Călin Dobra, după ce Robu a acuzat CJ Timiș de incompetență: „Mă așteptam la moderație în declarații din partea celui care a lăsat orașul nemăturat de mai bine de patru luni”

Reacție imediată a lui Călin Dobra, după ce primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a acuzat Consiliul Județean Timiș de incompetență pentru cele 230 de milioane de lei necheltuite din buget, excedent bugetar. Președintele CJ Timiș spune că edilul Timișoarei este ultimul care ar trebui arate cu degetul către altcineva.

„Primarul Robu vorbește despre incompetență la Consiliul Județean? Domnul Robu este chiar ultimul care ar trebui să-i acuze pe alții de așa ceva… și, cu atât mai puțin pe noi, cei de la CJ Timiș. Am citit cu uimire că suntem acuzați de domnia sa că nu am reușit să cheltuim toți banii din bugetul de anul trecut. Ce nu știe domnul primar, sau ce se face că nu știe, este că nu am cheltuit toți banii din buget întrucât noi am reușit să decontăm lucrări pe programe europene. De exemplu, am asfaltat pe banii CJ Timiș trei drumuri județene, dar apoi am „facturat” Uniunii Europene 15 milioane lei. La ce rezultate în atragerea de fonduri UE are Primăria, suntem convinși că domnului Robu îi este străină această noțiune. S-a găsit dl primar să vorbească despre ineficiență? Tocmai el ? Domnul Robu nu a reușit nici acum să semneze un contract de deszăpezire cu o firma de specialitate, situație care i-a lăsat în plata Domnului pe timișoreni în una din cele mai grele ierni”, transmite Dobra.

Primăria are excedent bugetar pe 2018 de 10 milioane lei. Dobra îl invită pe Robu la o ședință de lucru la CJ Timiș, „să îi explic cum instituția noastră are în administrare 1300 de km de drumuri județene, dar niciunul nu a fost blocat în această iarnă… și să îi explic cum Consiliul Județean are semnate și perfect funcționale șase, Ș-A-S-E, da, șase, contracte de deszăpezire”.

„Ce rezultate are dl Robu în atragerea de fonduri europene de își permite să vorbească despre ineficiență la Consiliu? În timp ce Primăria condusă de domnia sa ratează proiect după proiect, CJ Timiș are în acest moment, în derulare și în implementare, proiecte de 100 de milioane de euro. Mă așteptam la moderație în declarații din partea celui care a lăsat orașul nemăturat de mai bine de patru luni. Senzația este că probabil ne va prinde Paștele cu orașul încă îmbâcsit și copleșit de murdărie. Mă așteptam la moderație din partea celui care a abandonat în troiene 300.000 de timișoreni din cauza, da, ați ghicit, incompetenței”, a scris președintele CJ Timiș pe Facbeook.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

contribuabil timisoarean a spus: (februarie 14th, 2019 at 09:54 )

nici unii , nici altii nu sunt mai breji. Atat Timisoara cat si jud. Timis sunt de departe ceea ce ar trebui sa fie. Se vede si de pe Luna cum arata judetul cat si orasul resedinta de judet. Motivele sunt multiple, incompetenta, birocratie, gospodarire proasta, deficitara a banilor publici.

tibi a spus: (februarie 14th, 2019 at 10:42 )

Bravo, robulache, iti da clasa chiar si acest sobolan oparit, acest prost al clasei. Tine-o tot asa, robete, poti si mai jos!

anteconbega a spus: (februarie 19th, 2019 at 10:38 )

Deşi domnul tibi e cam dur cu tânărul candidat Dobra, trebuie să recunosc că râde hârb de oală spartă!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

barbat arestat

„Găinar” prins, după mai multe „lovituri”

Miercuri, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, chiar miercuri, polițiștii au fost sesizați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Găinar” prins, după mai multe „lovituri”
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, chiar miercuri, polițiștii au fost sesizați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Găinar” prins, după mai multe „lovituri”
Consiliul Local Timișoara a acordat, joi, ștrandul Termal celor de la societatea Horticultura, care aparține primăriei. Transferul se face sub forma delegării gestiunii prin atribuire directa a  activităților necesare  întreținerii și exploatării, fără organizarea unei licitații în vederea găsirii unei firme care să preia această funcție. Deocamdată, cei de la Horticultura vor trebui să dea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura primește gestiunea ștrandului Termal pe cinci ani de zile
Consiliul Județean Timiș dorește obținerea titlului de ”Regiune gastronomică europeană” în anul 2028. Instituția a anunțat începerea elaborării dosarului de candidatură. Bidbook-ul proiectului va fi realizat de Caius Ovidiu Merșa, un antropolog culinar și expert în artele culinare. În următoarele două săptămâni, până în 22 mai, persoanele interesate pot contribui la documentul care va prezenta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș lansează pregătirea dosarului pentru obținerea titlului de Regiune gastronomică europeană pentru Banat
Lansarea candidatului la funcția de primar al comunei Satchinez a oferit posibilitatea celor de la PSD să acuze USR și Alianța Dreapta Unită că susțin un competitor cu probleme penale. Conform celor de la PSD, cel susținut pentru conducerea primăriei din localitatea amintită a fost condamnat penal pentru luare de mită. La lansarea candidatului amintit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta electorală se ascute. PSD acuză USR și Alianța Dreapta Unită că susțin penalii în funcții publice
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că a pus la cale un proiect de hotărâre prin care banii alocați pentru drumurile județene și comunale din județ vor avea tăiate 83 de procente din banii alocați pentru drumurile amintite. Conform oficialului, propunerea pune în pericol circulația cetățenilor din numeroase localități. El spune că o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că vrea să taie 83 la sută din banii alocați pentru drumurile din administrare: ”Noi nu putem să rămânem fără bani alocați pe drumurile județene”
Protecția Consumatorilor atenționează cumpărătorii să aibă grijă la achiziția de legume și fructe. În urma rezultatelor unor contrale, desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pentru verificarea modului în care este respectată legislația în domeniu, la comercializarea de legume și fructe proaspete, instituția a elaborat o serie de atenționări necesare consumatorilor atunci când achiziționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție la cumpărarea de fructe și legume. Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări/FOTO
La scurt timp după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a convocat presa, joi dimineața, la o declarație de presă, fără a preciza tema, PSD Timiș a emis un comunicat de presă pe una din posibilele teme pe care șeful administrației județene le-ar putea aborda, cea a modului de distribuire a sumelor pentru echilibrarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș spune că a găsit soluția deblocării hotărârii Consiliului Județean, de alocare a banilor pentru echilibrarea bugetelor locale
Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face asta doar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, dar Moș se pregătește pentru începutul campaniei electorale făcând declarații curajoase. „Vreau să vin în fața timișorenilor cu angajamente precise și termene clare pentru realizarea proiectelor propuse. Dacă la finalul termenelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”
Top