M-a întrebat cineva: „Ăsta, Robu, e interlop?”

„Zilele trecute cineva mă întreba simplu: Ăştia sunt satanişti? M-a întrebat pentru că ar fi spus cineva de acolo că învierea e cea mai mare minciună”, a povestit preşedintelele PNL Timiş, Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă, „ăştia” fiind membrii USR. Aşadar, nu Robu spune că USR-iştii sunt satanişti, ci un cunoscut de-al lui. Iar el a crezut că trebuie să facă şi public acest lucru, printr-un demers josnic, demn mai degrabă de un Codrin Ştefănescu, Mitralieră, iar nu de unul care se tot laudă că e dascăl universitar. Mai mult, Robu ştie că nu e vorba de satanism aici, fiindcă pe acelaşi motiv invocat toţi iudaicii ar fi satanişti. Nu mai vorbesc de atei, islamişti etc. Dar, dând dovadă de un politicianism meschin, s-a gândit totuşi să facă public această discuţie, imaginară sau nu.

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Şi mai dau un exemplu, fiindcă tot se laudă cu chitara sa. Robu ar trebui să ştie că sunt destui indivizi, în speţă fundamentalişti, probabil precum cel care l-a şi întrebat de USR-işti, care spun că rock and roll-ul este o muzică satanică, iar rockerii satanişti. Ori Robu tot „se dădea mare” într-un timp că e mare rocker. O fi şi el satanist sau doar se laudă că e rocker, dar de fapt e manelist? Atunci de ce să spui cu vocea mare  şi în public o asemenea mizerie? Mai mult, e vorba şi de un partid cu care PNL va fi obligat să se alieze. Asta dacă nu Robu încă plânge după PSD.

Ca să nu spun că, pe acelaşi model, pot să spun şi eu ori cineva de la USR: „M-a întrebat cineva dacă Nicolae Robu e interlop, fiindcă se tot afişează cu un individ care e de notorietate că se învârte în lumea interlopă”. Şi aici chiar există o mult mai mare legătură cu realitatea decât la comparaţia USR-işti – satanişti. Fiindcă atâta timp cât eşti consiliat şi ai relaţii extrem de bune cu un om care frecventează lumea interlopă se poate spune că şi tu eşti implicat în această lume. Sau mergând mai departe, pot să spun că m-a întrebat cineva dacă Primăria Timişoara este controlată de interlopi şi promovează interesele acestora. Mai mult, când apar dovezi peste dovezi, îţi aperi în continuare protejatul cu afirmaţii halucinante: „A lucrat în SRI și s-a ocupat chiar de domeniul acesta al lumii interlope. Așa a intrat în contact cu anumite persoane”.

De parcă amicul său apăra siguranţa naţională din mijlocul interlopilor în cluburi de manele. Iar dacă a văzut prea multe firme cu agenţi sub acoperire, Robu ar trebui să ştie că în mediul în care ajung aceştia nu se ştie care este adevărata lor profesiune. Că de aceea sunt sub acoperire. Ori în cazul de faţă nu este aşa, toţi interlopii ştiau că stau la masă cu un angajat SRI. Cu toate acestea, este Robu un interlop? Nu cred, deşi există mult mai multe indicii în acest sens decât în povestea cu USR-iştii satanişti. Şi ca să închei, precum interlopii, Robu toată ziua se plânge că duşmanii îi poartă pică, fiindcă n-au valoarea lui. Sigur, cu alte cuvinte…

P.S. Adevărul este că nimeni nu m-a întrebat dacă Robu e satanist. Sunt însă zeci de persoane care afirmă cu tărie, nu doar întreabă, că el ar avea alt gen de probleme. Dar nu sunt ca Nicolae Robu să le expun în public.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (mai 4th, 2019 at 17:01 )

e prea oligofren sa fie interlop, e doar robul interlopilor, primeste si el o spaguta si se face ca nu stie nimic, altfel ia cateva palme peste freza aia de neam prost.

niciolae a spus: (mai 5th, 2019 at 00:32 )

Foarte bun articolul. Sa speram ca timisorenii vor iesi la vot si scapam de acest primar ipocrit. Pe mine m-a intrebat cineva daca inainte de culcare robu ii multumeste lu dragnea inainte sau dupa ce-i admira poza de la capu patului.

Ionutz a spus: (mai 5th, 2019 at 01:22 )

Ionutz Barosanu va da clasa ba. Puteti sa munciti o viata intreaga si tot nu veti avea ce are el.

tibi a spus: (mai 5th, 2019 at 04:03 )

singurul lucru pe care-l are „ionutz barosanu'” sunt firimiturile din spaga si o gramada de ruie in frigider, dar nu mai multa decat aia pe care o primeste robulica. multa ruie!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top