Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că de la sfârșitul acestei săptămâni vor fi redeschise piețele agroalimentare. El a motivat decizia prin scăderea numărului zilnic de infectări, din ultima perioadă. Aflat la Bacău, unde a participat la deschiderea şoselei de centură a acestui oraş, Klaus Iohannis a afirmat că, în ultimele săptămâni, numărul de persoane…
Ligia Dugulescu, candidat PMP Timiș pentru Senat: „Cred că trebuie să ne păstrăm integritatea, demnitatea și libertatea. E foarte important să luptăm pentru libertatea noastră ca să nu ne-o pierdem” (P)
Ligia Dugulescu, candidat al Mișcării Populare Timiș pentru Senatul României, consideră că implicarea femeilor în politică este esențială mai cu seamă pentru că doamnele pot contribui la eficientizarea unor programe sociale, de educație sau sănătate și pentru sprijinirea tinerilor. Provine dintr-o familie în care s-a făcut politică mai tot timpul. Tatăl Ligiei Dugulescu, pastorul Petru…
În Timiş, 173 de persoane infectate cu coronavirus, în ultimele 24 de ore. Din ce localităţi sunt
În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, au fost confirmate alte 173 de cazuri de coronavirus, fiind efectuate 842 de teste. Rata de infectare a scăzut la 4,09, după ce, cu o zi în urmă, a fost 4,32. Persoanele infectate din judeţul Timiş sunt din următoarele localităţi: Timișoara –81; Lugoj -14; Giroc- 13;…
A scăzut rata de infectare cu SARS-Cov2 la Timișoara și la Lugoj
Continuă „coborârea” ratei de infectare cu coronavirus la Timișoara și Lugoj. Astăzi a avut loc o nouă etapă a… descreșterii… Conform Prefecturii Timiș, rata de infectare cu Covid-19 a ajuns astăzi, la Timișoara, la 5,32 la mia de locuitori (ieri era 5,66), iar la Lugoj la 3,36 (ieri era 3,62). Localitățile cu rata de infectare…
Aproape cinci mii de infectări cu Sars-Cov-2 şi 135 de decese, în ultimele 24 de ore
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 4.916 de cazuri de coronavirus, fiind efectuate 15.701 de teste. Un record negativ a apărut în privinţa internărilor la Terapie Intensivă, unde au ajuns 1.260 de persoane. Până astăzi, 2 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 484.550 de cazuri de persoane infectate cu…
Dan Alexa înainte de derby: despre Rapid, stadion, Nica și Fritz
Pentru Politehnica anul 2020 a început printr-un 0-0 pe “Dan Păltinişanu” în compania Rapidului, un joc special, ultimul cu spectatori în tribune pentru alb-violeţi şi care a marcat totodată 40 de ani de frăţie între suporterii timişoreni şi giuleşteni. Duminică, în ultimul meci oficial din acest an calendaristic cele două grupări foarte iubite ale fotbalului…
La UVT demarează un program postuniversitar unic la nivel național, în domeniul Blockchain.
În această săptămână începe la Universitatea derularea programului postuniversitar „Antreprenoriat în Blockchain”, care va avea o durată de 3 luni. Acesta este primul program postuniversitar în acest domeniu din țară, un program gestionat de către Facultatea de Matematică și Informatică din UVT. „UVT s-a înscris de mai mulți ani în curentul universităților europene care explorează…
Ultimul sondaj IMAS înainte de alegeri. PNL şi USR PLUS în scădere, PSD în creştere. PMP nu trece pragul electoral
PNL va câştiga alegerile de duminică, însă a scăzut sensibil în preferinţele românilor. Chiar dacă este într-o uşoară creştere, PSD rămâne mult în spatele PNL. Sunt principalele concluzii ale ultimului sondaj IMAS realizat înainte de alegeri. De menţionat că la ultimele scrutinuri alegerile, sondajele IMAS s-au apropiat cel mai mult de realitate. Potrivit Barometrului Europa…
CNI a lansat licitația pentru cel mai mare cămin studențesc din România, care va fi ridicat pentru Universitatea de Vest Timișoara
Universitatea de Vest Timișoara beneficiază de o nouă investiție importantă pentru a asigura condiții mai bune studenților săi. Căminul de 900 de locuri, care se va ridica pe strada Renașterii, cu bani de la Compania Națională de Investiții, a ajuns în faza licitației. Suma totală oferită în proiect este de 95 de milioane de lei,…
În Timiș au ajuns 3.000 de tablete pentru elevii care nu au de pe ce învăța online, în pandemia de Covid-19. Mai este nevoie de peste 4.000/FOTO
3.000 de tablete au ajuns în județul Timiș, din direcția Ministerului Educației, pentru elevi care trebuie să facă cursuri online. Mai este însă nevoie de peste 4.000 de tablete. Tabletele au ajuns duminică, sunt 3.000 la număr, iar până vineri vor fi împărțite elevilor, prin reprezentanții școlilor. În primăvară au fost solicitate Ministerului Educației, de…
Marilen Pirtea acuză decăderea morală a societății și degradarea calității clasei politice
Deputatul PNL Timiș, Marilen Pirtea, deplânge starea clasei politice, administrative și a societății, în general. Conform politicianului situația apare ca urmare a calității slabe a studiilor acestor categorii sociale. ” În ultimii 30 de ani, am asistat la degradarea calității clasei politice, a calității profesionale a celor care lucrează în administrație, a decăderii morale a…
CCIA Timiș a finalizat cursul de Lucrător în Comerț, în cadrul proiectului Vestul Calificat
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a anunțat finalizarea, în data de 15 noiembrie, a primei serii a cursului de Lucrător în Comerț. CCIA Timiș a fost coordonator al Proiectului “Vestul Calificat”, în cadrul căruia a avut loc pregătirea. Cursurile au început în cursul lunii septembrie și s-au desfășurat în sistem clasic la Centrul…
Casa unei mame cu doi copii din Banat va fi renovată de voluntari, înainte de Moș Nicolae. Puteți da o mână de ajutor!/FOTO
O casă prin ale cărei geamuri șuieră vântul va fi renovată de voluntarii Acasă în Banat, în prag de Moș Nicolae. Puteți ajuta la renovarea ei oferindu-vă voluntar, donând materiale sau bani. Cerasela este o mamă care își crește singură cu doi copii, iar voluntarii au în plan ca în 5 decembrie să repare casa…
„Stop împărțirii spitalelor în Covid și nonCovid” – petiție
O petiție online semnată „Linia întâi” spune „Stop împărțirii spitalelor in Covid și nonCovid”. Prin petiție se solicită ca spitalele să nu mai fie dedicate exclusiv pacienților cu SARS-Cov2, unele, și pacienților fără concornavirus, altele, ci să se trateze și pacienții cu Covid-19 și cei fără Covid în aceeași unitate sanitară, cu circuitele de rigoare.…
Jurnal de campanie (6) Când tăcerea e de aur. Cum s-a autodetonat Alina Gorghiu, cu câteva zile înainte de alegeri
Cu toate că ar putea umple un dulap cu diplomele câştigate cu sudoarea frunţii, senatoarea PNL Alina Gorghiu n-a învăţat se pare un lucru în nenumăratele şcoli prin care ar fi trecut. Şi anume că uneori e mai bine să taci decât să spui vreo enormitate. Că nu degeaba spun englezii că „silence is golden”,…
Se spală rețelele de apă din mai multe localități. Presiunea va fi scăzută
În perioada 2 – 4 decembrie, între orele 8 – 14, se vor efectua spălări ale rețelelor de distribuție în localitățile Știuca, Dragomirești, Oloșag și Zgribești. Pe perioada lucrărilor, presiunea apei va fi scăzută. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Se recomandă clienților să…
Alin Nica: ”Pe 6 decembrie, ei nu vor sta acasă, dar se vor folosi din plin dacă tu o vei face” (P)
În 6 decembrie, timișenii au șansa să dea semnificație votului de la alegerile locale. Schimbarea majorității nocive a PSD din Parlament, prin vot, înseamnă că toți cei care vor decide strategiile de dezvoltare ale județului vor avea aceeași viziune. Avem nevoie de un parteneriat puternic între Consiliul Județean, Guvern, Parlament și Președinte. Votul timișenilor la…
Miercuri dimineața se întrerupe apa rece pe Bulevardul Sudului din Timișoara
Miercuri, 2 decembrie, între orele 9-17 se vor executa două cuplări de conductă pe Bulevardul Sudului colț cu strada Martir Nagy Eugen și Bulevardul Sudului colț cu strada Sirius. Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a Bulevardului Sudului. În intervalul orar menționat se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru consumatorii de pe Bulevardul Sudului…
Recomandările doctorului Virgil Musta pentru cei care suferă de SARS-Cov2 sau cred că au simptome de boală
Doctorul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara, face, de Ziua Națională a României, recomandări pentru cei care suspectează că au Covid-19 sau au fost deja confirmați cu această boală. Doctorul Virgil Musta este pe frontul de luptă cu SARS-Cov2 de la primul caz apărut în zonă. A vindecat, alături…
Rapid şi-a pus antrenor nou, chiar înaintea partidei cu Politehnica
Tehnicianul Nicolae Grigore, fost secund al selecţionerului Adrian Mutu la echipa naţională de tineret a României, a fost instalat, marţi, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal de ligă secundă FC Rapid. „Nicolae Grigore este începând de astăzi noul antrenor principal al Rapidului, revenind la clubul nostru după o pauză de 10 luni.…