Pe data de 31 ianuarie a acestui an, staţia de măsurare a aerului amplasată în mijlocul Căii Şagului din Timişoara a fost în sfârşit mutată, pentru că stătea în calea extinderii liniilor de tramvai până la Shopping City. La o lună şi jumătate de la acţiune a fost demarat şi şantierul pentru terminarea conexiunii între linia existentă şi cea construită pe bulevard, până în parcarea centrului comercial.
În curând, timişorenii vor putea merge cu tramvaiul până la Shopping City. Primăria Timişoara a anunţat demararea lucrărilor necesare pentru realizarea conexiunii, la doar o zi de la emiterea autorizaţiei de construcţie. Linia de tramvai care duce spre centru comercial a fost finalizată, pe banii acestuia, încă din 2015, dar nu a putut fi dat în folosinţă din cauza faptului că în calea legăturii cu reţeaua de tramvai existentă stătea o staţie măsurare a calităţii aerului. Autorităţile de mediu nu au aprobat mutarea staţiei, situaţia rezolvându-se doar în cursul anului trecut, spre final. Aşadar, pe 31 ianuarie 2020, staţia a fost mutată câţiva metri mai departe, în aceiaşi zonă: S-a mutat staţia de măsurare a calităţii aerului din Calea Şagului! Poate continua construcţia liniei de tramvai.
Urmează montarea bucăţii de linie cale lipsă şi montarea reţelei de alimentare cu electricitate. Primarul Nicolae Robu a anunţat că pe noua linie va circula tramvaiul 2. Până acum, acesta întorcea în zona Dâmboviţa.
Comentarii prin facebook