Şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Timiş de luni i-a oferit lui Marin Popescu aprobarea pentru locul de consilier pe care Marian Vasile l-a lăsat liber luna trecută, prin demisie. Popescu îl va înlocui începând de luni,
Liberalul Marin Popescu a obţinut numirea partidului său pentru un post de consilier judeţean. Mandatul său a fost votat şi aprobat de plen în şedinţa de luni.
„Se validează mandatul de consilier judeţean a domnului Popescu Marin înscris ca supleant la poziţia nr.18 din lista Partidului Naţional Liberal pentru alegerile din 5 iunie 2016”, se spune în hotărârea aprobată.
Odată cu numirea sa se modifică şi componenţa comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Timiş. Astfel, Marin Popescu va fi membru in Comisia Economică şi în Comisia de Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Lucrări Publice şi Protecţia Mediului.
Vă reamintim că Marin Popescu este şi persoana inclusă pe lista „specială” a PNL Timiş pentru a ocupa şi postul de Inspector Şcolar General.
Comentarii prin facebook