Domul Catolic din Piaţa Unirii e în plin şantier, finalizarea lucrărilor e aşteptată înaintea Crăciunului de anul viitor

Domul Catolic din Piaţa Unirii

Domul Catolic din Piaţa Unirii

Cea mai importantă biserică catolică din zona centrală a Timişoarei, Domul din Piaţa Unirii, va fi închis publicului timp de un an de zile. Cu 22 de milioane de lei, fonduri europene lăcaşul de cult trece prin cea mai importantă reabilitare din întreaga istorie.

Crăciunul anului 2020 va redeschide Domul Catolic pentru credincioşi şi turişti, după ce timp de un an de zile va suferi transformări majore. Toate pentru a oferi o reabilitare de anvergură, care să pună într-o lumină mai bună clădirea şi ceea ce oferă aceasta. O lumină mai bună şi la propriu, pentru că sistemul de iluminat din interior se va schimba radical. Toate statuile şi decoraţiunile din biserică au intrat deja la reparaţii, poate pentru mulţi e o surpriză să afle că acestea sunt realizate din lemn şi ulterior acoperite cu un chit special şi cu foiţă de aur.

Prin intermediul unui proiect din cadrul Programului Operaţional Regional, Episcopia Romano-Catolică beneficiază de fonduri nerambursabile, cu care va putea realiza toate aceste reparaţii costisitoare.

O importantă etapă a renovării a fost deja dusă spre sfârșit, mai sunt mici detalii de pus la punct. Ne referim la un nou sistem de încălzire, acesta a fost instalat deja în pardoseala Domului şi va oferi un confort sporit ocupanţilor. Acum se lucrează intens la şarpanta clădirii, meşterii maramureşeni intervin la structura din lemn şi îi oferă o viaţă nouă, care să dureze mulţi ani bun de acum înainte.

Poate cea mai importantă intervenţie se realizează la statuile care mobilau biserica, toate acestea, dar şi numeroasele decoraţiuni existente au fost date jos şi mutate în laboratoare speciale, acolo unde specialiştii le refac şi le oferă luciul care fusese pierdut în cele câteva sute de ani în care au fost afectate de diferiţi factori.

Reparaţii de amploare, oameni pricepuţi puţini

Sunt câteva zeci de oameni care lucrează în mai multe etape ale reabilitării. Sunt zidari, dulgheri, arhitecţi, ingineri, restauratori, toţi ştiu fiecare ce sarcini au şi când trebuie să intervină. Din păcate, atât reprezentanţii firmei de construcţii, dar şi cea de restauratori se plâng că nu mai sunt oameni pricepuţi în aceste sectoare, intervenţiile realizându-se dificil.

Valoarea de excepție a întregii catedralei este dată de caracterul unitar, de componentele artistice păstrate aproape intacte.  Catedrala romano catolică din Timişoara este una dintre cele mai importante monumente baroce din țară şi una dintre puținele monumente unde s-a păstrat, aproape integral, şi mobilierul iniţial al edificiului. Astfel, era de sine înțeles că proiectul de restaurare, revitalizare a obiectivului are două componente de egală importanță – asigurarea cerințelor de performanță a clădirii și restaurarea, punerea în valoare a tuturor componente artistice – cele legate organic de clădire – piatra sculptată, metal, pictura murală, vitralii, dar și cele mobile (altare, mobilier pictat, etc.).

Echipa pluridisciplinară s-a alcătuit astfel încât să acopere toate specialitățile, fiind formată din arhitecți, ingineri structuriști, instalatori și restauratori de piatră și metal, restaurator de orologiu, echipă care a colaborat cu specialiștii din echipa de restaurare (prezentarea lor se va referi la această parte importantă a clădirii).

Vestea bună e că biserica se află într.o stare destul de bună. Atât expertiza tehnică a clădirii, cât și verificările ulterioare prin măsurători, diagnostizări vizuale şi modelări au pus în evidenţă o stare bună a ansamblului care necesită doar intervenții minimale, punctuale.  Intervenţii punctuale au mai fost, iar una dintre cele mai importante a avut loc în 1982, atunci când interiorul a fost rezugrăvit. Iar această lucrare ar putea să pună probleme mai mari restauratorilor, care sunt acum în poziţia de a verifica ce se află sub această zugrăveală. Vor fi realizate decapări pe suprafeţe mari, pentru a se stabili dacă zugrăveala iniţială nu era diferită de cea existentă acum

Important, clădirea va beneficia acum de instalații de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu. Are loc, de asemenea, nlocuirea instalațiilor electrice și asigurarea iluminatului ambiental interior pentru iluminatul bolţii, și a componentelor artistice restaurate precum și iluminatul exterior.

Sistem de iluminare artistic, cu LED şi sistem de comunicaţii de tip bluetooth

Noua soluție de iluminat va schimba radical percepția interiorului bisericii, pentru că din soluțiile existente anterior, se va păstra lustra de argint din altar care simbolizează „Lumina veșnică”, respectiv lustra autentică din centrul navei, restul fiind soluții noi cu tehnologie nouă de comandă.  Iluminatul general al navei și altarelor se va obține dintr-un iluminat indirect, prin amplasarea reflectoarelor pe cornișă. Reflectoarele propuse sunt echipate cu surse LED de diferite puteri electrice. Toate aparatele de iluminat vor fi echipate și cu modul de comunicație radio de tip bluetooth low energy (BLE) care va permite confirgurarea unor scenarii de utilizare a sistemului de iluminat în corelare cu nevoile de utilizare ale beneficiarului. 

Iluminatul de accent al picturilor din altare, respectiv al picturilor care reconstituie “Drumul crucii” se va realiza cu ajutorul unor reflectoare amplasate pe cornișa și orientate diametral opus față de obiectul care dorim să fie iluminat. Reflectoarele au unghiuri de dispersie a luminii diferite, cuprinse între 13 grade și 40 grade, în funcție de zona care trebuie iluminată, raportată la distanța de la care se face iluminarea acesteia. Reflectoarele propuse sunt echipate cu surse LED echipate cu modul de comunicație de la distanță de tip bluetooth low energy (BLE) dar pentru funcția de ON/OFF.

Instalaţia de iluminat arhitectural exterior se compune dintr-un sistem complex, cu  aparate de iluminat amplasate atât în sol, cât și pe fațade. Aparatele de iluminat vor fi cu poziţie reglabilă.

Şarpantă nouă, lucrări la ziduri şi criptă

Paralel cu intervenția la șarpantă, se înlocuiește integral învelitoarea, utilizând țiglă solzi și tablă de cupru, se refac integral sistemele de colectare și dirijare a apelor pluviale, asigurarea paratrăsnetului și a împământării.

De asemenea, are loc asanarea criptei, asigurarea unui acces în condiţii siguranță, eliminarea umidității și a sărurilor din zidurile criptei și soclu, consolidarea gardului zidit și restaurarea panourilor de fier forjat, asigurarea accesului persoanelor cu handicap locomotorii prin amenajarea unei rampe de acces.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.