Pandemia de prostie: cercetătorii se chinuie de secole și nu găsesc vaccinul

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Vezi oameni truditori la țară cu mâini ce n-au văzut săpunul probabil cu zilele, asta ca să fim eleganți în estimare. E adevărat că densitatea mare de populație de la oraș face urbanul un loc mult mai periculos în vreme de pandemie, dar satul nu se lasă, el vine tare din urmă prin ignoranță criminală, prin fudulie și un abuz de bășcălia prostului. Pe ce temă? Da, pe tema pandemiei de Covid-19, boala care omoară câte șase, șapte sute de oameni pe zi în Italia.

Autoritățile te imploră mai întâi să stai în casă, apoi te obligă prin ordine militare, îți cere să te protejezi dacă totuși ieși din casă, iar pentru asta în lumea visătoare a satului ești văzut ca un ciudat. Gesturi fals alarmiste, glume pretins savuroase le întâlnești mai cu seamă acolo, de la alesul comunității, primarul, și până la ultimul tractorist. Firește, nu peste tot, dar putem vorbi de o astfel de dominantă, iar riscul nu este atât de scăzut cum ar crede ei, în depărtarea de oraș. Nu, căci și la sate au venit acasă „căpșunari” și alți conaționali plecați cândva la muncă sau la furat în Italia, în Spania ori Germania, iar la țară Covid-19 e tratat ca un moft. E mediul ideal pentru un virus. Liniște, aer curat, oameni primitori… Carantina? O abureală. Știu ei mai bine.

Un „ghiduș” din ăsta a auzit că nu mori dacă nu esti foarte bătrân, prin urmare distanțarea socială se întinde la lungimea unei sticle de bere, poate. Dar nu i-ar trece prin cap odată cu berea că el, neglijent fiind, se îmbolnăvește deodată cu un bătrân din familie, de pe stradă sau de la 50 km distanță, de la oraș. Nu-i trece prin cap împreună cu rachiul că sistemul va fi sufocat de atâtea cazuri și trierea la terapie intensivă s-ar putea să-l aleagă pe el pentru un pat de salvare de la moarte, căci are doar 40 de ani, iar pe bătrân să-l lase în grija lui Dumnezeu. Nu gândesc asta deodată cu șprițul, că pe el îl doare în fund, dar va trăi, iar altul ce încearcă să fie atent cu viața lui nu va avea această șansă, pentru că în astfel de cazuri dai șansă celui cu o așteptare de viață mai lungă.

Bătrânul „filosof” de la oraș ce-ar zice el ascultătorilor și urmăritorilor săi? Că știe el că virusul ăsta e „scăpat” din laborator pentru ca marii guvernanți ai lumilor să nu mai aibă grija pensiilor pentru bătrâni. Nu, nu le dă banii toți odată, ci nu le mai dă deloc, prin decesul beneficiarului. E un scenariu povestit și crezut, dar bătrânii ăia care împrăștie astfel de bazaconii nu s-ar ambiționa să stea în casă de-al naibii, nu că-l obligă legile lui Vela, ci să facă în ciudă statului care-l vrea mort, iar el nu se lasă dus cu una, cu două. N-ar face așa ceva și revine să-și lumineze vecinii din scara blocului cum stă treaba cu conspirația. Poate nu crede nici el ce spune, dar sună bine ce spune. Iar dacă totuși moare, a murit ca un deștept, eroic chiar și fericit în „inteligența” lui.

Nu știu cum se face că aproximativ pe același segment de cetățeni băltește alt „virus”. Cel al toleranței totale la corupția politicienilor, mergându-se până la o complicitate tâmpă cu aceștia în împlinirea acțiunii de furt din bugetul de stat. Genul ăsta de oameni nu înțelege care este legătura dintre el, cetățeanul, și condamnarea unui politician care fură din bugetul țării. Nu i-ar trece prin cap, ba te și-ntreabă ce câștig ar avea el dacă un politician este băgat la pușcărie pentru corupție. N-ar face legătura dintre bugetele diminuate ale sistemelor de sănătate, de lipsa investițiilor în aparatură și echipamente de protecție când erau bani și timp pentru achiziții. Nu-i deranjează educația ce funcționează la nivel de avarie, nici ordinea publică, serviciile proaste oferite de acestea, și faptul că poporul e furat sistematic de niște șmecheri.

Așa și cu pandemia. Nu gândește că, precum corupția, și ocuparea aiurea a unui pat de terapie intensivă ne costă enorm pentru că el este ignorant. Pe el virusul nu-l va afecta, nu crede că va muri din asta, dar sigur îl va deranja că olandezii au măști căcălău, că nemții au ventilatoare mai multe ca noi, cetățenii de categoria a doua ai Europei. Mă gândesc că nu va mai dura mult și-apare vreo Olguță să acuze lumea occidentală c-ar vrea s-o scoată de pe scena politică, omorându-i electoratul cu Covid-19.

P.S. Ministrul Justiției spunea că în vreme de stare de urgență pedepsele sunt mai aprige. Am văzut. Citeam că umblătorii prinși pe stradă la filtrele poliției au fost amendați cu o sumă, dar care plătită în două săptămâni s-ar reduce la jumătate din minimum. În stare de urgență jumătate din minimum? Atunci care e diferența între starea de neurgență și starea de urgență, domnilor cu ordonanțele militare? Sau pastorul ăla penticostal de la Bethausen, care a ținut slujbă cu 25 de persoane contra unei modice sume de 300 lei amendă? 12 lei de persoană „distracția”, ca la film. Atunci să mai creadă careva că doare tare dacă nu respectă izolarea?

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ochiul limpede a spus: (martie 26th, 2020 at 11:20 )

Domnule Sasu conspirația exista, lumea nu este condusa la întâmplare, critici pot fi aduse occidentului și marilor forte europene cu siguranță. Armata nu mai avem, sistemul sanitar este la pământ iar noi ca cetățeni am devenit o forță de muncă ieftina, atât în tara cât și afara. La polul opus occidentul și marile forte europene se bucura de toată infrastructura statala independenta. De ce oare? Ne vor binele, și aleși nu? O abureala!

TMEUTM a spus: (martie 26th, 2020 at 14:13 )

Editorialele „debanat” sunt directe si ar trebui citite mai ales de oamenii cu un IQ limitat sau de cei care se cred extrem de importanti si ocupati. de prima categorie de cate ori trebuie pana vor fi intelese sau pana isi vor putea pune cateva intrebari existentiale de genul: „oare e bine ca gandesc sau fac asta? cine ma poate lumina?”. Da, unii au nevoie de „iluminare”. Editorialele trebuie citite de cei ce lucreaza la stat, de la portar, sofer, pana la distinsii preamariti si iluminati primari, consilieri, manageri. Si la ei se aplica regula: de cate ori e nevoie. Nu neaparat din cauza IQ-ului, dar mai ales din cauza bagatului in buzunar pe orice cale(fie ea directa, care sper eu ca scade si va ajunge la 0, nu ca la matematica unde doar tinde spre 0., cat si cea indirecta-firmele de patrid care fac lucruri proaste la preturi de Vestul Europei sau peste, platind salariatii cu bani de cateva ori mai mici ca in vestul Europei). Nu ii acuz pe toti, desi unii se incadreaza. Din pacate ce nu realizeaza ei sunt cateva lucruri esentiale. Cum se poate schimba viata lor, a copiilor, dar si a tuturor romanilor prin a nu fura cat si prin a fi profesionisti si a face lucrurile de calitate. O sa spun cateva lucruri banale:
1. Invatamant de calitate ==>scade prostia, omul va gandi, va fi mai responsabil si vor fi mai putine furturi
2. Lucrari de calitate -drumuri, orice altceva ===> in Romania nu vom duce niciodata lipsa muncii legate de drumuri si cladiri. Vremea deterioreaza drumurile, cladirile samd. Plus ca mai sunt multe drumuri ce nu exista si trebuie facute(nu e vorba doar de autostrazi). Avand drumuri, toata lumea va ajunge mai repede la mare, la rude, la obiective turistice sau in scop profesional. Mi-e rusine de ce cladiri au spitalele la care se filmeaza acum cand merg cu izoleta. Cred ca si in Africa arata mai bine. Si ei saracii, sunt muritori de foame, tot din cauza sistemelor.
3. Nu furati, dormiti mai linistiti. Nu va cauta nimeni, nici pe voi, nici pe copii. Banii aia se pot duce in spitale. Cand aveti nevoie de ingrijire medicala nu mai platiti bani grei prin Austria. Daca va prinde infarctul sau altceva aici, si nu exista aparatura, va salveaza banii furati? Aveti voi toate aparaturile medicale ce va pot fi disponibile voua sau familiilor voastre? Ma gandesc inclusiv la sate si orase mai mici unde lipsesc lucruri elementare.
4. Cresc salariile. De ce? Pentru ca forta de munca va fi mai performanta si bugetul va putea fi mai bine alocat.
5. Din cauza punctului 4, nu va vor pleca ai vostri copii. Da, multi se vor infige in munca la stat pe pozitii sus puse. Dar au asigurata viata acolo? Credeti ca daca voi reusiti, vor reusi si ei toata viata? Poate vor pleca in alta tara si nu ii veti mai vedea decat o data pe an. Dar e frumos, ei sunt realizati…Poate uita de voi si nici nu le mai pasa.
6. Aveti sanse mai mari sa nu aveti copii de genul Iorgulescu, rasfatati si plini de bani, carora nu le ajunge o masina normala, le trebuie bolizi de sute de mii de euro. Nu mai zic de droguri. Dumnezeu sa il ierte.

O sa dau un exemplu pe care l-am vazut pe FB. Un personaj despre care nu gasesc nimic pe google si nici declaratii de avere. Poze la zidul /gardul vilei. Si el si fiica. Fiica pana sa termine facultatea a avut vacante cat nu au avut 50% din cei ce lucreaza cu salarii duble sau triple peste media nationala. De haine nu mai vorbesc…ce fel de haine poarta si el si fiica…Evident, lucreaza la stat. Toate luate, probabil, din salariu de functionar/sef.
Evident, DNA si toti ceilalti dorm. Daca asa continuam, vom fi mereu slab pregatiti si dotati la de toate. Ce ventilatoare ne trebuie, ce paturi ATI? Noi ne tratam in masini scumpe si vile facute cu designeri si haine extra scumpe…Romani treziti-va!

Lista poate continua…
Vreti o tara mai buna? Fiti profesioniti si nu mai furati in nici un fel!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD

Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană
Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, construiește pe strada Lorena un nou centru pentru asistență și pentru recuperarea persoanelor vârstnice. Noul centru va putea oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, de la recuperare și îngrijire până la sprijin pentru activitățile de zi cu zi și servicii acordate la domiciliu. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili din oraș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o nouă ediție a evenimentului UNIGHT, pentru o noapte în care cercetarea iese din laborator și devine experiență. Toți timișorenii sunt așteptați la eveniment. Pe 25 septembrie, între orele 18 și 23, UVT are ”deschis” la UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, o seară dedicată științei, experimentelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
În cursul acestui an, în zona de activitate al Delgaz Grid au fost înregistrate numai în acest an un număr de 11 cazuri de intoxicare, ca urmare a utilizării instalațiilor alimentate ci gaze naturale. Societatea face o serie de recomandări pentru siguranța utilizării acestor instalații. Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de la două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întrețineți corespunzător instalațiile alimentate cu gaze naturale. 11 cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon, înregistrate în Timiș
Eveniment cu gust! Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat gastronomiei locale desfășurat la Bastionul Maria Theresia, pe 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00. Evenimentul aduce în prim-plan producătorii regionali prin experiențe de tip „From Farm to Fork”, degustări, demonstrații culinare și sesiuni de live mixology. HORETIM și Produs în Banat se alătură inițiativei ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gastronomia Banatului, în prim-plan la Bastionul Maria Theresia, în cadrul Timișoara Tasting Tour 2026
Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.