Primarul Timişoarei continuă lupta cu „haterii” de la unele instiţuţii, care se luptă cu ideea sa de a monta trotuare „şah” în toată zona centrală. El deja se antepronunţă şi pare să ştie că s-ar putea ajunge în situaţia de a se cere repunerea de asfalt pe trotuare, ceea ce ar fi total inacceptabil. Vă…
Braşovul primeşte primele autobuze electrice finanţate de stat, Timişoara deocamdată visează
Municipalitatea din Braşov a primit primul autobuz electric, finanţat de la bugetul de stat, prin , prin intermediul căruia vor fi livrate două loturi, de 32, respectiv 20 de autobuze. Deocamdată Timişoara mai aşteaptă, oraşul a obţinut bani pentru un proiect similar, dar prin Ministerul Dezvoltării, iar orizontul de timp în care acestea ar ajunge…
Peste 400 de persoane sunt în carantină, în Timiș
La începutul săptămânii, în Timiș sunt peste 400 de persoane în carantină și peste 250 sunt izolate la domiciliu. In judet sunt 424 persoane în carantină, față de 396, câte erau cu o zi înainte. Persoane izolate sunt 251 față de 269, cate erau cu o zi înainte. Mai sunt disponibile 147 de locuri de…
După Maria Grapini, încă o timişoreancă are mari şanse de-a ajunge eroina propagandei ruse: preşedinta Tribunalului Timiş
Organul oficial de propagandă al Moscovei, Sputnik, şi-a făcut un obicei din a premia tot felul de personaje din România, văzute ca apropiate politicii Kremlinului. Pe principiul “duşmanul duşmanului meu este prietenul meu”, oficiosul lui Vladimir Putin are doar cuvinte de laudă şi premii pe măsură pentru indivizii şi individele care critică civilizaţia şi democraţia…
Mai multe străzi din Ghiroda rămân fără apă rece
Pe mai multe străzi din comuna Ghiroda va fi afectată, luni, alimentarea cu apă rece. Oprirea vine ca urmare a montării unor hidranţi. Luni, 11 mai, pe strada Ceahlău din comuna Ghiroda, se vor efectua lucrări de montare hidranți, astfel că în intervalul orar 09.00-16.00 va fi întreruptă furnizarea apei potabile. În situația în care…
Primul tren cu asistenţi sociali pentru Austria pleacă de la Timişoara/FOTO
Atmosfera s-a animat brusc, duminică seara, la Gara de Nord din Timişoara, după ce în zonă au sosit persoanele care urmau să se îmbarce în „trenul îngrijitorilor”, care duce asistenţii sociali, cu trenul spre Austria. Garnitura nu a fost nici pe departe plină, deşi erau oferite locuri pentru 350 de persoane au fost ocupate doar…
România: peste 960 de persoane cu Covid-19 au murit
România ajunge la 961 de persoane infectate cu Covid-19 care au decedat, conform Institutului Național de Sănătate Publică. În această seară au fost anunţate alte nouă decese. A murit un bărbat de 74 ani, din județul Neamț, confirmat cu Covid în 7 mai. A murit în 8 mai, suferind de boală renală cronică. A murit…
Cursele aeriene ale Lufthansa de la Timişoara ar urma să fie reluate din 1 iunie
După companiile Wizz Air şi Tarom, iată că şi Lufthansa a lansat un anunţ asemănător referitor la reluarea zborurilor de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Germanii nu se hazardează, aşa cum au făcut celelalte două companii, astfel că data avută în vedere este 1 iunie. Chiar dacă au anunţat pe propriile pagini de internet, la rubricile…
În judeţul Timiş, şapte noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore. Situaţia pe judeţe
Potrivit ultimei informări a Grupului de Comunicare Strategică, în Timiş sunt 471 de persoane infectate cu coronavirus, cu şapte mai multe decât ieri. La nivel naţional, în ultimele 24 de ore au apărut 231 de noi cazuri de îmbolnăvire. Bilanțul pandemiei de coronavirus în România, din data de 10 mai: Grupul de Comunicare Strategică a…
Coronavirus. România depășește 950 de decese
Numărul deceselor persoanelor infectate cu Covid-19, ajunge la 952 în România, transmite Institutul Național de Sănătate Publică – INSP. La orele amiezii au fost anunţate alte şapte decese. A murit un bărbat, 78 de ani, din județul Brașov, confirmat cu Covid în 28 aprilie. A decedat în 9 mai, suferind de hipertensiune arterială (HTA), insuficiență…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi-a pierdut echilibrul în direct. La propriu/VIDEO/Update
Momente critice pentru preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, în timpul unei conferinţe de presă susţinută duminică la amiază. La un moment dat, liderul PSD a început să tremure şi să se exprime foarte greu, prăbuşindu-se peste birou. Imagini extrem de delicate şi nerecomandate minorilor la conferinţa de presă a preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu. În timp ce…
CCIA Timiş aşteaptă în continuare proiectele tinerilor din domeniul protecţiei mediului la o nouă ediţie a ClimateLaunchPad
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener official în România al EIT Climate-KIC, îi aşteaptă pe tineri să aplice cu idei inovatoare pentru un loc în marea finală a competiției globale ClimateLaunchPad, cea mai mare competiție de idei inovatoare “prietenoase cu mediu”. Data limită de depunere a proiectelor este 1 iunie.…
În România au murit 945 persoane infectate cu Covid-19
Numărul deceselor ajunge la 945 în România, conform Institutului Național de Sănătate Publică – INSP. În această dimineaţă au fost anunţate alte şase decese ale unor persoane infectate cu coronavirus. A murit un bărbat de 86 ani, din județul Vaslui, confirmat cu Covid în 5 mai. A murit în 10 mai, suferind de hipertensiune arterială…
O femeie gravidă depistată cu coronavirus, din Lugoj, a fost internată la Timișoara
La Maternitatea Bega din Timișoara, clinică unde sunt internate doar paciente cu Covid-19, a fost spitalizată, aseară, o femeie gravidă din Lugoj, care a fost depistată ca fiind infectată cu coronavirus. Femeia este în 30 de săptămâni de sarcină, iar, conform doctorilor, se află în stare bună, la fel și fătul. Medicii spun că nu…
Conducerea PNL Timiş s-a întâlnit în „teleşedinţă”, dar nu a discutat nimic special
Actualul şef al PNL Timiş, Nicolae Robu, îşi ţine colegii politici în priză cu teleşedinţe. Cum ordonanţele militare se apropie de sfârşit, acum e momentul ca partidul să se apuce de treabă şi dezbateri interne. Momentan, prin intermediul tehnologiei informaţiei. PNL Timiş a început să dezbată. Nu ştim încă ce, dar Nicolae Robu ne asigură…
Aplauze la ferestrele unui spital din Timișoara, în prima linie în lupta cu Covid. Concert cu pian și chitară în curtea unității sanitare / Video
Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara este locul unde medicii luptă cu corononavirusul încă de la primul pacient suspect. Este și locul unde, în această seară, un pianist a venit să le cânte pacienților și doctorilor, în curte. Pianistul a fost însoțit și de un chitarist, cu care a cântat împreună în unele…
A murit o femeie de 77 de ani din Timiș, infectată cu COVID-19. România – 936 de decese/Update. Alte trei decese
Numărul deceselor persoanelor cu COVID-19 ajunge la 936 în România, conform Institutului Național de Sănătate Publică. În această seară au fost anunţate alte şapte decese, printre care şi cel al unei femei din Timiş, în vârstă de de 77 de ani. A murit o femeie de 77 ani, din județul Timiș, confirmată în 17 aprilie…
Covid-19. Numărul persoanelor decedate se apropie de 930, în România
De Ziua Europei, sâmbătă, 9 mai, România a ajuns la 929 de decese ale persoanelor cu Covid-19, conform Institutului Național de Sănătate Publică. În această după-amiază au fost confirmate alte şase decese. A murit un bărbat de 82 ani, din județul Mureș, confirmat cu Covid în 2 mai. A murit în 7 mai, suferind de…
Reguli pentru relaxarea de după 15 mai, în dezbatere publică. Măsuri pentru angajați, hoteluri, cabinete stomatologice
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a lansat, în dezbatere publică, mai multe „recomandări de sănătate publică pentru măsuri specifice ce vor fi dispuse de instituțiile competente privind reluarea activității în domenii specifice după încetarea stării de urgență”. Sunt reguli pentru hotelieri, transportul în comun, saloane de îngrijire personală, cabinete stomatologice, spitale și școli. Iată…
Brambureala continuă în privinţa cazurilor de coronavirus din Timiş. Situaţia pe judeţe
Potrivit ultimei informări a Grupului de Comunicare Strategică, numărul persoanelor infectate cu coronavirus din Timiş a scăzut iar faţă de ultima comunicare. La nivel naţional, s-a trecut pragul de 15.000 de cazuri. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până astăzi, 9 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.131 de cazuri de persoane infectate…