Presa a făcut mare subiect din punerea în funcție a ansamblului Fântâna cu Pești din centrul Timișoarei. Au trecut ani pentru o reabilitare ce-ar fi putut dura câteva luni, dacă lucrurile n-ar fi fost frânate fie de lipsa de bani, fie de verificarea respectării unor aspecte de patrimoniu la niște statuete de prin anii 60, apoi de un schimb contondent de vorbe sub formă de amenințări între primărie și executant, cu privire la impunerea unor sanțiuni pentru întârziere.
Până la urmă s-au așezat lucrurile pentru ca Timișoara să aibă centrul cât de cât în regulă pentru la anul, ca turistul venit cu ocazia Capitalei Culturale Europene să nu vadă pe lângă schelele de pe clădirile centrale, pavajul nici măcar reparat punctual, să nu-ți intre pantoful în gropile lăsate de pavelele lipsă, pe lângă toate acestea să mai vadă și organizarea de șantier de „La Pești”. Dar cum trebuia să fie Fântâna cu Pești și cu câți pești?
Cei mai în vârstă povestesc că au văzut trupa Phoenix cântând „La Pești”. Atunci ansamblul avea formă de stea în cinci colțuri, cu cinci „pești”, iar după renovarea de la începutul anilor 90 fântâna a fost modificată cu cele două borduri circulare, pe cea din interior fiind montați patru, nu cinci pești. Unde e al cincelea? Nu cred c-a fost furat de vreun primar, să aibă material pentru un bust, ci mai degrabă a fost vorba de-o schimbare de concept. Mai ales că pe atunci exista și fobia cu steaua comunistă și cum noi nu ne-am prea putut desprinde ușor de comunism, măcar de stea să scăpăm.
Culoarea cândva a fost tot spre un roșiatic, dacă nu un lut ars mai spre bej, dar tot lut ars, cum se indignează astăzi fostul viceprimar Adrian Orza, amintind de culoarea oalelor de sarmale. Numa’ la mâncare-i stă gândul! Însă dincolo discuția despre culori, ocru portocaliu lucios versus roz „somon” mat, sunt convins că o fântână în forma de stea ne-ar fi făcut să reclamăm și mai mult kitsch decât o facem astăzi cu atâta vehemență. Putea fi în culoarea peștilor, dar indiferent de culoarea aleasă de autorități discuția de astăzi cu poporul nemulțumit tot ar fi avut loc. De ce gri și nu roz somon, de ce nu verzui închis, de ce pești?
Când direcția de cultură a luat „peștii” în colimator ca pe-o lucrare de patrimoniu ar fi trebuit să zică, dacă avea ceva de zis. Dar bordura e bordură, iar „peștii” sunt „pești”, nu ar fi fost treaba lor, ci a celor din primărie. Iar în primărie ori avem un primar meticulous și respectuos cu istoria recentă, ori avem unul care se vede el Michelangelo în mijlocul creației, impunându-și el poftele artistice. Când s-a contractat lucrarea, primar era Nicolae Robu și, teoretic, paleta de culori n-avea limite.
Nu cred în ruptul capului că rozul „somon” a fost ales de Nicolae Robu, doar a zis că nu-i place cum arată. Bun, se poate rezolva repede și fără atâta gâlceavă. Primăria să dea cu bidineaua pe fântână, dar și-atunci se vor supăra alții că va fi făcută în culoarea antracit, de pildă, cum la fel am face revoluție dacă Opera ar fi renovată în formatul original austriac, cum mai vezi azi la Cernăuți. Chiar așa, cine a stabilit ca autobuzele și tramvaiele să fie în alb și violet și nu în roz „somon”? De unde știm noi că Nicolae Robu n-a vrut fântâna în alb-violet și toată vina e a lui Dominic Fritz?
Comentarii prin facebook