Deszăpezirea în oraș e acceptabilă, în județ e catastrofală

A acuzat Poliția Rutieră de lipsă de implicare, dar acum recunoaște că Societatea de Drumuri Municipale (SDM) a avut probleme în activitatea de deszăpezire a orașului. Gheorghe Ciuhandu arată însă cu degetul înspre Consiliul Județean și Prefectura Timiș.


SDM a contestat cele patru amenzi în valoare totală de 60.000 lei încasate deja. Primarul Gheorghe Ciuhandu admite că societatea are probleme cu personalul și spune că a dat dispoziție ca angajații acesteia să fie transferați de la alte lucrări la deszăpezire. „SDM trebuie să iasă cu mai mult efectiv în teren. Aici cred că e problema. Prioritatea a fost pe penetrații și pe traseele de transport public, pe rutele principale. În piețe și pe străduțe intrăm în măsura în care putem, cu efectivele de care dispunem”, spune Ciuhandu. Edilul face apel la spiritul civic al timișorenilor: „Am mai cerut ca asociațiile de locatari, proprietarii privați, să curețe de zăpadă trotuarele. După câte am văzut, mai ales în cartiere precum Fabric, Mehala sau Blașcovici, în zonele tradiționale ale orașului, oamenii au ieșit. Ar trebui să iasă și la blocuri”.

De anul viitor, Timișoara va fi împărțită în șase sectoare, urmând ca de fiecare să se ocupe câte o firmă de deszăpezire. Licitația va avea pe 11 ianuarie. Până una-alta, Ciuhandu le-a sugerat timișorenilor să monitorizeze drumurile din afara orașului. „În județ, situația este mult mai rea. Până la urmă, aici autoritățile nu au putut să facă față. Nu spun ca o critică, o spun ca o constatare. Am primit mesaje de la diverși oameni care au rămas înzăpeziți, venind spre Timișoara. Spre această situație ar fi bine să-și îndrepte atenție și cei de la județ și prefectură. Știți cum a spus un clasic în viață, iarna nu-i ca vara”, a conchis Gheorghe Ciuhandu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

omu de zapada a spus: (decembrie 16th, 2010 at 07:19 )

Cate utilaje speciale pentru dezapezire exista in oras? Ciuhandu plateste bani gramada la firme ce agata o tabla de o rabla de basculanta si o declara „utilaj pentru dezapezire”.
Prin alte tari chiar municipalitatea are in dotare utilaje (adevarate, nu improvizatii). Unele sunt chiar din acele multifunctionale ce se pot folosi la taiat pomi si alte chestii. Dar na, la noi Ciuhandu tre sa pompeze bani in firmele capusa (in unele cazuri prin paravanul facut de societatiile CL si regiile locale)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun

Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Polistele, pătimesc în continuare! Opt înfrângeri la rând

Seria interminabilă de înfrângeri pentru prim-divizionara de fotbal feminin Politehnica Timişoara continuă. Cum la echipă nu s-a produs niciun şoc, fetele pierd meci după meci. În Vinerea Neagră, fetele în ghete au condis la pauză cu 1-0, dar au pierdut pe final cu 1-2, în deplasare, contra Farului. Reamintim, Poli a terminat prima sezonul regulat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Polistele, pătimesc în continuare! Opt înfrângeri la rând
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa a pierdut meciul disputat azi, la Mioveni, cu FC Argeș, în penultima etapă a play-out-ului din Liga 2. Alb-violeții s-au impus cu 1-0, prin golul lui Valentin Buhăcianu, în vreme ce alb-verzii au ratat un penalty în minutul 82, prin Răzvan Ghinescu. Echipa bănăţeană a arătat azi mult mai hotărâtă decât în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Păcătoşi! Eşec greu de digerat într-un meci în care s-au ratat multe şanse de salvare
Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara
Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent. Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024
Vinerea Mare reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi a fost pus în mormânt. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă toată ziua. Postul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vinerea Patimilor, zi de post negru
Baschetbaliștii de la SCM Timişoara dispută cu începere de astăzi ultima serie din play-out. Ei vor înfrunta CS Vâlcea 1924, în disputa pentru locul al treisprezecelea. Seria este programată după sistemul „două din trei”, cu primul meci astăzi, de la ora 19.00, la sala Traian din Rm. Vâlcea. Partida va fi arbitrată de Matei Bănică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare
Pe lista de cumpărături şi cadouri de Paște nu trebuie să lipsească florile sau aranjamentele florale. Florăriile Horticultura vă aşteaptă cu aranjamente pascale și specii variate de plante la ghiveci. Sunt atât plante colorate, precum Kalanchoe, Guzmania, Saint Paulia, cât și plante decorative prin frunze, precum Dracaena, Philodendron, Sansieveria și multe altele. Prețurile încep de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura vă oferă cele mai colorate şi înmiresmate cadouri de Paşte/Foto
În cadrul cercetărilor privind persoanele implicate în activitatea de migrației ilegală din noaptea de 1 mai, s-a constat faptul că un cetățean român, șofer de taxi, a transportat din municipiul Timișoara, migranții și pe cele trei călăuze afgane, până în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad. Totodată, ieri dimineață, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un şofer de taxi, principalul ajutor pentru traficanţii de migranţi, care au şi rănit doi poliţişti de frontieră
Top