Arhiva pentru luna: iulie 2021

Doar 817 vaccinuri anti-covid administrate în ultimele 24 de ore

Doar 817 vaccinuri anti-covid administrate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în Timiș, s-au administrat 817 vaccinuri: 12 Moderna, 29 AstraZeneca, 218 Johnson&Johnson și 558 Pfizer. Astfel, în cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat 7 vaccinuri, iar în cadrul etapei a II-a de vaccinare s-au administrat 40 de vaccinuri. De asemenea, în cadrul etapei a III a de

Alegeri sub asediu la PNL Timişoara./Update. Deputatul Chira şi Dănuţ Groza, aproape să se bată/Alegerile au fost anulate!/VIDEO

Peste 1.000 de liberali timişoreni sunt aşteptaţi să voteze viitorul preşedinte al PNL Timişoara. În cursă s-au înscris viceprimarul Timişoarei Cosmin Tabără şi tânărul consilier local Raul Ambruş, primul fiind susţinut de întreaga conducere a PNL Timiş. Situaţia din filială este extrem de tensionată, după ce peste 150 de susţinători ai lui Ambruş au fost

Maşină incendiată la Giarmata

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 04:20, polițiști ai Secției 1 Poliție Rurală Timișoara, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în localitatea Giarmata ar fi izbucnit un incendiu la un autoturism parcat.  Polițiștii s-au deplasat de urgență la fata locului, constatând faptul că cele sesizate se confirma. De asemenea,

Cosmin Buboi si Nicolae Robu

Cosmin Buboi se laudă că e susţinut de Cătălin Drulă, dar Drulă… nu-l cunoaşte pe Buboi

Răspunzând la nedumeririle multora că încă este menţinut şef al ISCTR Timiş, liberalul Cosmin Ligius Buboi a răspândit zvonul că are sprijinul direct al ministrului USR-ist al Transporturilor, Cătălin Drulă. Potrivit însă mai multor surse din USR, Drulă nu doar că nu-l susţine pe Buboi, dar habar nu are cine este acesta. Pentru multă lume

Comuna Giroc va avea un nou centru de zi și o cantină socială. Finanțarea, din bani europeni/FOTO

Până la finalul acestei luni, comuna Giroc va avea un nou centru de zi pentru îngrijirea vârstnicilor. Investiția este rezultatul unui proiect implementat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, în valoare de peste un million și jumătate de lei, dintre care peste 1,3 milioane de lei, fonduri nerambursabile. Proiectul prevede extinderea si modernizarea unei

La Iulius Town e Summer Sale: bucură-te de reduceri de până la 70%, mii de premii, dar și de o excursie în valoare de 2.500 de euro

Vara e abia la început, dar Iulius Town a dat deja startul reducerilor de sezon. Experimentează cu ținutele tale preferate, acum la cele mai accesibile prețuri. Rochii casual sau elegante, pantaloni perfecți pentru zilele de vară, tricouri cool, fuste și bluze vaporoase, toate pot fi accesorizate cu modele unice de pantofi sau sandale, accesorii cât

Colterm începe reviziile tehnice. Mii de locatari rămân fără apă caldă, începând de luni

Numeroși locatari din mai multe zone ale Timișoarei vor fi nevoiți să facă duș cu apă rece câteva zile. Compania de termoficare a anunțat că pentru a pregăti sezonul 2021-2021 începe programul de revizii tehnice necesar creșterii gradului de siguranță în funcționarea rețelei termice de transport. Lucrările vor fie efectuate etapizat, pe parcursul mai multor

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara a demarat procedurile online de înscriere la admitere

Vineri, 2 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a deschis procesul de înscriere pentru sesiunea de admitere la facultăți, aferentă anului 2021. Toți candidații interesați să studieze la UVT începând cu anul universitar următor pot accesa platforma de admitere online a UVT, unde își pot crea cont, pot completa formularul de înscriere, încărca documentele

blugi

Ghid pentru blugi damă: toate tipurile din care să alegi

Blugii sunt în mod clar de bază în orice garderobă – îi poți purta la orice ocazie și în fiecare zi a săptămânii, fac parte din tine și din stilul tău personal. Blugii pot fi purtați la orice vârstă și pot fi purtați într-o varietate de stiluri, de la casual la chic. În plus, de

Două eleve din Timișoara, câștigătoare la competiția internațională „Apa pe care ne-o dorim”

Două eleve din Timișoara se numără printre cei șapte câștigători ai concursului internațional de creație artistică pentru copii și tineri „Apa pe care ne-o dorim” (The Water We Want), organizat de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET), o inițiativă a programului Hidrologic Internațional al UNESCO. Mara Bugan, 9 ani, elevă la Școala Gimnazială nr. 18

Weekend VERDE la Aquapic, cu activități pentru toată familia

Sâmbătă, 10 iulie, la Centrul educațional Aquapic din Timișoara va avea loc al doilea eveniment Community Talks, din cadrul proiectului Noaptea Europeană a Cercetătorilor 2021, proiect ce se va finaliza în 24 septembrie cu o mulțime de activități interesante, pe plan internațional. Gândit pentru promovarea științei, cercetării și inovației ca motor de dezvoltare a societății,

Pandemia plachează un test foarte important al Stejarilor

Meciul test World Rugby dintre naţionala de rugby a României şi reprezentativa Scoţiei, programat pe data de 10 iulie, la Bucureşti, nu va mai avea loc din cauza situaţiei sanitare existente în rândul echipei scoţiene, a anunţat Federaţia Română de Rugby pe site-ul său oficial. ”Într-o informare oficială primită din partea Federaţiei Scoţiene de Rugby,

Mizerie de nedescris în Piața Badea Cârțan. Administratorul și societatea Piețe, amendați de Poliția Locală/Update. Reacţia şefului Pieţe SA

Pe lângă peisajul dezolant, mirosul emanat de fructele și legumele stricate și alte resturi aruncate în afara tomberoanelor este greu de suportat pe aceste temperaturi ridicate, atât pentru piețari cât și pentru clienți. Astfel, în această dimineață, polițiștii locali au acționat la Piața Badea Cârțan, unde s-a constatat că exista un adevărat focar de infecție,

Dominic Fritz

Dominic Fritz concurează singur pentru șefia USR PLUS Timiș. Raul Olajos și-a retras candidatura

Alegerile pentru stabilirea noului președinte al USR PLUS Timiş vor fi o competiție cu câștigător deja stabilit. Aceasta după ce în cursă a rămas un singur candidat, Dominic Fritz, Raul Olajos anunțându-și retragerea din competiție. Alegerile interne au loc în acest sfârșit de săptămână. În cursa pentru funcţia de preşedinte a mai rămas doar Dominic

centru cultural Kuncz

Primăria Timișoara caută firmă de construcții pentru ridicarea centrului cultural Kuncz. Suma alocată este 5, 5 milioane de lei/Foto

Primăria Timișoara a demarat procedurile de licitație pentru alegerea executantului noului Centru Cultural și Educațional Kuncz, obiectiv asumat de Timișoara prin dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii. Noua clădire cu parter și două etaje se va ridica pe str. Satu Mare, nr. 1A, cu finanţare în cadrul POR 2014-2020, prin Axa

Raoul Trifan, debirocratizare

Senatorul Raoul Trifan: “Debirocratizarea este una dintre valorile centrale ale USR PLUS”

Senatorul USR PLUS de Timiş Raoul Trifan anunţă o nouă iniţiativă legislativă prin care să fie redusă birocraţia din instituţiile statului. Potrivit acesteia instituțiile publice nu vor mai solicita copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise tot de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale. Una din marile probleme

Șoferii pot circula de azi în noul sens giratoriu amenajat de Ikea

Primăria Dumbrăvița a anunțat, vineri, că s-a deschis circulația în noul sens giratoriu amenajat de Ikea la intersecția Bulevardului Petre Țuțea cu Calea Aradului. Începând de azi, conducătorii auto care circulă pe Bulevardul Țuțea, dinspre Dumbrăvița, vor putea vira stânga spre Timișoara. Amenajarea sensului giratoriu a început în data de 15 aprilie. În aceeași zi

Un singur român a murit, din cauza coronavirusului, în ultimele 24 de ore. 37 de noi cazuri Coid-19

De la ultima raportare, la nivel naţional 37 de persoane au fost infectate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 14.119 de teste RT-PCR şi 11.080 teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 67 pacienţi. Până astăzi, 2 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.860 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.351

În Timiş, o singură persoană confirmată cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. Mai sunt internaţi 28 de pacienţi cu coronavirus, dintre care 14 sunt la ATI

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, o singură persoană a fost confirmată cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.105  de teste, dintre care 664 teste rapide. Rata de infectare în Timiş este 0,04, la fel ca în ziua precedent. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, o singură persoană a fost confirmată cu

Explozie puternică la Rafinăria Năvodari. Cel puţin două persoane au fost rănite

O explozie foarte puternică a avut loc astăzi la Năvodari, în zona Rafinăriei Petromidia deținută de compania Rompetrol. Potrivit ISU Constanța, e vorba despre o explozie la o instalație de la rafinarie. În urma exploziei a au fost înregistraţi cel puţin doi răniţi, una dintre victime având  arsuri de căi aeriene și pe circa 45%

Top