Nu ştiu dacă am numărat vreo 20 de persoane la protestul organizat de AUR Timiş în faţa Palatului Administrativ. Sigur, se poate spune că a fost într-o zi de duminică, atunci când lumea nu prea are chef de proteste. Pe de altă parte a fost o zi însorită, iar străzile Timişoarei au fost înţesate de oameni ieşiţi la plimbare. Mai puţini doar în faţa Prefecturii, acolo unde s-au desfăşurat AUR-iştii, conduşi de deputatul Titi „Patru Mâini” Stoica, om aterizat în politică din galerie, la fel ca şeful său George Simion. Probabil jumătate dintre cei prezenţi habar n-aveau cu ce treabă sunt pe acolo, având figurile unora cu care pentru o bere şi trei mici te faci cu o oaste de strânsură. S-a strigat „Demisia!” (nu am înţeles a cui), câteva sloganuri prăfuite, a fost şi un scurt discurs al deputatului şi cam atât. S-a bifat şi „marele” protest al AUR Timiş sub umbrela naţională „România iese în stradă”.
Acţiunea s-a întâmplat la exact o săptămână de la „epic fail”-ul AUR de la Bucureşti, când, în loc de 60 de mii de oameni anunţaţi de Simion şi RTV, s-au strâns în jur de 5.000, mulţi aduşi cu autobuzele. Cu ce s-a rămas de la acel miting au fost lăturile aruncate reciproc în cap de „patrioţii” Simion şi Şoşoacă. Şi, evident miştourile ulterioare venite în general însă, tot de la cei care agitau sperietoarea AUR-istă, avertizând pericolul unui Bucureşti paralizat de hoarde neolegionare.
Pe de altă parte, gradul de nemulţumire al românilor este foarte ridicat, iar unele dintre problemele ridicate, în special sărăcia, lipsa unui orizont, sunt reale. Dar este AUR-ul partidul care să canalizeze nemulţumirile românilor faţă de o guvernare neputincioasă, şi am folosit aici un eufemism? Având în vedere marile eşecuri amintite de la Bucureşti şi Timişoara, am răspunde repede: Nu. Şi sunt destule motive pentru acest răspuns. Despre AUR e foarte greu să-l identifici ca partid, fiind mai degrabă o mare învălmăşeală atât de oameni disperaţi, cât şi de fripturişti, frustraţi, membri de galerie care şi-.au mai găsit un mediu unde să înjure, altul decât la fotbal, interlopi etc. Nu este nimic altceva care să-i adune decât înjurătura, proferată de la tribuna parlamentului până jos de tot. Uneori, înjurătura te mai răcoreşte, dar nu rezolvă probleme. Nu vorbesc aici de ideologie, fiindcă deja am emite pretenţii prea mari. Extremismul nu e un tipar ideologic.
Cei care tot semnalează pericolul AUR aduc ca argument recrudescenţa partidelor extremiste în Europa, începând chiar de la moderata Suedie. Da, dar acolo acele partide au câteva lucruri de spus, nu discut dacă sunt bune sau rele. Orice adept al acelor partide îţi va spune imediat cel puţin un punct din programele lor. De la AUR ce reţii? Nunta de neam prost a lui George Simon cu tot fastul ei legionar? Îmbrâncelile şi înjurăturile din parlament? Da, a fost perioada când de băteau cu vaccinurile şi măştile de protecţie, dar a trecut.
Este AUR un partid extremist? Este, fără niciuo îndoilă. A fost supraestimat pericolul AUR pentru România? În actuala formulă, pare că i s-a dat prea mare importanţă. Câţi români şi-ar dori să fie conduşi de un personaj de ţeapa lui George Simion? Ar putea fi însă un pericol cât de cât o mare alianţă a partidelor aşa-zis suveraniste care răsar acum precum ciupercile după ploaie. În niciun caz însă nu se va pune problema ca vreodată AUR să fie la guvernare. Că va avea 15% în parlament, în loc de 8%, s-ar putea. Şi aici mai e o problemă, faptul că AUR e foarte greu măsurabil în sondaje, faţă de celelalte partide. Pe de o parte, există mulţi respondenţi cărora le este ruşine să spună că votează cu AUR. Pe de altă parte, ar putea fi chiar mai mulţi cei care spun la nervi că votează AUR, dar când ajung în cabina de vot realizează că nu pot da curs până la capăt propriilor frustrări. Asta dacă ajung la urne, fiindcă principalul fenomen care se preconizează la viitoarele alegeri este absenteismul. Şi odată cu el lipsa de reprezentativitate şi legitimitate. Adică un deficit de democraţie.
Comentarii prin facebook