Decembrie 2022. Republica Austria și-a folosit dreptul de veto pentru a ține România înafara Schengen. Se întâmpla într-un consiliul JAI, al ministrilor de interne din Uniunea Europeană, iar noi cei mai mulți am convenit că a fost o măgărie a cancelarului Karl Nehammer. Am fost pregătiți tehnic, nu am fost sută la sută compatibili prin comportament, poate, cu normele etice ale UE, asta e altă discuție, dar apelarea la un vot comunitar pentru o problemă internă, creșterea șanselor în votul regional ce urma să vină în Austria, era considerată o măgărie. Noi am rămas fără Schengen, Viena a fost ținta unor mici răzbunări, de la renunțarea statutul de client al unor bănci austriace și până alegerea altor benzinării din țări cu o democrație incertă, aceasta a fost reacția multor români și treaba s-a cam liniștit.
Februarie 2023. Republica România inițiază prin ministrul transporturilor Sorin Grindeanu subiectul canalului Bâstroe. În realitate, tema este reîncălzită, certuri între vecinii din Delta Dunării, România și Ucraina, existând cu ani buni în urmă, iar din considerente de mediu s-a mai stăvilit pofta ucrainenilor de a adânci și folosi commercial un canal cam cât un braț mai mic spre mare. Acum cu atât mai abitir, de vreme ce statul vecin nu mai poate folosi în siguranță porturile la Marea Neagră. Dar știm că este război, nu știm cât va mai dura și nici dacă dezbaterea e pe teme de mediu, de comerț sau pur și simplu una electorală.
Așa ajungem la ce-au făcut austriecii și noi i-am ocărit pe bună dreptate în problema Schengen. Din mai multe izvoare de informare apar păreri că subiectul Bâstroe n-ar fi unul prea solid, că adâncimea canalului nu este consistent de mare față de măsurătorile din 2017, că nivelul apelor in Deltă nu s-a modificat astfel încât să provoace un dezastru ecologic. Aceste păreri au venit atât de la oameni de știință, cât și din partea Ministerului Mediului, prin Apele Române. Dar pentru că unii credeam că ucrainenii sapă indifferent de realitatea din teren ori din șenalul navigabil, iar alții invers, că e o gogoașă nedospită, s-a apelat la o misiune UE pentru a stabili a cui e măgăria: a Ucrainei, a politicienilor din România sau ambelor părți?
Poate că n-ar fi bine să ne pronunțăm cum că Sorin Grindeanu ar fi un ministrul Gerhard Karner al Internelor din Austria. Și nici că Marcel Ciolacu ca viitor premier va fi un Nehammer al României, dar după cum s-ar măsura interesele electorale în cele două țări la cele două momente tare mi-e că unii s-au cam grăbit cu alegerile și-au dat cu mucii în fasole. Care ar fi diferența? Nehammer a vrut să câștige puncte în alegerile regionale și a inflamat problema migranților. A vânturat cifre false despre migranții care ar fi trecut în Austria prin România, iar acest aspect a fost, de fapt, apărarea noastră după consiliul JAI. Nu i-a ajutat electoral. Partidul popular al lui Nehammer a pierdut puncte, dacă nu alegerile, și nu se știe dacă a meritat această măgărie făcută României.
La noi, alegerile vin de abia la anul. Dar din sondajele de opinie făcute tocmai pentru a studia temele de campanie și precampanie reiese clar că suntem una dintre cele mai sceptice țări în privința ajutorului dat Ucrainei aflate în război. De aici până la înghițirea de către PSD a temei n-ar fi fost mai mult decât un pas, iar popor pofticios de această rebeliune am avea căcălău, conform sondajelor amintite. A inflamat PSD coarda naționalistă pentru a nu mai pierde puncte spre AUR? Asta este clar, chiar dacă nu avem încă dovezi 100% în problema inflamării subiectului Bâstroe.
Dar de ce n-ar face-o, la urma urmelor? N-ar fi prima oară când PSD a reinventat cuvântul „patriot”, dându-i o neserioasă consistență și lăsându-l să băltească nemeritat în zona caterincii. Și tot pentru că în lanțul trofic electoral mai existau partide pentru care a fi patriot era suficient. Fără economiști, ingineri, medici, dascăli și alte categorii profesionale aproape inutile cauzei lor.
Comentarii prin facebook