Duminică seara, Timişoara a trăit unul dinte cele mai grandioase şi emoţionante episoade din lunga şi zbuciumata sa istorie. Peste 40.000 de timişoreni (unii spun c-au fost spre 50.000) s-au adunat din nou în Piaţa Operei, care n-a mai cunoscut o asemenea afluenţă din 20 şi 22 decembrie 1989. Şi asta, după alte cinci zile de proteste. Au fost în piaţă dascăli şi studenţi, profesori şi elevi, patroni de firme alături de angajaţii lor, au fost artişti, scriitori, medici sau ingineri. Au fost oameni care au ieșit în stradă şi în decembrie 1989, alături de tineri care nici nu se născuseră la acea vreme. Am văzut familii formate din bunici, copii şi nepoţi. Au fost oameni care nu s-au văzut de ani de zile şi s-au reîntâlnit în piaţă, îmbrăţişându-se în lacrimi. A fost în stradă tot ce are mai bun Timişoara.
Zeci de mii de suflete au vibrat împreună în momente unice şi înălţătoare pe care mulţi nu le-au trăit într-o viaţă de om. Unii timişoreni le-au trăit acum a doua oară, după zilele revoluţiei. Am văzut oameni cu lacrimi de bucurie în ochi, deşi nu bucuria i-a adunat. Nu de puţine ori, Timişoara, datorită multiculturalităţii sale, a fost acuzată că nu vibrează de patriotism. Dar duminică, în Timişoara, din zeci de mii de piepturi s-a cântat de nenumărate ori „Deşteaptă-te române”, făcând pielea de găină şi celui mai nepăsător om. Am văzut din nou solidaritate cu Capitala, cum n-a mai fost decât în 1989. Mai ales în competiţii sportive ne-am obişnuit în Timişoara ca numele Bucureşti să fie alăturat unui cuvânt care rimează cu UE. Acum s-a scandat „Luptă, Bucureşti!”. (Şi la Bucureşti s-a strigat „Luptă, Timişoara!”). Timişoreanii au arătat din nou ţării, Europei şi lumii întregi care este adevăratul şi mult vorbitul „spirit al Timişoarei”. Timişoara a trăit, a vibrat, a cântat prin tot ce are mai frumos. Prafrazându-l pe JFK dintr-unul din cele mai faimoase discursuri din istorie (Berlinul de Vest, iunie 1963), mulţi timişoreni vor spune cu mândrie oriunde s-ar afla: „Eu sunt timişorean”.
Ei bine, pentru aceste momente unice din viaţa Timişoarei, un merit incontestabil l-a avut chiar timişoreanul Sorin Grindeanu. Şi asta nu pentru că şi-ar fi dorit-o, dar i-a reuşit incredibil de bine. N-au reuşit Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Gheorghe Ciuhandu sau Nicolae Robu la un loc să adune atâţia oameni. N-au reuşit Real Madrid, Atletico, Sporting Lisabona, Manchester City sau Ajax să aducă pe stadion atâta lume. Au reuşit însă Liviu Dragnea şi guvernul condus de Grindeanu. Ce s-a întâmplat duminică în Timişoara, dar şi în toată ţara, arată că România mai are viitor. Când ce are mai bun România protestează nu pentru zece lei în plus la pensie sau salariu, ci pentru idei, cu certitudine că România mai are şanse. Fiindcă oamenii au ieşit împotriva unui sistem politic depăşit, împotriva corupţiei, a ticăloşiei, a legiferării tâlhăreşti din miez de noapte, a minciunii şi pentru moralitate, transparenţă şi-o Justiţie necontrolată politic. Aceşti oameni frumoşi reprezintă, de altfel, şi viitorul României.
Comentarii prin facebook