Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei distribuie, în perioada 13 – 17 decembrie, laptele praf pentru luna în curs. Laptele se poate ridica de pe strada Platanilor 2, intrarea prin spatele grădiniței, după următorul program; luni, miercuri, vineri, orele 8,30 – 13, marți și joi – orele 8,30 – 13, respectiv 15 – 17. Sunt necesare următoarele actul de identitate al unui părinte, certificatul de naştere al copilului și reţeta dublă eliberată de medicul de familie, numai pentru luna în curs. Relaţii suplimentare se pot obţine direct la sediul Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei din str. Platanilor nr.2, tel. 0256/214572 sau 0356/179103.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră


Cele mai citite articole
- Primii 17 timișoreni și-au recuperat curțile și grădinile pe baza Legii 87
- Cine sunt cei patru primari pe care Alin Nica afirmă că i-a racolat pentru PNL. Printre aceştia, o mare surpriză
- PNL Timiş îi răspunde lui Alfred Simonis: Gura PSD-istului adevăr grăiește!
- Ultimul tronson din drumul expres Lugoj – Filiași a rămas fără proiectant. Licitația va fi reluată
- Primăria Timișoara anunță că poate evacua ocupanții Ștrandului Termal
- Viitorul stadion al Timișoarei va costa 169 de milioane de euro. Au fost primite aprobările
- Dezastru într-un bloc din Lugoj, după o explozie puternică la etajul 3
- George Simion, derapaj incredibil la adresa lui Alfred Simonis: ”Am să o violez pe mă-ta!”. S-a întâmplat chiar în parlament

Administratie
S-au stabilit detaliile organizatorice pentru parada de 1 Decembrie. Tehnica militară, prezentată în prealabil, la Mall
28 noiembrie 2023
de: Marcel Hoster
La Timișoara, organizarea ceremoniilor militare și religioase prilejuite de celebrarea Zilei Naționale au intrat în linie dreaptă. Primăria Timișoara ne anunță că este implicată și ea în ceremoniile dedicate acestei zile. Comisia de Circulație a avizat traseul pe care se vor desfășura atât repetițiile, cât și parada militară pentru care sunt necesare restricționări temporare ale...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

27 noiembrie 2023
Primăria Timișoara anunță că poate evacua ocupanții Ștrandului Termal
de: Marcel Hoster
27 noiembrie 2023
Primii 17 timișoreni și-au recuperat curțile și grădinile pe baza Legii 87
de: Marcel Hoster


Politica
PNL Timiș cere lămurirea ”paternității” luptei pentru recuperarea patrimoniului Timișoarei, anunțată de primarul Fritz
28 noiembrie 2023
de: Marcel Hoster
Partidul Național Liberal, filiala Timiș, îl acuză pe actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, că își arogă, din nou, meritele fostei administrații, acum legat de lupta pentru recuperarea a diferite proprietăți ale orașului de la ceea ce edilul-șef numește mafiile imobiliare. Într-un comunicat de presă, PNL Timiș cere ca Fritz să dea dovadă de transparență,...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

27 noiembrie 2023
PNL Timiş îi răspunde lui Alfred Simonis: Gura PSD-istului adevăr grăiește!
de: Alex Nestor


Sport
SCM Poli a reuşit surpriza etapei 12 din Liga Zimbrilor
27 noiembrie 2023
de: Daniel Neacșu
Penultima etapă a turului campionatului primului eșalon masculin s-a încheiat cu trei partide disputate duminică. Surpriza rundei s-a produs la Timișoara, unde Poli a învins-o pe CSM București cu un gol la vinclu al veteranului Marius Sadoveac. În celelalte două jocuri, nou promovatele CSM Sighișoara și U Cluj-Napoca n-au luat niciun punct pe teren propriu...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Social
Dezastru într-un bloc din Lugoj, după o explozie puternică la etajul 3
28 noiembrie 2023
de: Daniel Neacșu
S-a dat alarma marţi dimineaţa, după ce o explozie puternică a făcut ravagii într-un bloc de patru etaje din Lugoj. Salvatorii sunt la faţa locului şi caută supravieţuitorii. O persoană a suferit arsuri grave. Marţi, în jurul orei 8.30, un apel la 112 anunţa despre o explozie produsă la etajul 3 al unui bloc cu...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

27 noiembrie 2023
Accident devastator în Sânandrei. O persoană a murit, două în stare gravă
de: Daniel Neacșu
25 noiembrie 2023
Un poliţist a încercat că îşi pună capăt zilelor cu pistolul din dotare
de: Daniel Neacșu
23 noiembrie 2023
Rezultate excelente pentru studenţii UPT la concursuri importante
de: Daniel Neacșu

Sănatate
Maternitatea de lângă Spitalul Județean Timișoara este aproape finalizată. Urmează montarea aparaturii medicale
S-a făcut ultimul pas în vederea realizării Institutului Oncologic
Maternitatea nouă de la Spitalul Județean Timișoara primește mobilier de 1,3 milioane de lei
Deep Oscillation în tratamentul Limfedemului Postmastectomie: O soluție inovatoare pentru pacienții cu cancere de sân
A fost lansată licitația pentru noile căi de acces la Spitalul Județean Timișoara. Câștigătorul poate lua nouă milioane de lei
Timişoara va fi gazda unui eveniment medical de excepţie
Indicatorii tehnico-economici pentru viitorul Institut Oncologic Timișoara, promovați la nivel de hotărâre de guvern
Cum să alegi un tensiometru, aparatul care nu trebuie să lipsească din trusa medicală de acasă
Mai puţin de o săptămână până la Congresul Național de Fizioterapie de la CRAFT, care va beneficia şi de un party special
Morile istorice ale Banatului, reunite în cadrul unui volum de excepție. Acasă în Banat a cuantificat 410 obiective
La Şag se deschide un nou centru medical
Demolările necesare pentru noul Spital de Oncologie Timișoara, așteptate să înceapă în acest an
Timp liber și cultură
S-a deschis Auchan Moșnița! Descoperă reduceri la zeci de produse și o super tombolă la care poți câștiga premii în bani!/Foto
Spectacol de Ziua Națională a României la Școala de Arte Timișoara
„Flavours of Banat and Crișana”, în proiecție la Consiliul Județean Timiș
Festivalul Caleido, în Iulius Congress Hall: cinci zile de spectacol, cu intrare gratuită
Proiectul Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei a ajuns la final
La Iulius Town, începe sezonul distracției pe gheață, În acest weekend se deschide patinoarul
Marți, 28 noiembrie, se deschide supermarketul Auchan Moșnița. Bucură-te de prețuri mici în fiecare zi și înscrie-te la tombola care îți poate aduce unul dintre cele peste 100 de premii în bani!
Folclor: taifas săftos cu Luminița Safta
La Iulius Town, în ultimul weekend de Black Friday, tot mai multe branduri se alătură campaniei
Expoziţia OPUS 25 încă poate fi vizitată la Galeria POD
Cursuri gratuite de dansuri populare pentru copiii din Şag
Weekend plin, la Iulius Town: continuă Black Friday, începe concursul „Armonii în culorile toamnei”, iar Teatrul de Păpuși îi așteaptă pe cei mici
Economic
Ultimul tronson din drumul expres Lugoj – Filiași a rămas fără proiectant. Licitația va fi reluată
26 noiembrie 2023
de: Marcel Hoster
Ultimul tronson din drumul expres Lugoj – Filiași, cel dintre Lugoj și Caransebeș, a rămas fără proiectant. Societatea care a câștigat contractul, o firmă turcească, nu a prezentat toate documentele necesare, ceea ce a dus la anularea contractului. Câștigătoare a licitației a fost declarată societatea Inpro Mühendİslİk Müşavİrlİk Anonİm Şirketi din Turcia. Respectiva societate nu...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Învățământ
La Timișoara a avut loc cea de a noua ediție a conferinței naționale Cultura și educația azi
British International School of Timișoara a inaugurat o nouă clădire, investiție de 6 milioane de euro, în campusul educațional din capitala Banatului/FOTO
Universitatea de Vest Timișoara organizează trei noi întâlniri de excepție
Un nou laureat Nobel, la Universitatea de Vest. Nadia Murad ajunge la Timișoara
Universitatea de Vest Timișoara a fost inclusă în topul Times Highier Education
Curs inedit, cu Gelu Duminică și muzică lăutărească pentru studenții Facultății de Sociologie și Psihologie/FOTO
ADR Vest a realizat finanțări de sute de milioane de lei, din Programul Operațional Regional, pentru școlile și universitățile din Timiș/FOTO
Învățământul liceal profesional din România se va transforma și va permite accesul elevilor până la universitate
Știri de ultima oră
PNL Timiș cere lămurirea ”paternității” luptei pentru recuperarea patrimoniului Timișoarei, anunțată de primarul Fritz
28 noiembrie 2023
de Marcel Hoster
Partidul Național Liberal, filiala Timiș, îl acuză pe actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, că își arogă, din nou, meritele fostei administrații, acum legat de lupta pentru recuperarea a diferite proprietăți ale orașului de la ceea ce edilul-șef numește mafiile imobiliare. Într-un comunicat de presă, PNL Timiș cere ca Fritz să dea dovadă de transparență,...
Citeşte tot articolul

La Timișoara a avut loc cea de a noua ediție a conferinței naționale Cultura și educația azi
28 noiembrie 2023
de Marcel Hoster
Universitatea de Vest din Timişoara, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, a organizat cea de a noua ediție a Conferinței naționale „Cultura și educația azi”. Proiectul, finanțat de CJ Timiș prin Programul „TimCultura 2023”, s-a desfășurat în 25 noiembrie în format hibrid, cu participarea a 300 de invitați elevi, studenți, doctoranzi și cadre didactice din...
Citeşte tot articolul

S-au stabilit detaliile organizatorice pentru parada de 1 Decembrie. Tehnica militară, prezentată în prealabil, la Mall
28 noiembrie 2023
de Marcel Hoster
La Timișoara, organizarea ceremoniilor militare și religioase prilejuite de celebrarea Zilei Naționale au intrat în linie dreaptă. Primăria Timișoara ne anunță că este implicată și ea în ceremoniile dedicate acestei zile. Comisia de Circulație a avizat traseul pe care se vor desfășura atât repetițiile, cât și parada militară pentru care sunt necesare restricționări temporare ale...
Citeşte tot articolul

British International School of Timișoara a inaugurat o nouă clădire, investiție de 6 milioane de euro, în campusul educațional din capitala Banatului/FOTO
28 noiembrie 2023
de Marcel Hoster
Una dintre cele mai cunoscute școli private din zona de vest a României, British International School of Timișoara, a inaugurat oficial, marți, o nouă clădire cu clase și laboratoare pentru copiii care învață aici. Inaugurarea a avut loc în prezența elevilor, a părinților și a viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău. Cu această nouă clădire, campusul va...
Citeşte tot articolul

S-a deschis Auchan Moșnița! Descoperă reduceri la zeci de produse și o super tombolă la care poți câștiga premii în bani!/Foto
28 noiembrie 2023
de deBanat.ro
Astăzi, 28 noiembrie, a avut loc deschiderea noului supermarket Auchan Moșnița, situat în incinta Moșnita City Mall din Moșnița Nouă, județul Timiș! Magazinul dispune de o suprafață de 1.600 mp și îți pune la dispoziție un sortiment de peste 12.000 produse, cu tot ce ai nevoie pentru masă și casă, de la carmangerie, fructe și...
Citeşte tot articolul

USR solicită desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. PNL a votat acest proiect, dar acum îl tergiversează
28 noiembrie 2023
de Alex Nestor
USR solicită parlamentarilor PNL să voteze proiectul pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, depus la Parlament în urmă cu mai bine de doi ani şi jumătate. Ani la rândul, institutul a fost condus de Ion Iliescu şi Dan Voican-Voiculescu, ambii cercetați pentru infracțiuni contra umanității în Dosarul Revoluţiei. Conform unui comunicat al USR,...
Citeşte tot articolul

Viitorul stadion al Timișoarei va costa 169 de milioane de euro. Au fost primite aprobările
28 noiembrie 2023
de Marcel Hoster
Comisia tehnico-economică din cadrul Ministerului Dezvoltării a dat, marți dimineața, aviz pozitiv pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. În cursul zilei a avut loc ședința de analiză a proiectului, acum urmează o nouă ședință în care se va dezbate inițiativa, una interministerială. ”Proiectul noului stadion din Timișoara intră în linie dreaptă! Arena multifuncțională care va...
Citeşte tot articolul

Cine sunt cei patru primari pe care Alin Nica afirmă că i-a racolat pentru PNL. Printre aceştia, o mare surpriză
28 noiembrie 2023
de Alex Nestor
Într-o conferinţă de presă pe care a ausţinut-o alături de Nicolae Ciucă, preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, a afirmat că există patru primari care se vor alătura filialei pe care o conduce. Într-adevăr, Nica are patru semnături de la toţi atâţia primari din afara PNL, una dintre ele aparţinând chiar naşului său, edilul PSD din...
Citeşte tot articolul

Dezastru într-un bloc din Lugoj, după o explozie puternică la etajul 3
28 noiembrie 2023
de Daniel Neacșu
S-a dat alarma marţi dimineaţa, după ce o explozie puternică a făcut ravagii într-un bloc de patru etaje din Lugoj. Salvatorii sunt la faţa locului şi caută supravieţuitorii. O persoană a suferit arsuri grave. Marţi, în jurul orei 8.30, un apel la 112 anunţa despre o explozie produsă la etajul 3 al unui bloc cu...
Citeşte tot articolul

Spectacol de Ziua Națională a României la Școala de Arte Timișoara
28 noiembrie 2023
de Daniel Neacșu
Eveniment special. Spectacolul „Inimă de român” se desfășoară în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș în 29 noiembrie 2023, ora 18:00 și este o producție extraordinară care aduce pe scenă talentele remarcabile ale claselor vocal-instrumentale și de coregrafie ale Școlii de Arte Timișoara. Măiestria și pasiunea cu care acești tineri...
Citeşte tot articolul

Comentarii prin facebook