Cu siguranță că sociologii au alte abilități și instrumente să evalueze rezultatele unui sondaj de opinie, dar judecând amatoricește tot cred că suntem un popor de ciudați. 63% dintre românii intervievați într-un sondaj de opinie Avangarde comandat de G4Media spun că România a avut mai multe beneficii decât de pierdut din apartenența la Uniunea Europeană. Până aici reacția majorității poporului român reieșită din sondaj este logică. Cum ai putea spune contrariul, când doar ieșind pe stradă poți vedea că mult mai multe am dobândit prin această afiliere politică, de la așa puțina infrastructură făcută în România, servicii de toate felurile, standardele noastre mult mai ridicate, toate fiind posibile ca urmare a unui flux de capital venit direct sau prin investitori din Uniunea Europeană.
Mă tem că percepția pozitivă a celor 63% se referă la această infuzie de bani. Adică am primit ca membru UE mai mulți bani decât am cotizat în aceeași calitate. Însă marele câștig obținut cu forcepsul și în pași foarte mici vine din încercarea de a ne încadra în modul de viață al Uniunii. Bruxelles-ul ne obligă să facem ceva pentru a ne da acei bani, iar pentru asta am suferit mult. În același timp suntem poporul care ar vrea să primească, dar să fie lăsat în pace să greșească în continuare după pofta inimii. Și aici vorbim de o nesănătoasă cheltuire a banului public și până la alte proaste obiceiuri balcanice.
Suntem ciudați pentru că în pofida beneficiilor, conform sondajului Avangarde, doar 46 dintre respondenți cred că apartenența României la UE este un lucru bun. 54% cred ori cred contrariul, ori sunt în dubiu, încă se mai gândesc la asta. Este cea mai slabă dorință de apartenență la Uniune din mulții ani măsurați pentru această tendință. Am ajuns printre cele mai eurosceptice țări din Europa și la cum merg lucrurile scăderea s-ar putea accentua, mergând până unde? La un Ro-Exit? Cei care se chinuie să ne ducă întracolo habar nu au ce ar însemna asta pentru noi, iar judecata asta frivolă este cel mai toxic lucru ce i s-ar putea întâmpla acestei societăți, dincolo de războiul hibrid care a măcinat dorința noastră de a fi europeni.
Nu mai zăbovim la metodele acestui război hibrid, la cum peste noapte am ajuns convinși că UE ne va forța să mâncăm greieri, să ne facem rău până la moarte obligându-ne la vaccin, să ne tăiem puțulica pentru a umbla în fuste etc. Asta se întâmplă și în alte state, dar noi parcă oferim o vulnerabilitate mult mai mare în fața agresorului. Ciudați suntem și pentru că 64% dintre românii participanți la sondaj spun că este normal și bine să ajutăm ucrainienii refugiați, dar altă 64% nu este de acord să acordăm ajutor în arme și muniție, adică am putea lejer să stăm să ne uităm „peste gard” cum niște oameni sunt măcelăriți de niște așa ziși semeni, fără să le oferi o mână de ajutor, alta decât un ceai cald și o pătură să se învelească.
Nu trebuie să mai vorbim acum de apetența mersului nostru la război. Este și firesc să nu-ți dorești să lași confortul de acasă pentru a risca moartea în mizerie și frig. Haideți să marșăm pe narativul ăsta cu americanii care folosesc ucrainianul carne de tun într-un război al SUA cu Rusia. Să zicem că ar fi așa și să fim chiar cinici. Ce este în acest caz soldatul ucrainean? Un mercenar care nu moare pe câmpul de luptă pentru a-și elibera țara, ci pentru că americanul îl manipulează. Recunoașteți povestea asta. Și gândind așa, nu ne-ar trece prin cap că Ucraina trebuie plătită pentru acest serviciu de mercenariat, că luptă în prima linie pentru ca agresorul să nu ajungă la granița noastră, iar mobilizarea să nu ne afecteze pe noi. Cum plătim? Poate cu arme, poate cu muniție, poate cu pierderi pentru fiermieri, poate cu Bâstroe? Așa-i că suntem ciudați?
Comentarii prin facebook