunt prost şi el este destept? Bine, eu sunt prost şi rămân la echipă, dar el pleacă şi va continua unde va dori. Nu se pune însă problema să îmi pară rău că a fost antrenor la Timişoara”, a declarat Marian Iancu.

Prima variantă de înlocuire a lui Contra este fostul tehnician Dusan Uhrin junior. „O să-l contactez pe Uhrin. Nu ne-am despărţin duşmani, contrar a ceea ce s-a spus”, a conchis patronul timişorenilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Gigi a spus: (decembrie 5th, 2010 at 07:49 )

….lasa-ne!! cu bucataria ta cu tot..pt noi esti Gigi 2!!

Gigi a spus: (decembrie 5th, 2010 at 07:51 )

Tot respectul pt Gurita si pt tot ce a facut el pt POLI

eu si tu a spus: (decembrie 5th, 2010 at 08:58 )

Sper sa-ti ia si tie Iancule piuitu pt ce i-ai
Facut lui Contra el e un simbol al nostru al Timisoarei
Pe cand tu esti un borfas .tu te-ai folosit de imagine sa fi liber noi de banii tai furati de la raffo
Dar sa speram ca o sa-ti vina si tie randul
Ar mai fi de zis dar ar trebuii sa citez din Piti asa ca mai bine
Hai PA

felicia a spus: (decembrie 5th, 2010 at 10:06 )

Ca e ca nu e, Iancu a adus echipa sus.

bubu a spus: (decembrie 5th, 2010 at 17:49 )

Eu nu-i reprosez lui iancu ca l-a schimbat pe Cosmin. E dreptul lui, ca el e boss-ul din acte, desi majoritatea banilor vin din bugetele locale (multumita gunoaielor cu barba din fruntea primariei si a cjt). Ma enerveaza insa ca iancu e un nesimtit si face totul in public. Putea simplu sa-l dea afara fara sa-l mai jigneasca, pe el si pe jucatori, in public.

ovidiu a spus: (decembrie 6th, 2010 at 10:15 )

bubule rezolva-ti frustrarile legate de barbosi in alta parte…frustrarile tale nu au nici o legatura cu poli…sau poate ar trebui ca barbosii de care zici tu sa nu mai dea bani la echipa ca sa putem ajunge din nou in liga secunda

bubu a spus: (decembrie 6th, 2010 at 12:55 )

@ovidiu, poti sa-mi enumeri cateva cluburi profesioniste din lumea civilizata ce sunt tinute cu bani publici? Din orice liga. Eu unul n-am auzit sa existe. Daca la ei se poate (si sunt destule tari in care fotbalul nu e asa mediatizat ca la noi), trebuie sa se poata si la noi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)

Continuăm cu partea a doua a interviului cu Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Astăzi, mai mult despre şantierele Timişoarei şi politică Mentalităţile din MAI și Poliția Locală Să trecem puțin la administrație. Dincolo de Colterm, sunteți mulțumit de cum funcționează societățile din subordinea Consiliului Local? Au fost progrese foarte mari în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Continuăm cu partea a doua a interviului cu Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Astăzi, mai mult despre şantierele Timişoarei şi politică Mentalităţile din MAI și Poliția Locală Să trecem puțin la administrație. Dincolo de Colterm, sunteți mulțumit de cum funcționează societățile din subordinea Consiliului Local? Au fost progrese foarte mari în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)
Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.