Cum a făcut Nicolae Robu din PNL Timiş un partid de „mărima a a 4-a, a 5-a etc”. Antologia aroganţei

Cum era de aşteptat, obţinând doar 23 de procente pe Timişoara (USR-PLUS – 41%), şi pierzând şi judeţul în faţa Alianţei 2020, liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, nu şi-a găsit nicio vină. Ce, am candidat eu?”. Ba, s-a declarat fericit că a scos un procent peste media naţională a PNL. Adică pe locul 18, dar putea fi şi pe 30. E adevărat a luat mai mult decât PNL Teleorman, dar mai puţin decât PNL Vrancea sau PNL Botoşani (sic!). Nu mai spun că şi scorul mai bun pe judeţ (28%) a fost posibil datorită rezultatelor bune luate în oraşele conduse de primarii care nu-l mai vor în fruntea filialei.

Nicolae Robu la PNL Timiș,

Nicolae Robu la PNL Timiș,

Dar nici asta nu contează. Relevantă este însă imensa sa ipocrizie. Imediat după alegeri a declarat că nu i-a desconsiderat niociodată pe cei din USR-PLUS. Ba mai  mult, se aştepta la acest rezultat: Este real, s-a întâmplat, este fenomenul USR-PLUS, care nu are nicio legătură cu persoanele aflate la conducerea partidului nostru. Este o tendinţă peste tot (…) semnalele erau clare în această direcţie”.

Haideţi să vedem cum nu-i desconsidera pe cei din USR-PLUS cu doar opt zile înaionte de alegeri. Se întâmpla pe 18 mai, când declanşa un faimos sondaj pe pagina sa de Facebook, iar USR-PLUS era catalogată o formaţiune de mâna a doua sau a treia.

Alegerile europarlamentare din 26.05.2019 sunt cruciale pt. România. Pt noi, românii și pt toată lumea democratică aflată cu ochii pe noi, până la urmă important nu e cât au luat partidele de categoriile de mărimea a 2-a, a 3-a etc., ci cine câștigă alegerile. Iar lupta pt primul loc se dă, evident, între PNL și PSD. Așadar, e simplu: dacă nu vrem să mai câștige PSD, trebuie să votăm PNL. De acord?”, scria Robu pe 18 mai. Şi n-a fost îndeajuns, completând în aceeaşi zi: “Niște minți încețoșate, incapabile de o logică elementară, au interpretat sondajul ca un joc în doi în alt sens decât e, de fapt, lupta electorală. Chiar nu e limpede pt oricine că lupta pt întâietate politică în România se dă între PNL și PSD?”.

Şi iată un limbaj de universitar tot cu ocazia acelui sondaj: DOAMNE, CE BINE CĂ PROSTIA NU DOARE, CĂ AR TREBUI SĂ UMBLĂM CU CĂȘTI PE URECHI SĂ NE PROTEJĂM DE URLETELE PE CARE UNII LE-AR SCOATE! Te-apucă râsu-plânsu, un plâns compătimitor până aproape de lacrimi. Căci, bieții, cei cu șansă că prostia nu doare, ne sunt, totuși, tovarăși de specie!”.

Cum stă treaba cu anticiparea fenomenului USR-PLUS”? Priviţi ce sigur era pe 4 mai: „Pe Timiș, noi suntem pe primul loc. Sunt sondaje de uz intern și nu încercați să mă trageți de limbă, nu vă pot da cifre. Suntem pe locul întâi și în sondajele noastre, şi pe județul Timiș și pe municipiul Timișoara suntem pe primul loc.”

Cât despre desconsiderare, pe 3 mai avea o revelaţie: „Zilele trecute cineva mă întreba simplu: Ăştia sunt satanişti? M-a întrebat o persoană, pentru că ar fi spus cineva de acolo că învierea e cea mai mare minciună”.

Pe 23 martie, făcea băşcălie de veleitarii” USR-PLUS care anunţau că vor să câştige alegerile la nivelul Timişoarei: „Eu zic că e bine dacă se amăgesc cu asemenea cifre, momentul adevărului e foarte aproape: Credeţi că noi nu avem sondaje? Mă vedeţi pe mine crispat? Lumea s-a săturat de aceşti veleitari, pentru că sunt nişte veleitari, atâta tot. Care debitează nişte prostii de te cruceşti! Asta e alternativa României, formată din patru litere? Cred că alternativa trebuie să fie una sănătoasă cu confirmări, nu una cu lozinci. Ce au iei în spate, domne, hai să vedem concret? Noi avem în spate realizări concrete. Ce oameni noi? Şi oamenii noi trebuie să aibă realizări în spate, noi nu avem oameni noi? Am fost la o întâlnire cu studenţii liberali, avem sute de studenţi, avem tineri de nici nu mai ştiu numărul”. Cum e cu tinerii care au ieşit la vot?

Pe 4 martie posta pe Facebook: „Cum se explică isteria liderilor USR Timiş”. Şi explica” iar treaba cu veleitarii”: „Se știe că în această perioadă toate partidele fac sondaje. Și ce ne spun sondajele, stimați timișoreni? Ne spun clar -toate, absolut toate, fără excepție!-, că PNL e de departe favoritul dv, că USR s-a plafonat de mult, la un scor ce-i scoate din minți pe veleitarii din fruntea sa. Ei bine, în disperarea lor, veleitarii pe care nu-i ia nimeni în seamă sau îi ia negativ, mă atacă săptămână de săptămână pe mine, ca lider PNL cu scor dublu față de scorul PNL acum, ca și în 2016 și ca întotdeauna (…) doar-doar le voi pomeni numele să-i fac să pară importanți și socotind că astfel vor îndepărta de mine și de PNL o parte dintre simpatizanți și-i vor atrage spre ei”.

Pe 3 martie făcea psihanalize cu liderii USR: Mintea liderilor locali USR, însă, e umbrită de ambiții personale fără acoperire și de frustrări, frustrări, după o psihanaliză ultrasumară, cumulate în timp, probabil, începând de când erau la grădiniță și accentuate la pubertate, în adolescență, în studenție și și mai și, la pășirea plenară în viață. Eu i-am tratat cu respect chiar  dacă unii sunt foarte limitaţi la cap şi nu pricep nimic oricât le explici. Bieții de ei!”.

 

Cîteva zile mai înainte, pe 1 martie, liderii USR Timiş erau şi proşti şi nesimţiţi: “Dar dacă eşti şi prost si nesimţit, nu mai stau de vorbă. Eu nu vorbesc despre toţi, vorbesc despre liderii pe care i-am văzut manifestându-se în Timişoara. Nu le ştiu nici numele. Pe unul îl ştiu, dar mereu îi pocesc numele e cu ‘ă’ sau cu ‘a’, nu stiu„,” Oare între timp le-o fi aflat şio numele. Nu de alta, dar la un scor aproape dublu pe Timişoara, poate ar trebui să meargă să ia nişte lecţii de la liderii USR. Şi de politică şi de bun simţ. Şi astfel de declaraţii au fost cu duiumul, doar spaţiul şi frica de-a nu plictisi mă fac să mă opresc. Ele însă devoalează unul din motivele eşecului PNL în Timişoara: nemărginita aroganţă a lui Robu. Aşa cum aroganţa liderilor PSD le-a adus adus social-democraţilor “măcelul” din 26 mai.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

vest a spus: (mai 31st, 2019 at 09:58 )

La acest specimen gretos problema cea mai mare este lipsa de educatie. Nu e vorba de dimplomele pe care le are, ci de educatia de acasa, de cei sapte ani.

leo di taio a spus: (mai 31st, 2019 at 15:37 )

Un individ conflictual, lipsit de bun simt, cu aere de dictator de parca ar fi in curtea lui tata-su, paralel cu administrarea orasului .Prof. doc. N.R. se calauzeste dupa principiul:”cine nu e cu mine e impotriva mea”El trebuie sanctionat mai intai prin vot la alegerile locale de anul viitor. , iar daca PNL-ul nu doreste sa alunece si mai rau pe tobogan sa se debaraseze urgent de acest individ.

Mada a spus: (iunie 1st, 2019 at 10:08 )

Prostul care nu-i fudul, nu-i prost destul. Dar una e să fii prost pe cont propriu, alta e să conduci un oraș. Trebuie să avem grija să scăpăm de specimenul ăsta cu probleme și la educație și la mansardă.

dam a spus: (iunie 8th, 2019 at 18:47 )

nicolaie roibu om cu probleme grave la masarda va ingropa penleul in lada de gunoi a istoriei in tm.bafta arogantule si dute la gara

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Şi la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfânta Lumină ajunge pe calea aerului în Timişoara sâmbătă seară
În această noapte, în jurul orei 01:50, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Independenței din municipiul Caransebeș, acolo unde a avut loc un incendiu într-o garsonieră situată la parterul unui imobil tip P+1. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt, pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în noaptea de vineri spre sâmbătă. Un bărbat de 44 de ani a murit într-un incendiu
Înainte de Paștele ortodox, în Liga 3 s-a jucat doar vineri, 3 mai 2024, partidele din cadrul etapei a VI-a din play-off şi play-out. Reamintim, în play-off și play-out, echipele au intrat cu punctele acumulate în sezonul regular. În turneul care determină formațiile care merg în barajele de promovare se joacă în sistem tur, retur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda pierde două puncte mari acasă, Politehnica se impune în sfârşit cu Buziaşul
Top